Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Reportaj „Penitenciarul poate fi școală și spital, nu loc de suferință adăugată”

„Penitenciarul poate fi școală și spital, nu loc de suferință adăugată”

Galerie foto (6) Galerie foto (6) Reportaj
Un articol de: Diac. Emilian Apostolescu - 16 Decembrie 2025

Clerul și credincioșii Eparhiei Dunării de Jos au trăit, pe parcursul ultimelor săptămâni, clipe de aleasă bucurie duhovnicească prilejuite de sărbătorile a trei mari sfinți ai Bisericii Ortodoxe a căror lucrare încununează în mod vizibil viața spirituală și activitatea filantropică a comunității. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian ne-a vorbit despre trăirea celor trei praznice, dar și despre evenimentul recent al sfințirii noii capele a Penitenciarului Galați.

Pentru început, Înaltpreasfinția Sa ne-a vorbit, în contextul participării la sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, a Sfântului Ierarh Nicolae și a Sfântului Ierarh Spiridon, cinstiți în mod deosebit fie în Galați, fie în Brăila, despre apostolatul asumat de o mulțime de creștini de toate vârstele și de diferite alte persoane aflate în căutare de sens: „Sfântul Apostol Andrei este și acum la începutul misiunii sale. El nu repetă evenimentul de acum două mii de ani, ci așază în omul de astăzi singurul lucru nou de sub soare, permanenta Naștere a Domnului nostru Iisus Hristos în omul de toate vârstele și din tot locul. (...) Al doilea este apostolatul prin fapta iubirii milostive descoperite îndeosebi în slujirea Sfântului Ierarh Nicolae, care bucură în mod special copiii și pe cei din municipiul Brăila. Dacă la Galați redescoperim apostolatul și voluntariatul ca fapt perpetuu, la Brăila descoperim evidența luminoasă a modelului iubirii care începe cu copilul și se termină cu vârsta a treia. Din fericire, a treia mărturie a slujirii o arată Sfântul Ierarh Spiridon, continuând, într-o anumită măsură, slujirea Sfântului Nicolae. Sfântul Spiridon rămâne în memoria credinciosului drept un neostenit apostol în special pentru cei vârstnici, încurajând totodată și tinerii la întâlnirea cu Dumnezeu. Amintim aici pelerinajul la o icoană a Sfântului Spiridon din centrul orașului Galați, veche de 200 de ani, dar rodirea lucrării sale în timp se vede la Spitalul de Pneumoftiziologie, care are o capelă închinată sfântului, și la un centru de vârstnici care îi poartă numele. Aici, hramul s-a concretizat în prezența la patul vârstnicilor a cinci preoți și 40 de studenți de la Medicină. Binecuvântarea unui preot și prezența tinerilor le înlocuiesc vârstnicilor tristețea bătrâneții cu o tinerețe fără de bătrânețe. Impresionează, totodată, proiectul preoților care urmează cursul pentru însușirea temei adicțiilor din punct de vedere științific, spre a adăuga metoda duhovnicească de apropiere de sufletul tânărului care este în căutare de iubire”.

Luni, 15 decembrie 2025, după oficierea Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit slujba de sfinţire a noii biserici, cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, a Penitenciarului Galați. La slujba de târnosire săvârşită de ierarh au participat reprezentanţi ai Patriarhiei Române, ai Ministerului Justiţiei şi ai Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, ai autorităţilor locale şi ai conducerii Penitenciarului Galaţi, alături de care s-au rugat persoanele private de libertate, ctitorii și binefăcătorii sfântului lăcaș. „Cel mai important moment din ultima perioadă ar putea fi sfințirea bisericii de la Penitenciarul Galați, moment care ne învață câteva principii și, în același timp, ne invită la mai multă asumare a jertfei în timp de prigoană atee comunistă, pusă față în față cu jertfa de astăzi a Administrației Penitenciarelor și a voluntarilor pentru a crea un spațiu de școlire înțeleaptă, pașnică și fraternă a semenilor noștri care pot obține, în interiorul temnițelor, învățătura de viață cumpătată și neprihănită și de mărturie curată tocmai de la deținuții din perioada atee comunistă. Printre cei închiși la Galați se numără Sfântul Sofian, «Apostolul Bucureștilor», blândul părinte arhimandrit Benedict Ghiuș, arhimandritul Mina Dobzeu, Mitropolitul Antonie Plămădeală, maica Teodosia Lațcu și, evident, personalități mari precum Iuliu Maniu, Ion Mihalache sau Corneliu Coposu. Aceste mărturii extraordinare sunt, fără îndoială, actualizate prin rectitorirea bisericii profanate în timpul regimului comunist”, ne-a mărturisit chiriarhul.

Clădirea Penitenciarului Galați a fost ridicată în timpul regelui Carol I, în perioada 1894-1897, în corpul acesteia fiind integrată și o impunătoare biserică ce a fost, însă, profanată în timpul regimului ateu de tristă amintire. După prăbușirea comunismului, s-a revenit la slujirea religioasă în penitenciare de către preoții capelani, în conformitate cu protocolul încheiat între Patriarhia Română și Ministerul Justiţiei. Începând cu anul 1994, după dezafectarea vechii clădiri de detenție, capela ortodoxă a funcționat temporar într-un alt spațiu. La 1 septembrie 2004, Arhi­episcopul Dunării de Jos a sfințit piatra de temelie pentru o nouă capelă. După atente analize din partea Arhiepiscopiei, în anul 2014 a fost încheiat actul de colaborare cu Penitenciarul Galați pentru construirea capelei, iar după de­semnarea preotului capelan Ovidiu Gafton în 2017, s-au reluat demersurile pentru obținerea aprobărilor necesare. Lucrările de construcție au început în 12 iunie 2023, la ridicarea zidurilor noii capele integrându-se simbolic unele materiale - cărămidă și bârne de lemn - din fosta clădire a penitenciarului unde au îndurat chinuri foștii deţinuţi politici, preoţi şi mireni.

Arhiepiscopul Casian a vorbit despre motivele de ordin spiritual care au stat la baza amânării construirii unei noi capele a unității de detenție: „În ultimii 35 de ani, locul de slujire în penitenciar s-a schimbat de trei ori, pentru că el a trecut printr-o etapă de reașezare urbanistică și de reclădire a spațiilor care astăzi corespund demnității cu care trebuie să tratăm omul aflat în orice situație. Penitenciarul poate fi școală și spital, dar niciodată loc de suferință adăugată suferinței de a fi închis. Așa se face că Dumnezeu a întârziat programul nostru de zidire a bisericii din două motive. Primul a constat în recuperarea unor materiale din fostele clădiri ale chinurilor, găsind înțelegere pentru a selecta și păstra ca odoare aceste bunuri. Al doilea motiv era cel al așezării în icoane, într-o biserică nouă de penitenciar, a sfinților mărturisitori în temnițele comuniste a unei demnități umane și a unei credințe arzătoare. Dumnezeu ne-a ajutat să așezăm unele din materiale la temelia actualei biserici, și este impresionantă deschiderea de care am beneficiat din partea conducerii ca deținuții să zidească Altarul, cu propriile mâini, folosind cărămizi de la locul chinului. Momentul sfințirii a constat mai curând în apropierea noastră de mărturisitori, iar cuvântul rostit a fost preluat din mărturiile Sfântului Sofian, care a transformat temnița în întâlnire în chilie cu Iisus Hristos. Impresionantă a fost atitudinea deținuților pe care i-am văzut luminoși și luminați, mulți dintre ei împărtă­șindu-se cu Preacuratele Taine”.

În semn de apreciere pentru binele făcut semenilor și implicarea în lucrarea de edificare a lăcașului din incinta Penitenciarului Galați, preotul capelan Ovidiu Gafton a primit, din partea Patriarhului României, Ordinul „Sanctus Stephanus Magnus” pentru clerici. Totodată, în semn de recunoştinţă pentru sprijinirea lucrărilor de construcţie şi înfrumuseţare a bisericii, Înaltpreasfințitul Părinte Casian a oferit diplome de vrednicie donatorilor și binefăcătorilor acestei biserici, precum și ostenitorilor din cadrul Administrației Penitenciarelor. La final, persoanele private temporar de libertate au primit daruri din partea ierarhului.

 

Citeşte mai multe despre:   IPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos