Pelerinaj de suflet al credincioşilor de la Biserica Popa Nan

Credincioşi de la parohia bucureşteană Popa Nan, însoţiţi de părintele profesor Victor Frangulea, au realizat un pelerinaj la mai multe mănăstiri din arhiepiscopiile Buzăului şi Vrancei şi Dunării de Jos, precum şi în Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor. Pelerinii s-au rugat în locașuri cu adâncă rezonanță istorică și spirituală, s-au închinat la sfintele moaște și la icoanele făcătoare de minuni şi au întâlnit monahi și monahii cu sufletul și privirea pline de bunătate și ospitalitate.

 Adevenit o tradiție a enoriașilor din parohia bucureşteană Popa Nan să pornească în pelerinaj odată cu îndreptarea vremii, cu atât mai mult cu cât în anii ce au trecut, la fiecare sfânt locaș vizitat, am fost întâmpinați cu urarea sinceră „Bine ați venit!”, iar când ne-am luat rămas-bun de la primitoarele gazde, ni s-a răspuns cu sinceră prietenie „Vă mai așteptăm!”.

Cu astfel de îndemnuri, în organizarea meticuloasă a părintelui profesor univ. dr. Victor Frangulea, în primăvara aceasta, un grup de aproape 60 de credincioși ai parohiei, împreună cu corul de tineret al Bisericii Popa Nan ne-am propus să vizităm și să ne plecăm cu evlavie genunchii într-o salbă de mănăstiri aparținând Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei și Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

Un prim popas l-am făcut la Catedrala Arhiepiscopală din inima Buzăului, cu hramurile „Înăl­țarea Domnului” și „Sfinții Trei Ierarhi”. Ea a fost înălțată între anii 2002 şi 2009, din inițiativa vrednicului de pomenire Arhiepiscop Epifanie Norocel. Prin grija Înaltprea­sfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, pe treptele catedralei ne-a așteptat părintele Dumitru Mazîlu, care ne-a transmis mesajul de binecuvântare și bucuroasă întâmpinare din partea Înaltpreasfinţitului Ciprian. A devenit bună practică a acestei arhiepiscopii de a însoți grupurile de pelerini, iar părintele Mazîlu ne-a oferit cu multă pricepere și însuflețire detalii despre vetrele monahale existente pe teritoriul eparhiei din primele veacuri ale mărturisirii dreptei credințe și până în zilele noastre.

Ploaia măruntă nu ne-a înmuiat hotărârea de a purcede la drum spre primul obiectiv: Mănăstirea Ciolanu, atestată documentar încă în secolul al XVI-lea. Numele așezământului este legat de descoperirea relicvelor unor călugări sihaștri care au ajuns pe aceste meleaguri în exodul monahilor de după cucerirea Bizanțului de către turci, în 1453.

Așezat într-un peisaj mirific, definit de o majestuoasă pădure de pini, cu scoarța roșie, așeză­mântul surprinde pelerinul încă de la sosire prin masiva poartă maramureșeană recent instalată. Incinta impresionează prin cele două biserici, fântânile acoperite cu bolți pictate și întinsele pajiști verzi bine întreținute și împes­trițate de straturi de flori, la limita cărora se află corpurile de chilii. Biserica veche, cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, datează din secolul al XVI-lea, iar biserica nouă, mai amplă, are hramul îSfinții Apostoli Petru și PavelÎ și a fost ridicată la începutul secolului al XIX-lea.

A urmat popasul la Mănăstirea Brazi, aflată pe malul pârâului Hăulita, la marginea orașului Panciu. Începutul acestui sfânt locaș este atestat documentar în secolul al XVII-lea, când doi călugări pustnici – Sava și Teofilact – au întemeiat aici o bisericuță subterană, care poate fi vizitată astăzi de pelerini, aceasta aflându-se sub noul paraclis al mănăstirii. De-a lungul veacurilor, mănăstirea de monahi a avut perioade de înflorire, dar și numeroase suferințe cauzate fie de cutremure devastatoare, fie de năvălitorii turci și tătari. În bisericuța subterană se află mormântul Sfântului Ierarh Mucenic Teodosie de la Brazi, canonizat de Sfântul Sinod în 2003, fost Mitropolit al Moldovei, ucis în 1694 de o ceată de tătari prădalnici.

În 1949, Schitul Brazi a devenit chinovie de călugărițe, dar în 1959 a fost desființat, așa cum s-a procedat în acei ani cu majoritatea așezămintelor monahale. Cu timpul, în locul schitului a rămas doar un maidan cu moloz, sub care s-a păstrat însă bisericuța subterană.

Așezământul monahal de astăzi a început să fie ridicat în 1990, cu sprijinul Episcopiei Buzăului și Vrancei și prin strădania maicilor Iustina Angheluță și Pavelina Cafagiu.

Mănăstirea Sihastru, așe­za­tă în comuna vrânceană Plos­cuțeni, a reprezentat următoarea etapă a pelerinajului. Ea a fost ctitorită în 1748 de hatmanul Sandu Șendrea pe locul ales de călugărul sihastru Sebastian. De la el provine, de altfel, numele așezămân­tului. În 1955, Sihastru devine mănăstire de călugărițe, pe fondul întemnițării monahilor care își oferiseră sprijinul moral Mănăstirii Vladimirești, ame­nințată cu evacuarea forțată. Vechea biserică de lemn a fost înlocuită în anii 1882-1891 de un urmaș al hatmanului ctitor cu actuala biserică de zid, având hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”. Impresionează rafinamentul detaliilor din interior, precum și ușile de acces, sculptate din lemn masiv.

Aflată în coasta dealului Nicorești, Mănăstirea Sihastru întâmpină pelerinul cu o atmosferă de seninătate și tihnă, fiind înconjurată de păduri seculare. Cu toate că era oră de odihnă, maica stareță Teoctista și preotul slujitor Isidor ne-au primit cu multă căldură, oferindu-ne explicații cu privire la istoria așezământului și odoarele pe care le adăpostește.

La Mănăstirea Vladimi­rești - ținta pelerinajului nostru - am ajuns la ceas de seară. La sosire, ne-am bucurat de întâmpinarea binevoitoare a măicuței Nazaria, care ne-a salutat în numele stăreției, și a părintelui Ioan Malaxa. Am fost imediat cazați în primitorul pavilion pentru pelerini.

Situată în plină câmpie, la jumătatea drumului dintre Galați și Tecuci, Mănăstirea Vladimirești poate fi considerată un adevărat fenomen al credinței țăranilor plugari din partea locului, generat de o țărăncuță de 15 ani, Vasilica Gurău, care a avut în 1937 o arătare a Maicii Domnului, aceasta cerându-i să facă o mănăstire chiar în mijlocul lanului de porumb pe care îl prășea. Ridicarea mănăstirii a început imediat, cu efortul grupului de tinere credincioase format în jurul Vasilicăi, care va fi viitoarea maică stareță Veronica. Inițiativa lor a fost curând sprijinită de dreapta credință a unor familii cu dare de mână din orașele apropiate. Obștea a crescut treptat, ajungând la aproape 300 de monahii, dar în 1955 a fost desființată, iar călugărițele din conducere au fost întemnițate ani buni. În anul 1990, clădirile fostei mănăstiri erau o ruină, cu excepția bisericii care, fiind închisă, se afla într-o stare de conservare relativ bună. A durat ani întregi până când maica stareță, revenită din surghiunire, și celelalte monahii au readus la viață acest minunat locaș de cult.

Biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” este așezată în mijlocul unei curți pătrate spa­țioase.

La intrarea în biserică, pelerinul este primit de icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Am participat cu adâncă evlavie atât la Vecernie, cât și la Liturghia duminicală. Prin valoarea artistică a răspunsurilor la Sfânta Liturghie, corul de tineret al Parohiei Popa Nan a creat o atmosferă de cucernicie și adâncă meditație spirituală. Părintele profesor univ. dr. Victor Frangulea a fost invitat să rostească un cuvânt de învă­țătură, care a fost primit cu respect și prețuire atât de către măicuțe, cât și de zecile de credincioși veniți fie din comunele învecinate, fie de mai departe, cum eram și noi, pelerinii.

Mai puțin știută este Mănăstirea Voievodală Măxineni, ctitorie din 1637-1640 a lui Matei Basarab, care pentru noi pelerinii s-a constituit într-o veritabilă reve­lație. Situată în Câmpia Bărăganului, la confluența râurilor Buzău și Siretul, poziția a fost considerată în secolele XVII-XVIII de impor­tanță strategică pentru apărarea Țării Românești, fiind în imediata apropiere a Brăilei, pe atunci o raia turcească.

Voievodul a înălțat biserica cu hramul „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” în vatra satului Măxineni, pe locul unei biserici de nuiele care dăinuia încă din 1554. Totodată, a dispus construirea unui zid gros de apărare a incintei. Peste veacuri, mănăstirea a înfruntat vicisitudinile vremurilor și capriciile naturii, dar a rezistat până în anii Primului Război Mondial, când a fost grav avariată prin bombardare.

Trecând prin Slobozia, nu puteam să scăpăm ocazia de a admira în mijlocul Parcului Tineretului din centrul municipiului noua catedrală a Episcopiei Sloboziei și Călărașilor cu hramurile „Înăl­țarea Domnului” și „Acoperământul Maicii Domnului”.

În acest scurt pelerinaj, credincioșii Bisericii Popa Nan s-au bucurat de posibilitatea de a se ruga împreună în minunate locașuri cu adâncă rezonanță istorică și spirituală, de a se închina cu smerenie la sfintele moaște și la icoanele făcătoare de minuni, de a întâlni pretutindeni monahi și monahii cu sufletul și privirea pline de bunătate și ospitalitate. Am fi dorit ca aceste două zile de pelerinaj să nu se termine. A trebuit să ne întoarcem însă la obligațiile obișnuite ale vieții citadine. Cu gândul ne-am îndreptat deja spre viitoare oportunități de a cunoaște și alte vetre monahale. De aceea, implorăm într-un glas: „Binecuvântează Doamne pe cei ce iubesc podoaba Casei Tale!”