An de an, în apropierea sărbătorilor pascale, Iașii devin un oraș-expoziție, cu meșterițe dibace venite din câteva zone ale Moldovei în care încondeiatul ouălor nu e numai o tradiție, ci aproape un mod de a fi. Acestea istorisesc, în felul lor unic, miracolul repetabil al Învierii.
Sunt mai bine de două decenii de când, la inițiativa Muzeului Etnografic al Moldovei, în centrul Iașilor se desfășoară unul dintre cele mai îndrăgite evenimente culturale de peste an: manifestarea interactivă „Ouă încondeiate”. Fiecare dintre cele 21 de ediții de până acum a fost un prilej pentru încondeietoarele din Bucovina, dar și pentru meșterii iconari sau sculptori în lemn să se reîntâlnească și să-i bucure prin harul și poveștile locurilor din care vin pe ieșenii care nu ratează niciodată prilejul de a-i asculta, de a-i urmări la lucru sau chiar de a învăța cum se „scrie” un ou sau cum se cioplește o bucățică aparent banală de lemn.
Organizat și anul acesta cu două săptămâni înainte de Paști, „târgul de ouă încondeiate”, cum s-au deprins localnicii să-l numească, a fost și prilej de a cumpăra aceste atât de frumoase semne ale sărbătorilor ce se apropie. Mai ales că, prin grija muzeografilor, selecția meșterilor e de fiecare dată una atentă, ferind publicul de tentația kitsch-ului, ajutându-l să descopere tehnicile autentice de încondeiere, dar și simbolurile arhaice. O veritabilă lecție de educație estetică și de înțelegere a culturii tradiționale. „Am invitat meșteri care, participând la atâtea ediții, ne-au devenit prieteni. Încondeietoarele au venit din Bucovina - de la Paltinu (Vatra Moldoviței), Horodnic de Sus, de la Lupcina (Ulma), de la Rădăuți; din zona Iași - de la Moșna și Scânteia, câteva profesoare care, de câțiva ani, au revitalizat tradiția încondeierii cu ceară a ouălor de Paști, învățându-i mai ales pe copii cum să deprindă meșteșugul. Sunt prezenți și meșteri iconari: Valentin Matraș, din Vorona - Botoșani, cu coșuri împletite din nuiele, pentru ouăle roșii sau pentru dus bucatele la sfințit, în noaptea Învierii; Silvia Cozmîncă, cea care confecționează coșulețe pentru ouă încondeiate din fibre textile și din lână; precum și meșteri cioplitori - Sonia și Marcel Apalaghiei din satul Hulub-Dângeni, județul Botoșani, și Florin Cramariuc din Suceava. Pentru cei mici, am adus din Argeș și un stand cu turtă dulce artizanală. Am încercat, prin meșterii invitați, să conturăm o simbolistică relevantă pentru sărbătorile pascale”, explică muzeograful Ovidiu Focșa, de la Muzeul Etnografic al Moldovei.
Ouăle „bătrânești“, autentice mărturii ale vechimii meșteșugului
Târgul a fost o bucurie pentru ochi. Culorile atât de armonios îmbinate, motivele atât de atent „scrise” pe coajă, ansamblul atât de simplu și totuși atât de sofisticat fac din fiecare ou încondeiat un tablou unic, pe care e încifrată știința de a-și așeza viața în semne a oamenilor de demult. Ouă roșii, închistrite doar cu câteva motive, din Moldova de câmpie, ouă decorate cu mărgele, cum fac sucevencele de la Horodnic de Sus, ouă încondeiate cu ceară în relief, cum fac femeile huțule din Bucovina de munte, toate se lasă admirate, de pe mesele meșterițelor, de zeci, sute de priviri. O lume întreagă pare așezată pe micile sfere, încât nu știi dacă te uluiește numai un semn anume, iscusința și imaginația încondeietoarelor sau filigranul lucrăturii. Dintre toate însă, ouăle „bătrânești” tulbură și fascinează deopotrivă. Au ajuns la noi după o lungă călătorie prin timp, tehnica decorării lor fiind transmisă ca o prețioasă taină generații de-a rândul. „Deși registrul ornamental, cromatica ouălor de Paști au fost analizate în fel și chip, datorită Bisericii, datorită faptului că aceste ouă au devenit un simbol al Învierii lui Hristos, avem această moștenire și o avem prezentă până în zilele noastre. Pentru că altfel nu știu cum am putea să explicăm că motivele bătrânești, motivele vechi, sunt realizate în cromatica roșu-negru, acea cromatică pe care Simion Florea Marian o numea una «firească»”, explică muzeograful Ovidiu Focșa.
Am regăsit ouă „bătrânești”, simple și grațioase, la încondeietoarele surori Ileana Hutopilă și Maria Zinici, cu origini în zona huțulilor din Obcinele Bucovinei. S-au născut la Lupcina (Ulma), aproape de granița cu Ucraina, și au învățat a scrie ouă de mici, de la mătușa lor, Paraschiva Zbercea. Ileana a rămas în sat, dar pe Maria viața a dus-o la Rădăuți. N-au renunțat la meșteșug deloc. Iar azi, atât Ileana, cât și Maria sunt printre cele mai respectate și mai vrednice încondeietoare din Bucovina. „Când eram mică, ouăle se încondeiau numai înainte de Paști, de la începutul Postului Mare. Dar se făceau ouă pline, nu se golea conținutul, ca acum. Se făceau câte 20-30 de ouă la fiecare casă. Cine venea la tine în casă luni după Paști sau marți trebuia să primească un ou. Atunci se și ciocneau, chiar dacă erau încondeiate. Aveam zece ani când am început să învăț. Mătușa nu avea copii și eu tot fugeam de acasă să învăț. Mama avea 15 copii. Eu am născut 14 copii - șapte fete, șapte băieți - și pe toți i-am învățat să încondeieze. Și am învățat și 13 fete din sat. Acum numai două mai lucrează, restul au tot plecat din sat, ca și copiii mei”, povestește Ileana Hutopilă (61 de ani). Încondeiatul a rămas bucuria și sensul vieții ei. Așa că o să tot scrie pe ou istoriile misterioșilor săi strămoși, huțulii, atâta vreme cât o să-și poată mișca mâinile.
Păstrători ai datinilor, huțulii aveau și un obicei legat de cojile de ou, pierdut acum, dar care vorbește despre statornicia în credință, despre ritual și sacralitate în comunitățile lor. „Cojile de la ouăle roșii și cele de la ouăle pe care le foloseam la pască și cozonac le strângeam și le duceam la un pârâu. Mama spunea că la trei săptămâni jumătate după Paști, adică la mijlocul intervalului de la Paști până la Rusalii, era sărbătoarea Rahmanski. Și spunea mama că din cojile acelea se umplea un ou și 12 rahmaneni mâncau din el. Bătrânii spuneau că rahmanenii postesc pentru noi tot anul și noi, în ziua când ei mănâncă din ou, trebuie să postim pentru noi”, spune Maria Zinici.
Ouăle „bătrânești” pe care le făuresc cele două surori, cu motive pe care numai în țara lor, a huțulilor, le regăsești - calea rătăcită, 48 de clinuri, fierul plugului, feriga, cerul înstelat, crucea, cârja ciobanului, laba gâștei -, sunt dovada cea mai vie a vechimii acestui meșteșug. Dar și a lungului șir de strămoși, legați între ei printr-un fin lanț al generațiilor, ce ajunge până la noi și trebuie continuat. Iar „calea rătăcită”, poate cel mai sensibil și mai plin de sens simbol pe care ele îl transpun pe ou, spune, în fond, povestea vieții noastre pământene, mărturisind miracolul omenescului pe care îl retrăim, an de an, în lumina fiecărei Învieri.
