Muntele Athos, expresie desăvârșită a celor mai profunde trăiri duhovnicești, istorie și tradiție ortodoxă milenară, adună an de an mii de pelerini din toate colțurile lumii, veniți aici în căutare de lămuriri și răspunsuri. În minunata sa taină de sfințenie și rugăciune, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu își face simțită de la primii pași prezența ocrotitoare, împărtășind din prisos „pace celor ce vin, bucurie celor ce rămân și binecuvântare celor ce pleacă”.
Încercat de ceva vreme de gândul de a ajunge și eu în Grădina Maicii Domnului, am reușit, din mila Domnului, să împlinesc cele din urmă pregătiri și, lăsând în urmă „toată grija cea lumească”, m-am alăturat unui minunat grup de pelerini în drumul spre nemărginirea athonită. În fapt, din experiența celor care călătoresc adesea pe această cărare, se spune că, pentru fiecare pelerin, trebuie să existe la momentul oportun o chemare din partea Maicii Domnului. Fără această îngăduință nu poți ajunge acolo. Cred cu tărie că și în cazul meu s-a întâmplat întocmai. Astfel, am preluat din zbor de la un bun prieten un afiș al Centrului de pelerinaje „Sfântul Nicodim” din Craiova și, după ce am primit binecuvântarea ierarhului meu, am început pregătirile de plecare.
Tesalonic
Grupul căruia m-am alăturat pentru călătoria spre limanurile line ale nevoințelor duhovnicești și de Dumnezeu binecuvântate a pornit din Craiova la primii zori de zi ai lui 21 septembrie. Pentru unii dintre noi prima dată, drumul spre Sfântul Munte se contura din ce în ce mai curios într-o aură de neașteptat. Alături de părintele Alexandru Zidaru, ghidul nostru, am început cu rugăciune și cântare în cinstea Maicii Domnului, care ne-a învrednicit să mergem în această călătorie. Am trecut bătrâna Dunăre prin poarta de la Calafat și, aproape pe nesimțite, am ajuns în Cetatea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, la Tesalonic. Acesta a fost primul popas într-un drum ce avea să ne schimbe pentru totdeauna viața. Am poposit mai întâi la Biserica Sfântului Mucenic, închinându-ne cu toții la racla moaștelor sale izvorâtoare de mir. Din acest moment, un parfum fără seamăn de frumos, aducând mult a trandafir, ne-a însoțit până în Athos. După ce am admirat neînfrântele arcade ale zidului vechii cetăți, am poposit la Biserica Sfântului Grigorie Palama, centrul mitropolitan al cetății, unde i-am adus cinstire părintelui rugăciunii isihaste și teologului prin excelență al energiilor necreate. În câțiva pași am ajuns la Turnul Alb și de aici călătoria noastră a mers mai departe.
Ouranopolis
Cel de-al doilea popas a fost în Portul Ouranopolis, locul sosirilor și plecărilor spre Sfântul Munte. De aici prinde contur Grădina Maicii Domnului, împodobită de măreția Vârfului Athon (cca 2.033 m). Cândva un mic sătuc pescăresc, astăzi oraș în toată regula, orașul-port Ouranopolis ne-a fascinat dintru început prin îngemănarea murmurului de rugăciune isihastă cu frumusețea apusurilor și răsăriturilor de soare din Marea Egee. După o noapte petrecută în port, cu emoție și nădejde la Maica Domnului, am trecut dis-de-dimineață să ridicăm viza pentru intrarea în Sfântul Munte („Diamonitirion”), după care ne-am îmbarcat pe vapor. După aproximativ 40 de minute am pus piciorul pe pământul sfințit de rugăciunile Preasfintei Născătoare și de lacrimile nevoințelor pustnicești ale ucenicilor ei, stăruitori în această lume vreme de peste 1.000 de ani.
Dohiariu
Mănăstirea Dohiariu ne întâmpină sobră, străjuită de cele două siluete impunătoare ale celor doi arhangheli. De aici se aude tot mai limpede murmurul rugăciunilor isihaste, desprins parcă dintr-o lume de cer în care, dintr-odată, ne regăsim și noi, cu păcatele și neputințele noastre. Sfânta mănăstire se numără printre cele mai vechi (sec. XIII), aflându-se pe locul 13 între mănăstirile Sfântului Munte. Părintele Alexandru, ghidul nostru, începe frumoasa poveste a locului, urcând încet spre biserică. După indicațiile primite, îl găsim pictat la loc de cinste pe marele domnitor moldav Alexandru Lăpușneanu, care a răscumpărat de la turci metocurile mănăstirii. După ce ne închinăm la icoana Maicii Domnului Grabnic Ascultătoare, suntem îndrumați de ghidul nostru spre „Izvorul Sfinților Arhangheli”, unde cu închinăciune primim cinstita lor „Agheasmă”.
Xenofont
Lăsând în urmă Mănăstirea Sfinților Arhangheli de la Dohiariu, pornim pe o cărare strâmtă, șerpuind pe malul mării, spre Mănăstirea Xenofont, a 15-a în ordinea mănăstirilor athonite. Ridicat în secolul al XVI-lea, cinstitul așezământ a fost de asemenea ajutat de domnitorii Țărilor Românești. Este închinat Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, care a lăsat celor de aici izvor tămăduitor cu apă dulce, care iese în chip minunat de sub o stâncă, de sub nivelul mării. Biserica mănăstirii, de-a dreptul impresionantă, cuprinde în sine ca într-o cămară cerească zeci de odoare sfinte de mare preț. Între ele se numără și icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Odighitria, precum și icoana Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Deși nu le vedem la închinare, părintele Alexandru ne confirmă faptul că între aceste minunate podoabe se numără și o Sfântă Evanghelie, dăruită mănăstirii de domnitorul muntean Alexandru II Mircea (1574), și un epitrahil brodat cu fir de aur, donat de Neagoe Basarab (1517).
Rusicon
Lăsăm Xenofontul în urmă, de data aceasta călătorind cu un microbuz al cărui șofer ne uimește prin atașamentul și dragostea sa de Sfântul Munte. Dl Radu, ortodox practicant din București, a descoperit aceste locuri minunate în urmă cu câțiva ani buni și de atunci nu se mai poate despărți de ele. Împreună mergem spre Rusicon, mănăstirea monahilor ruși, închinată Sfântului Mare Mucenic Pantelimon. Este una dintre cele mai impunătoare, ridicată în secolul XIX, întărită ca o cetate pe malul mării, cu ziduri puternice, ferestre multe și multă culoare, asortată parcă albastrului marin care străbate din Egee până aici. Suntem conduși mai întâi la locul de cinstire a sfintelor odoare pe care le găzduiește mănăstirea. Adevărat tezaur duhovnicesc, primim aici binecuvântarea Sfinților Ioan de Kronstadt, Siluan Athonitul și bineînțeles a Sfântului Mare Mucenic Pantelimon. În biserica mănăstirii, înaintând către iconostas, descoperim pe ușile care despart naosul de pronaos două simboluri românești: acvila - stema Țării Românești și bourul - stema Moldovei. În cele două însemnări găsim mărturia vie a vocației ctitoricești a domnilor români, fiind de amintit doar Vlad Țepeș, Neagoe Basarab și Petru Rareș. Ghidul nostru amintește și de importantele contribuții bănești aduse aici de Constantin Calimachi. Din lumina sfintelor icoane, Maica Domnului ne răsare iarăși ca o preastrălucită stea în chipul Ierusalimitissei.
Simonos Petras - Vatoped
De la Rusicon pornim spre inima peninsulei Athos să cercetăm Mănăstirea Simonos Petras (sec. XIII), ctitorie a domnitorului marii noastre uniri, Mihai Viteazul. Întâlnirea este de-a dreptul impresionantă: un cuib de vulturi, rânduit la 300 de metri deasupra mării, întărit pe stâlpi de piatră naturală și înconjurat de ziduri de cetate. Mergem mai întâi în sfânta biserică pentru a săruta mâna stângă a Sfintei Maria Magdalena.
Următoarea oprire se face la Mănăstirea Vatoped, ctitorită de chiar Sfântul Constantin cel Mare, fiind a doua în rânduiala athonită, după Marea Lavră. Adevărat oraș al monahilor, cinstitul așezământ impresionează la o primă vedere prin autenticul bizantin al arhitecturii. În spatele unor porți de cetate, deasupra cărora străjuiește icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Împușcata”, se deschide o curte generoasă, plină de culorile deschise și formele arcuite ale chiliilor. Ajungem la biserica mare, unde, în spatele unor pânze de alb imaculat, ne întâmpină pictura marelui Emanuel Panselinos. Este prima întâlnire cu pictura lui, despre care am citit câte ceva, pe care o găsesc mai mult decât interesantă. Ghidul ne confirmă în acest sens faptul că Panselinos a fost magistrul lui Constantinos din Țara Românească, pictorul mănăstirii de la Horezu. Înlăuntru găsim la închinare capul Sfântului Ioan Gură de Aur, cu urechea neputrezită, și o parte din brâul Maicii Domnului. Tot aici ne închinăm la icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului „Pantanassa”, „Înjunghiata” și „Paramithia”. Între ctitorii români sunt amintiți aici la loc de cinste Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, Sfântul Neagoe Basarab, Sfântul Constantin Brâncoveanu și Constantin Racoviță.
Încheiem ziua la Protaton, în Kareia (capitala Sfântului Munte), unde participăm cu toții la slujba Vecerniei. Aici ne-am închinat la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Axion Estin”, rostind și noi după pricepere, după cântarea învățată de la înger, un „Cuvine-se cu adevărat”.
Chiliile românești
În cea de-a doua zi de pelerinaj hotărâm să mergem să ne închinăm la chiliile românești de la Colciu și Sfântul Ipatie. Primind din nou binecuvântarea Maicii Sfinte, ajungem fără nici o problemă la locul unde s-a nevoit părintele Dionisie Ignat, primul sfânt român trecut deja în calendarul grecesc. După ce ne închinăm la mormântul Sfântului Cuvios Dionisie, mergem în paraclisul chiliei, unde sunt rânduite spre închinare sfintele sale moaște. Luăm cuvânt duhovnicesc de la părintele Siluan și mergem mai departe, la chilia Sf. Ipatie. Aici suntem întâmpinați iarăși cu vorbă românească și parcă începem să ne simțim ca acasă. Părintele stareț Ignatie ne servește tradiționala kerasma și împarte cu noi câteva clipe de sfaturi și povețe duhovnicești, gustate din plin de cei care veniserăm la dânsul.
Ziua se încheie cu vizitarea Mănăstirii Pantocrator, a Schitului Sf. Ilie și a marii Mănăstiri Iviron. Este spre seară și trebuie să ne retragem la Kareia. Aici hotărâm laolaltă să mergem pe jos la chilia Sfântului Paisie Aghioritul, cunoscută după numele de Panaguda. După mai bine de o oră de mers prin pădure, ajungem la locul nevoințelor acestui mare sfânt contemporan. În paraclis cântăm troparul cuviosului, iar afară stăm de vorbă cu părinții pe cunoscutele buturugi din fața chiliei. La întoarcere vedem în treacăt „Cutlumușul” și „Sfântul Andrei”.
Cu inima plină de binecuvântare duhovnicească, cu mintea împodobită de mireasma sfintelor moaște și cu întreaga ființă încălzită de har, revenim în Cetatea Băniei, rememorând cu toții clipele pline de har din Sfântul Munte, întărite cu totul în îndemnul: „Pace celor ce vin, bucurie celor ce rămân și binecuvântare celor ce pleacă”.
