Manăstirea ortodoxă Pochaiv din Ucraina este cunoscută în majoritatea ţărilor din spaţiul ex-sovietic. Aici ajung pelerini din Ucraina, dar şi din ţările apropiate, printre care Rusia şi Bielorusia. Mănăstirea se află într-un mic orăşel din regiunea Ternopil, vestul Ucrainei. Ansamblul mănăstiresc este impresionant, reunind două catedrale şi numeroase clădiri printre care una dintre cele mai impresionante este cea a clopotniţei, care ajunge la 65 de metri înălţime şi este una dintre cele mai mari din Ucraina. Cel mai mare clopot din ansamblu a fost realizat în 1886 şi cântăreşte 11,5 tone.
Mănăstirea Pochaiv a fost ridicată în secolul al XVI-lea şi timp de patru secole a fost unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj din estul Europei. Mulţimea pelerinilor de la Mănăstirea Pochaiv uimeşte pe orice călător, mai ales dacă acesta provine din Europa Centrală sau de Vest. Aici, pelerinajul este continuu, fără a fi ocazionat neapărat de o anumită sărbătoare. Însă, pelerinajul atinge apogeul cu ocazia hramului Adormirii Maicii Domnului care are loc, conform calendarului vechi, la data de 28 august.
A doua mare mănăstire din Ucraina, iniţial numită Mănăstirea Adormirii din Pochaiv, a fost ridicată de călugării care proveneau de la cea mai importantă mănăstire din Kiev, dedicată Sfântului Antonie al Peşterilor. Călugării s-au refugiat din calea tătarilor, pe la 1240, însă prima menţionare documentară a mănăstirii datează din 1527. În acest an, o doamnă nobilă, Anna Hoiska, a donat mănăstirii un teren, precum şi o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului, adusă în capitala regiunii Volhynia de către un Mitropolit ortodox din Bulgaria, în 1559. Icoana s-a dovedit a fi făcătoare de minuni, una dintre primele minuni fiind vindecarea de orbire a fratelui Annei Hoiska.
Salvată de o apariţie a Maicii Domnului
Mănăstirea a înflorit în prima parte a secolului al XVII-lea, în timpul egumenului Iov Zalizo, devenit apoi sfânt. În anul 1649, F. şi Ya. Domashevsky au pus bazele construcţiei pentru Biserica „Sfânta Treime“. În anul 1675, mănăstirea a fost atacată de către turci şi tătari, însă a fost salvată de o apariţie a Maicii Domnului, eveniment care a intrat în folclorul local.
În anul 1713, mănăstirea a trecut în rândul lăcaşelor de cult unite şi a devenit unul dintre cele mai importante centre ale ordinului Sfântului Vasile cel Mare, ordin al Bisericii Greco-Catolice din Ucraina. Astfel, mănăstirea a devenit un centru cultural foarte important, aici fiind şi un centru de tipărituri, din 1730.
Între anii 1771-1783, Biserica „Sfânta Treime“ a fost demolată şi a fost înlocuită de Catedrala „Adormirii Maicii Domnului“ ale cărei baze au fost puse de către M. Potocki, un nobil polonez orginar din regiunea Cracoviei, care avea legături de rudenie cu familia domnitorilor Movilă. În acea perioadă, familia Potocki era proprietară a numeroase oraşe din Ucraina, printre care Brody, Krystynopil, Nemyriv, Stanyslaviv, Zbarazh. De asemenea, această familie deţinea sute de sate şi o suprafaţă imensă de pământ în Galicia, Podilia şi Ucraina, fiind una dintre cele mai bogate şi influente familii din regiune.
Ridicată la rangul de lavră
În 1831, guvernul rus a oferit această mănăstire Bisericii Ortodoxe Ruse care a ridicat-o la rangul de lavră, ca mănăstire fortificată, aflată în vecinătatea unui oraş. În Ucraina, doar două mănăstiri au acest statut, cea de la Pochaiv şi cea mai importantă mănăstire din Kiev, Lavra Peşterilor. La sfârşitul secolului al XIX-lea, a fost deschis aici un atelier de pictură, precum şi un muzeu de istorie, iar o parte dintre clădirile componente au fost refăcute sau lărgite. De asemenea, între secolele XVIII şi XIX, aici s-a impus o şcoală care a dezvoltat un stil propriu de interpretare liturgică, stilul aparte fiind observat şi în zilele noastre.
În perioada comunistă, mănăstirea a avut de suferit, astfel că numărul călugărilor a scăzut continuu, de la 200, în 1939, la 74, în 1959, ajungând la 12, în 1970. Autorităţile sovietice au dorit să închidă mănăstirea în 1964, însă acest lucru nu s-a mai întâmplat datorită protestelor localnicilor, precum şi a comunităţii internaţionale. Mănăstirea a rămas deschisă, însă o mare parte dintre operele adăpostite aici au fost confiscate şi apoi expuse în Muzeul Ateismului din Pochaiv care a fost deschis în incinta mănăstirii.
Înainte de revoluţia bolşevică din 1917, Mănăstirea Pochaiv a fost una dintre cele mai importante destinaţii de pelerinaj. Zeci de mii de pelerini veneau aici pentru a sărbători Adormirea Maicii Domnului pe 28 august, conform vechiului calendar, precum şi pe Sfântul Iov Zaliso, pe 10 septembrie.
Printre cele mai venerate odoare aflate în această mănăstire se află urma piciorului Maicii Domnului, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, precum şi moaştele Sfântului Iov.
Catedrala Adormirii are o capacitate de 6.000 de persoane
În ceea ce priveşte arhitectura mănăstirii, aceasta este formată dintr-un complex de clădiri care au fost adaptate mediului înconjurător. Astfel, clădirile sunt amplasate pe un versant, în timp ce pe terasa principală se află centrul mănăstirii unde este situată şi Catedrala „Adormirii Maicii Domnului“, construită între 1771-1783, în stil Rococo de către un arhitect silezian pe nume G. Hoffman.
Această mare catedrală poate găzdui 6.000 de persoane, are opt cupole mari şi şapte cupole mai mici, cu două arcade în partea frontală. Sculpturile au fost create de Matvii Poleiovsky, iar fresca a fost pictată de P. Preniatytsky. Luka Dolynsky a pictat icoanele pentru iconostas, ciclul „Minunile lui Hristos“ şi alte 50 de lucrări de mai mică dimensiune, toate în stil clasic.
Catedrala a suferit un incediu în 1869, după care doar patru dintre lucrările lui Dolynsky au fost salvate, însă modul în care arăta interiorul s-a păstrat într-o pictură semnată de Taras Shevcenko. Catedrala a fost renovată în 1876 de către pictori locali.
Alte clădiri din cadrul complexului mănăstiresc includ chiliile călugărilor care au fost construite între 1771-1780 şi care înconjoară catedrala şi casa episcopului care a fost ridicată în 1825, în stil clasic. De asemenea, o altă clădire impresionantă este cea care adăposteşte clopotniţa şi care a fost ridicată între 1861-1871.
Catedrala Sfintei Treimi a fost ridicată între 1910-1913, după schiţele lui Aleksei Shchusev. Această biserică a fost ridicată în stilul Novgorod, din secolele XII-XIII, contrastând cu stilul celorlalte clădiri din complex.
▲
Urma Maicii Domnului
Tradiţia locală spune că mănăstirea a fost construită în timpul invaziei mongole de către călugării din Kiev la care s-au adăugat şi câţiva călugări de la Muntele Athos. O legendă aminteşte despre Maica Domnului care s-a arătat călugărilor în forma unei coloane de foc, lăsând urma piciorului imprimată pe o stâncă. Această urmă s-a dovedit apoi miraculoasă prin vindecările pe care le făcea, precum şi prin apa care izvora din ea şi care aducea la rândul ei vindecări în rândul credincioşilor.
▲
Secole de cultură la Pochaiv
Mănăstirea a fost un centru religios, dar şi cultural de marcă, fapt întărit de tipografia instalată în anul 1730. Tipografia a fost ţinută la început prin cheltuiala episcopului Teodosie Rudnytsky-Liubienitsky. Între 1731-1800, s-au tipărit aici peste 355 cărţi, cele mai multe dintre ele fiind liturgice, dar la care se adaougă şi cărţi de cântări religioase, cărţi teologice, lucrări de texte polemice, lucrări literare, texte educative etc. Tipografia era renumită şi pentru frumuseţea ornamentaţiei, precum şi pentru calitatea hârtiei şi a tipăriturii.
După ce mănăstirea a fost preluată de către Biserica Ortodoxă Rusă, în anul 1831, tipografia a continuat să tipărească cărţi religioase, precum şi cărţi laice, incluzând şi câteva istorii ale regiunii. De asemenea, la această mănăstire se tipărea chiar şi ziarul eparhiei Volhynia între 1867 şi 1915. Tipografia a fost închisă în 1918, iar părţi din ea au fost duse în alte oraşe.
▲
Sfântul Iov de la Pochaiv
Unul dintre sfinţii veneraţi la Mănăstirea Pochaiv şi ale cărui moaşte sunt vindecătoare este Sfântul Iov de la Pochaiv, cel care a avut un rol însemnat în dezvoltarea mănăstirii. Înainte de a fi numit egumen al acestei mănăstiri, în 1604, Iov a vieţuit ca sihastru în apropierea mănăstirii. Se spune despre el că era extrem de tăcut şi că rarele cuvinte care se auzeau de pe buzele lui erau rugăciunea inimii. Multe luni din an, Iov se retrăgea într-o peşteră în care era imposibil de stat aşezat. Sfântul stătea acolo îngenuncheat, provocându-şi răni foarte mari. De altfel, au rămas în stâncă urmele genunchilor săi, ca dovadă a rugăciunilor şi nevoinţei sale. Ucenicii săi au remarcat de multe ori o lumină nepământeană care venea din peşteră, atunci când Iov se retrăgea acolo pentru a se ruga.
Ca egumen, Iov a introdus o disciplină foarte aspră în mănăstire. În anul 1628, a fost chemat la Sinodul de la Kiev pentru a apăra Biserica Ortodoxă în faţa Unitarismului. După moartea sa, pe 25 octombrie 1651, Iov a apărut de trei ori în viziunile ucenicului său, Dyonysij Balaban, care a devenit apoi Mitropolit al Kievului. Din postura sa de mitropolit, Dyonysij Balaban a cerut ca moaştele sfântului să fie dezgropate, fapt ce a avut loc pe 28 august 1659. Trupul a fost descoperit nealterat, răspândind o mireasmă plăcută. Moaştele sale se află în zilele noastre în Catedrala Sfintei Treimi şi a produs de-a lungul timpului numeroase vindecări şi minuni.
