Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Reportaj Parohia „Sfânta Treime”-Corbi, autenticitate și adevăr

Parohia „Sfânta Treime”-Corbi, autenticitate și adevăr

Galerie foto (7) Galerie foto (7) Reportaj
Un articol de: Dumitru Manolache - 26 Oct, 2021

Părintele Dumitru Stăniloae spunea că, „prin blândețe, sufletul se apropie de simplitate, care este idealul ființei spirituale”. De aceea nu poate exista măreție fără simplitate, atribut al ființei umane, care reduce evidența, adaugându-i doar esențialul. Este suficient să cunoști țărani autentici, cum am făcut noi la Corbi, în Argeș, pentru a-ți da seama cât de mari și suficiente pot fi simplitatea și adevărul ca să călă­torești prin viață doar cu „bagajul” strict necesar. În lumina acestor înțelesuri am călătorit și noi în Parohia „Sfânta Treime” din Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului.

Așezat pe malul drept al Râului Doamnei, satul Corbi este una dintre cele mai vechi așezări ale țării, cu rădăcini în trecutul îndepărtat. Îşi trage numele de la Ioan Corvin de Huniade, care s-ar fi născut aici, în satul Corbii de Piatră. La începutul secolului al XVIII-lea, în zonă s-a așezat o importantă comunitate de români transilvăneni, din Jina, aproximativ 100-120 de familii, refugiați din cauza persecuțiilor ortodocșilor din Ardeal, care au fost întâm­pinați de vlădica de la Curtea de Argeș. Peste cele 16 comunități de coloniști ardeleni a fost rânduit protopop preotul Bucur, tatăl scriitorului patriot, protosinghelul Naum Râmniceanu.

Scurtă istorie

În parohie trăiesc în jur de 450 de familii, după cum aflăm de la părintele paroh Dumitru Gheorghe, „toți oameni credincioși, muncitori, săritori la nevoi. Ei poartă în inimi și în suflete dragostea de Dumnezeu și Biserică. Despre parohia noastră nu se știe exact când a fost înfiin­țată. Într-un document apare pe la 1828, când este menționată biserica satului ca făcând parte din Muscel, Plaiul Nucșoara, sub depen­dența Sfintei Mitropolii a Ungrovlahiei. În 1950, pentru o bună bucată de vreme, s-a aflat în jurisdicția Mitropoliei Olteniei.

În comunitate există două biserici. Cea veche, monument istoric, a fost ridicată de locuitorii satului, cu strădania lui Ștefănică Frunzescu, în 1828. Doi ani mai târziu a fost zugrăvită, la îndemnul logofătului Giurcă Hagiu. Acest sfânt lăcaș a fost ridicat pe locul unei alte bise­ri­cuțe, mult mai mici, din lemn, care a ars. Astăzi, monumentul se află în reabilitare. Pentru că această comunitate s-a dezvoltat, în 1941 enoriașii au decis construirea unei noi biserici. În 1963 a fost terminată, iar la 25 octombrie 1964 a fost dată cultului”, spune părintele paroh, om al locului, născut în satul Corbșori, care a slujit aici 16 ani. După o perioadă petrecută la Pitești, s-a reîntors în comunitate, pentru că așa „a rânduit Dumnezeu”.

Personalitățile locului

În acest loc, unde blândețea sufletului oamenilor atinge simplitatea, cel mai important fapt este „să-ți asculți semenii, să le cunoști necazurile, pentru că omul zilelor noastre este foarte derutat. Spovedania este momentul-cheie pentru a le afla problemele legate de suflet. Biserica este în primul rând a sufletului. Apoi vin ajutoarele materiale pentru cei aflați în nevoi”, adaugă părintele paroh.

Comunitatea aceasta a dat Bisericii și culturii mai multe persona­lități: pe protosinghelul Naum Râmniceanu, fiul protopopului Bucur, născut la Corbi în 27 noiembrie 1764. Călugăr școlit, istoric și poet, care a viețuit prin mai multe mănăstiri, fiind mai mereu în pribegie. Târziu, s-a retras la Cernica, unde a și trecut la Domnul, în 1839. De la el ne-au rămas o „Psaltichie”, un „Abecedar greco-român”, „Însemnări la Cartea lui Iov” în limba greacă, două „Gramatici” tot în limba greacă și alte scrieri. Comuna i-a ridicat un monument în curtea primăriei. O altă personalitate „pe care comunitatea noastră a dat-o Bisericii este Înalt­preasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. De aici s-au mai ridicat monahi și monahii, care viețuiesc în mănăstiri din țară sau la Muntele Athos, preoți de mir și dascăli, profesori și învă­țători. Ei sunt făclii aprinse pentru toți cei din jur. Comunitatea se bucură de o zestre spirituală bogată, pe care noi, cei de astăzi, suntem datori să ­o păstrăm, indiferent de situație, să o îm­bo­gă­țim și să o lăsăm moș­tenire copiilor și nepoților noș­tri”, subliniază părintele Dumitru Gheorghe. Parohia are un cor de femei, des­fășoară activități cu copiii din școală și grădiniță. „Căutăm să-i atragem spre Biserică, pentru că ei sunt foarte receptivi, și au în suflet sădită de la părinți dragostea de Biserică și de Dumnezeu”, continuă părintele paroh.

Un destin împlinit

La Corbi, i-am cunoscut pe soții Gheorghe și Steluța Poienaru, care ne-au întâmpinat în biserică în costume tradiționale, convingându-ne cât de mari și suficiente pot fi simplitatea și adevărul ca să călătorim prin viață doar cu „bagajul” strict necesar. Oameni modești, proveniți din familii sărace. „Tatăl meu a murit în război, în 1944. Am dus o viață foarte dură. După patru clase, am intrat cioban la oi, mai întâi în sat, apoi prin zona Sibiului, prin Moldova, Ardeal și Dobrogea. Am împlinit și eu, ca să zic așa, destinul oierilor plecați în transhumanță”, povesteşte bătrânul. „Am o legătură foarte strân­să cu Dumnezeu. Când eram cu oile, nu aveam biserica cu mine, așa că mă rugam în minte! Eram sub cerul liber și nu mă putea opri nimeni. Făceam sfânta cruce, spuneam o rugăciune, pentru a mă apăra de necazuri. Nu eram protejat decât de Dumnezeu. Din nefericire, generațiile actuale nu mai au puterea morală de a trece peste toate aceste încercări. Nu există seriozitate în societate. Nimeni nu poate garanta, nici puterea politică, nici noi oamenii, că va fi mai bine. Doar Biserica rămâne de bază, așa cum a fost tot timpul”, spune acesta. Mama Steluța a lucrat fote, veste și ii, pe care le îmbracă și acum la biserică sau cu alte ocazii: „Acum nu mai lucrez, pentru că nu mai poartă nimeni aceste costume. Ce am mai avut le-am dat fetelor. Tineretul nu este interesat de portul tradițional. Mi-a plăcut să lucrez, să mă îmbrac frumos. Am făcut de toate în viață. Dar când vin la biserică, mă simt cel mai bine”.

Așa am călătorit noi prin Parohia „Sfânta Treime”, descoperind blân­dețea oamenilor, prin care sufletul se apropie de simplitate, idealul ființei spirituale.

Citeşte mai multe despre:   Biserici din Romania