Permanența binefacerii în punctul vamal Siret

Punctul vamal de la Siret, judeţul Suceava, freamătă de câteva zile de miile de oameni care încearcă să își găsească liniștea dincolo de granițele periculoase ale Ucrainei. Mame cu copii trag după ele geamantane mai mari sau mai mici, ducând pe lângă poverile din brațe și pe cele din suflet. Au lăsat în urma lor soți, părinți, rude, locuințe și agoniseala de o viață, sperând într-o întoarcere cât mai rapidă acasă, dar mai ales că acest coșmar se va sfârși cât de curând.

Autoritățile au decis să interzică accesul autoturismelor care nu au legătură directă cu sprijinirea re­fu­giaților pentru a evita aglomerația din vamă. Astfel, cei care vor să ajungă la refugiați trebuie să parcurgă aproximativ 3 km la pas. Când ajungi la vamă, înțelegi și de ce a fost luată această decizie. În apropierea vămii, sute de români, ucraineni, turci, israelieni, refugiați, voluntari, autorități și foarte mulți oameni din presă împart același spațiu limitat. S-a încercat formarea unui flux continuu care să nu creeze blocaje, însă respectarea regulilor este dificilă în atare condiţii. Imediat ce au trecut de formalitățile vamale, refugiații sunt întâmpinați de translatori care îndrumă pe fiecare acolo unde are nevoie. Mulți vor să se odihnească ceva vreme după orele istovitoare de așteptare la rând pentru a trece vama, alte persoane au nevoie să își îngrijească micuții, să le dea să mănânce sau să le schimbe scutecele, după care își continuă drumul. Pe chipurile lor obosite se citeau deopotrivă bucuria că au reușit să treacă granița, dar și teama pentru ei, pentru cei pe care i-au lăsat acasă, și nu puține femei cu ochii plânși își strângeau copiii la piept. Nu toți sunt ucraineni, deși ei reprezintă cea mai mare parte a celor care trec granița. Între cei ce au fugit din fața războiului sunt și mulți studenți din India, Pakistan, Turcia sau alte țări, care au ales să fugă din calea primejdiei prin România.

Pe părintele Daniel Petrașoc l-am întâl­­nit în prima linie, imediat după vamă. El ­împreună cu un alt preot sunt primele contacte „civile” de la intrarea în țară. Sunt translatori puși la dispoziție de Arhiepiscopia Sucevei și Ră­dă­uților. Ei aud primii poveștile triste ale celor care vin, multe de-a dreptul înspăimântătoare. Dar, pe lângă tristețea poveș­tilor, a remarcat și optimismul celor ce vin, care așteaptă să se întoarcă în scurt timp la casele lor. „Noi suntem translatori. După ce trec, îi întrebăm unde vor să meargă, de ce au nevoie, după care sunt preluați de cei de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență și trimiși fie la autocare pentru a fi duși în orașe, fie la corturi sau acolo unde vor”, ne-a spus părintele Daniel.

Sute de oameni dezorientați și obosiți își plimbă neîncrezători bagajele pe culoarele amenajate de forțele de ordine. Unii trec curioși, neînțelegând ce este cu toate corturile și tarabele ce dau impresia unui bazar, alții își caută rudele sau prietenii prin aglomerație. Ofertele de o parte și alta a șoselei venite de la voluntari și cele de transport, nu întotdeauna binevoitoare, creează de multe ori confuzie.

Majoritatea celor pe care i-am întâlnit miercuri, 2 martie, nu erau oameni lipsiți de posibilități. Însă, chiar dacă sunt poate mai înstăriți, nu se poate să nu le observi îngrijorarea, tristețea sau frica. Frica de ce urmează să se întâmple în Ucraina, frica de ce se va întâmpla în locurile unde vor merge. Tristețea brăzdează chipurile tuturor femeilor care și-au lăsat soții acasă, ale mamelor care și-au lăsat feciorii în așteptarea mobilizării la oaste sau ale copiilor care și-au lăsat părinții vârstnici în fața primejdiei.

Mulți sunt foarte mirați de această mobilizare a românilor care au sărit în ajutor, nevenindu-le să creadă cât de ospitalieri sunt vecinii lor. De o parte și alta a șoselei, reprezentanți ai foarte multor organizații au amenajat corturi pentru a le oferi cele necesare trecătorilor. Și chiar se poate spune că aici se poate găsi aproape orice și gratis! Mâncare caldă sau pachete cu produse neperisabile, îmbrăcăminte, încălțăminte, produse de igienă sau pentru îngrijirea copiilor pot fi găsite la majoritatea tarabelor. Iar acum, când Baba Dochia a început să își scuture cojoacele de omăt, oamenii de bine au sărit imediat și au adus pături, mănuși, căciuli și alte produse care să apere de frig.

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, de la început alături de refugiați

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a fost prezentă în vamă încă din primele ore ale conflictului, în dorința de a-i sprijini atât pe cei care trec frontiera spre România, cât și pe cei care au nevoie de ajutor dincolo de graniță, în Bucovina de Nord. „Încă de vineri, 25 februarie, am încercat să asigurăm o permanență în punctul vamal Siret, prin preoți, translatori și voluntari. Oferim hrană, ceai, apă, cafea, cazare și transport și, acolo unde este cazul, asistență duhovnicească. Am observat încă de la început că o mare parte a celor care trec granița au încredere în haina preoțească, întrucât poporul ucrainean este în mare majoritate ortodox. În prima parte a acestui flux au trecut mame cu copii mici, bărbații neputând ieși, întrucât în Ucraina s-a dat legea marțială, cum o numesc ei, toți cei între 18 și 60 de ani vor fi mobilizați și chemați pe front. De aceea, marea majoritate sunt doar mame cu copii. Noi ne-am axat în special pentru a ajuta aceste familii. Avem o listă cu multe locuri de cazare, cu foarte multe persoane care sunt dispuse să ofere transport, cazare, hrană. Prin colaborarea cu preoți din Ucraina am reușit să convingem autoritățile din ţara vecină ca între orele 23:00 și 06.30 să putem efectua 14 transporturi cu autocare și autobuze. Am reușit să tranzităm astfel aproximativ 650 de persoane. Sunt necesare medicamente, materiale sanitare, alimente, produse de igienă personală, în special pentru copii și, cu sprijinul celor care ne sunt aproape, sperăm să ajutăm cât mai multe persoane”, a spus părintele Ionel Constantin Maloș, protopop de Rădăuți.

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a amenajat corturi și pe o parte, și pe alta a șoselei. Aici, preoţi din cuprinsul eparhiei, însoțiți de voluntari, oferă ceai, cafea, alimente și tot ce mai e nevoie. Miercuri, când am ajuns în vamă, erau de rând preoții din Protopopiatul Fălticeni. Părintele Georgian Rotar, secretar al protoieriei, împărțea hrană pentru trup, dar și pentru suflet. „Sunt multe persoane foarte neîncrezătoare și ne refuzau atunci când le invitam să servească ce doresc. După ce stăm un pic de vorbă cu ele, înțeleg că nu avem nici un interes și că doar dorim să le venim în ajutor. Este normal, pentru că sunt oameni spe­riați, care poate au luat cu ei toată agoniseala și se tem că nu toți cei care îi abordează sunt binevoitori”, ne-a relatat părintele Georgian. Tot miercuri, ne-a spus părintele, de la cort au oferit 100 de pături către Crucea Roșie ­pentru a fi duse celor care au nevoie dincolo de graniță.

În timp ce vorbeam, o tânără mamă și-a adus cele două fiice pentru a le „cumpăra liniștea” cu ceva dulciuri. Eva și Sveta au ales câteva ouă de ciocolată, dar și mănuși de la voluntarii arhiepiscopiei. Temătoare și rezervată la vorbă, mama celor două a spus că va merge mai departe, în Germania, unde le așteaptă niște prieteni.

Printre refugiați am întâlnit-o pe maica Marina de la mănăstirea sălăjeană Bic, din Șimleu Silvaniei. A mers în vamă la Sighetu Mar­mației pentru a găsi refugiați și pentru a-i lua la mănăstire, însă toți cei întrebați au preferat să meargă mai departe, spre vestul Europei. Dar nu s-a descurajat, ci a bătut cale de alte șase ore pentru a ajunge la vama Siret și a oferi sprijinul mănăstirii de unde provine, dar și de la alte mănăstiri din Eparhia Sălajului. „Am venit să fim în ajutor la frații noștri din Ucraina. Noi vrem să ducem și 50 de persoane, să le cazăm, și mai sunt și alte mănăstiri din zonă care doresc să ajute și să ofere spații, însă văd că și aici întâmpinăm obstacole, e greu să le găsim. Ne-am dori să putem găsi mame cu copii, să le ajutăm, dar nu știm care este procedura. Am încercat la Sighet, dar nu am reușit și am zis că nu ne lăsăm până nu găsim oameni să îi ajutăm”, a spus maica stareță Marina.

Tot printre refugiați le-am întâlnit pe Andreea și Teodora, voluntare din partea Aso­ciației Tinerilor Ortodocși Suceava. Au fost aici din primele zile și sunt hotărâte ca, alături de ceilalți voluntari, să ajute cât timp este nevoie. Andreea a stat o noapte întreagă aici, a mers acasă și a dormit câteva ore și s-a întors pentru a fi alături de cei care au nevoie. Toți voluntarii din vamă, indiferent de instituția sub umbrela căreia își desfășoară activitatea, dau dovadă de o deosebită implicare.

Tristul eveniment din Ucraina este un test pentru toți, să arătăm cât de solidari suntem, și miile de români au arătat că le pasă, că au brațele, inimile și casele deschise și că străinul le este aproapele.

Mii de oameni trec granița zilnic

Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur,  până miercuri, 2 martie, 47.000 de cetăţeni au intrat în România prin vama Siret de la începutul crizei militare din regiune, dintre care 30.000 sunt ucraineni. O parte dintre ei au rămas în județ datorită bunelor relații dintre suceveni și cei din zona Cernăuți în special, între mulți existând prietenii vechi. În momentul de față, școlile din Cernăuți sunt închise, iar cei care locuiesc în aceste zone susțin că au nevoie de ajutoare precum medicamente, alimente neperisabile sau produse de igienă, care au început să se găsească mai rar prin magazine. În plus, de teamă, mulți preferă să stea în casele lor. Autoritățile din Suceava au anunțat că pentru copiii care rămân în Suceava se pot organiza clase cu predare în limba ucraineană la școlile din municipiu.