Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Reportaj Poienile Izei, carte de vizită românească în patrimoniul mondial UNESCO

Poienile Izei, carte de vizită românească în patrimoniul mondial UNESCO

Galerie foto (6) Galerie foto (6) Reportaj
Un articol de: Oana Rusu - 14 Oct, 2021

Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Poienile Izei, judeţul Maramureş, este un monument de arhitectură, înscris din anul 1999 în lista monumentelor de patrimoniu mondial UNESCO, fiind una din cele mai vechi biserici de lemn din lume. 

Biserica din Poienile Izei este o mărturie a spiritualităţii poporului român din Maramureşul istoric, zonă în care românii păstrau puternice legături cu fraţii lor de neam şi de credinţă din Moldova. După cum susţine preotul paroh Ioan Pop din Poienile Izei, „poporul român ortodox de pe aceste plaiuri maramureşene ale Văii Izei a creat şi a lăsat moştenire valori spirituale inestimabile, în care a pus prinosul bogăţiei sufleteşti. Nu doar arhitectura bisericilor maramureşene este remarcabilă, ci şi arta bisericească, cunoscut fiind rolul important pe care iconografia îl joacă în teologia ortodoxă”.

Localitatea Poienile Izei este atestată documentar în 1430, iar în decursul timpului a purtat denumirile Poienile lui Ilieş, apoi Poienile Şieului, a Glodului, până la cea din prezent, după cum spune pr. Ioan Pop. Tradiţia locală şi arhitectura bisericii argumentează că lăcaşul de cult ar fi fost ridicat mai devreme de secolul al XV-lea, deşi lăcaşul de cult este atestat documentar în anul 1604. „Este lesne de înţeles că, aici, existând o comunitate, aceasta a fost preocupată să îşi construiască o biserică, fapt atestat documentar abia la 1604. Tradiţia populară locală prezintă însă această iniţiativă ca fiind mai veche, adevăr argumentat de arhitectura bisericii”, a menţionat părintele paroh. El explică că „absida Altarului, fiind decroşată, de formă pătrată, denotă faptul că biserica este ridicată înainte de secolul al XV-lea, deoarece bisericile maramureşene de lemn construite după secolul al XV-lea au în general Altarul poligonal, în cinci laturi, şi o formă arhi­tecturală mai avansată. Un alt element important de menţionat este forma de îmbinare a bârnelor, aşa-numita cheotoare dreaptă-dublă, utilizată în vremuri străvechi şi înlocuită, datorită evoluţiei tehnicii de construcţie, cu cheotoarea numită coadă de rândunică - block­bau”.

Lăcaşul de cult din Poienile Izei este construit în plan dreptunghiular, fiind împărţit în naos, care era numit „biserica bărbaţilor”, şi în pronaos, numit „biserica femeilor”, după modul aşezării credincioşilor în timpul Sfintei Liturghii, iar pe latura de vest, la intrare, are un pridvor. Acoperişul cu şindrilă are dublă poală, iar turnul care adăposteşte clopotele este prevăzut cu un foişor, coif şi săgeată înaltă, foarte zveltă, după cum descrie părintele paroh.

Sub ocrotirea Cuvioasei Parascheva

Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva dat bisericii este explicat de către părintele Ioan Pop prin legăturile puternice care au existat între Maramureş şi Moldova, astfel că după aducerea moaştelor Sfintei Cuvioase Parascheva la Iaşi, maramureşenii au dorit să se pună sub ocrotirea ei. Însă, în locul stabilit pentru icoana hramului nu se află icoana Cuvioasei Parascheva, ci o icoană a Adormirii Maicii Domnului, în timp ce icoana Cuvioasei se află spre miazănoapte, în locul icoanei Sfântului Nicolae, care este amplasată imediat lângă cea a Cuvioasei. De asemenea, după cum arată părintele Ioan Pop, înspre miazăzi, lângă icoana Adormirii Maicii Domnului se află o altă icoană a Cuvioasei, icoanele fiind realizate de pictori diferiţi: „Această excepţie de la norma canonică se explică prin faptul că biserica a avut iniţial hramul «Adormirea Maicii Domnului», iar cel al Cuvioasei Parascheva a fost adăugat ca un al doilea hram. Hramul «Adormirea Maicii Domnului» nu este strămutat de la o altă biserică mai veche, întrucât ar trebui ca aceste icoane să fie situate tocmai invers”.

În patrimoniul bisericii se află numeroase obiecte de mare valoare, precum clopote vechi, unul din secolul XIII şi două din anul 1763. Se remarcă icoanele pictate pe lemn precum icoanele prăznicare, icoane mari ale Mântuitorului Iisus Hristos, Maicii Domnului, Sfântului Dimitrie. Printre cei care au pictat în acest lăcaş de cult se află un meşter anonim din zonă, din prima jumătate a secolului al XVII-lea, şi zugravi de la Mănăstirea Moisei, important centru de pictură. După cum subliniază părintele Pop, icoana Sfântului Dimitrie este una din cele mai vechi din Maramureşul istoric.

Între icoanele pictate pe sticlă se remarcă cea a Sfântului Nicolae, lucrată manual. De asemenea, se remarcă şi proscomidiarul pictat în ulei pe lemn şi care a fost datat şi semnat în 1875 de cunoscutul zugrav Radu Munteanu. Biserica a fost pictată în interior în anii 1793-1794, aşa cum se arată în pisanie, fără ca numele pictorului să fie menţionat, tradiţia locală numindu-l pe zugravul Gheorghe din Dragomireşti. „Pictura este foarte bine conservată, îmbinând reminiscenţe tradiţionale cu elemente moralizatoare ce aparţin limbajului epocii şi impresionează, în general, atât prin tematică, cât şi prin originalitate. Se remarcă scenele din pronaos ale Judecăţii de Apoi, în special cele reprezentând iadul, unde păcatele sunt înfierate conform epocii respective. (…) Compusă din scene mari, pictura parietală are un aspect general aerat, cu o cromatică armonizată, plină de pitoresc”, a menţionat pr. Ioan Pop, care a mai adăugat că oricine vizitează biserica este impresionat, iar între turiştii care îi calcă pragul mulţi sunt din străinătate.

Credincioşii din parohie sunt şi ei conştienţi de valoarea bisericii, astfel că susţin eforturile de păstrare şi conservare a bisericii, între acestea fiind renovarea integrală a acoperişului, în anul 1996, fără a fi schimbată structura arhitecturală a monumentului. „Bisericile-monument sunt cetăţile spirituale ale poporului român, iar conservarea şi punerea lor în valoare reprezintă un act de păstrare a identităţii nea­mului, o grăitoare carte de vizită românească”, a mai arătat pr. Ioan Pop.

Citeşte mai multe despre:   patrimoniul UNESCO  -   Biserici din Romania