Doar vântul rece se aude cum bate cu viteză peste muntele crescut din câmpia nesfârşită a Israelului până la înălţimea de 588 de metri. Murmurul pelerinilor ce urcă-n rugăciune se pierde în liniştea statornicită pe muntele Luminii. Singurul munte izolat din Israel se află în regiunea Galileea de Jos, la aproximativ 9 kilometri est de Nazaret. Muntele Tabor, unul dintre principalele locuri sfinte din Israel, se mai numeşte Muntele Schimbării la Faţă a lui Hristos.
Aici s-a petrecut în urmă cu 2.000 de ani minunea. Prima minune a Mântuitorului asupra Sa, prin care Şi-a arătat slava dumnezeiască înaintea Apostolilor: "Şi după şase zile, Iisus a luat cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan, fratele lui, şi i-a dus într-un munte înalt, de o parte. Şi S-a schimbat la faţă, înaintea lor, şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina" (Matei 17, 1-2). Acolo sus, fiecare surprinde cu privirea locurile reale, rememorând de fapt ceea ce a învăţat să vadă cu ochii inimii, cele citite în Evanghelii. Pe munte se poate urca fie la pas, asemeni Mântuitorului şi ucenicilor săi, fie cu microbuzul pe drumul ce şerpuieşte pe panta abruptă. Acum 1.600 de ani se urca cu mare jertfă, astfel că peste 4.500 de trepte au fost săpate în piatra Taborului.
Biserica ctitorită de călugărul român Irinarh Rosseti
În pustiul muntelui s-au ridicat de-a lungul vremilor biserici, spre cinstirea momentului în care Hristos a fost numai Slavă. Astăzi se înalţă două mănăstiri creştine, una ortodoxă (în partea de nord-est) şi una franciscană (în partea sudică). În mănăstirea de maici greco-ortodoxă de pe Tabor vieţuiesc şi câteva călugăriţe românce.
De actuala biserică ortodoxă de pe Muntele Taborului se leagă numele arhimandritului român din Moldova Irinarh Rosseti, una dintre marile figuri ale monahismului românesc din secolul al XIX-lea. După ce a întemeiat şi a dezvoltat Mănăstirea Horaiţa din judeţul Neamţ, a plecat la Locurile Sfinte împreună cu ierodiaconul Nectarine Banul, ucenicul său, stabilindu-se în Muntele Tabor, unde a stat 16 ani. "Cuviosul Irinarh începe construcţia unei mari biserici de piatră pe Muntele Taborului în cinstea Schimbării la Faţă a Domnului, dar nu va reuşi să o termine din cauza faptului că era şi în vârstă, era şi bolnav, încheierea acestei construcţii lăsând-o în grija ucenicului său, Nectarie Banul, care şi el se loveşte de lipsa de fonduri. La un moment dat, neavând cu ce să întreţină sfântul lăcaş, îl închină Patriarhiei Ierusalimului şi, în felul acesta, un lăcaş de cult românesc este acum sub administrarea grecilor care nu mai recunosc faptul că arhimandritul Irinarh Rosseti a construit această mănăstire. Există doar o singură piatră undeva aruncată în partea dreaptă a bisericii, unde scrie în câteva limbi, mai puţin română, că aici s-a nevoit arhimandritul Irinarh Rosseti", ne explică părintele Cătălin Niculescu, directorul Centrului de pelerinaj "Sfântul Apostol Pavel" al Patriahiei Române, în drumul nostru spre Tabor.
Cuviosul părinte Irinarh a fost iubit, preţuit şi recunoscut drept mare duhovnic încă din timpul vieţii. Locuitorii din împrejurimi urcau adesea muntele pentru a-i cere sfat, sau rugăciune şi spovedanie. Datorită darului de a vindeca cu care fusese înzestrat, oamenii aveau mare evlavie la călugărul născut prin părţile Focşaniului, într-o familie de dregători moldoveni.
Bucuria sufletului
Părintele citeşte pasajul evanghelic care vorbeşte despre minunea Schimbării la Faţă, apoi fiecare credincios trece pe la fiecare icoană închinându-se cu evlavie. În biserica ortodoxă de pe Tabor, credincioşii se roagă la o icoană a Maicii Domnului făcătoare de minuni, copie a celei de la Mănăstirea Iviru din Muntele Athos. "Un creştin care mergea la Constantinopol a luat această icoană şi a vrut să vină s-o dăruiască la Locurile Sfinte, dar din pricina faptului că s-a îmbolnăvit n-a mai putut să vină cu ea, şi atunci a luat o sticlă, a făcut sul icoana, a introdus-o în sticlă, împreună cu două - trei lumânări, şi le-a aruncat în mare. După un timp, marea a adus această sticlă în jurul portului Haifa, a fost găsită şi adusă aici pe Muntele Tabor. Foarte mulţi oameni s-au tămăduit rugându-se în faţa icoanei numite Tama", mai spune părintele Niculescu.
La înălţimile Taborului, emoţia i-a cuprins pe toţi pelerinii, sporită şi de liniştea profundă tulburată doar de rafalele ample ale vântului răcoros. Vizita la biserica de pe munte a adus atâta bucurie în inima fiecăruia, încât o doamnă ne-a mărturisit: "Sunt foarte emoţionată, până la lacrimi. Nu mai pot să vorbesc… Tot pelerinajul a fost… aşa, ca un vis din care nu aş vrea să mă mai trezesc… Deosebit! Nu mi-am imaginat niciodată că o să reuşesc să păşesc pe urmele Mântuitorului. Sper să mă aju-te în continuare… Sper să mă încarc duhovniceşte, să pot continua drumul şi să pot duce crucea mai departe". "Mi-a plăcut tot… şi vorbesc în special de bucuria sufletului… mie, de exemplu, îmi tremurau picioarele la icoana Maicii Domnului", ne împărtăşeşte emoţia ei o tânără din Bucureşti, în timp ce o altă doamnă recunoaşte că pe Tabor a cuprins-o o stare pe care "nu pot s-o descriu în cuvinte, o emoţie extraordinară pe care nu am mai încercat-o altă dată".
