Preţioasele pălmare din muzeul de la Pipirig

La Pipirig, în judeţul Neamţ, alături de biserica de lemn în care s-au rugat străbunii ardeleni ai hâtrului Creangă, poate fi vizitat astăzi unul dintre cele mai valoroase muzee parohiale din ţară. Un loc zămislit din grijă şi din respectul pentru trecut al preotului Mihai Bistriceanu.

Un sanctuar în care trecutul îşi etalează cu graţie toate tainele. Aşa poate fi rezumat în câteva vorbe ansamblul bisericii de lemn de la Pipirig. Aici, istoria satului se citeşte pe fiecare cruce, pe bârnele încercate de timp ale lăcaşului-monument, dar mai ales în zestrea pe care acesta a moştenit-o din vechime şi de care neobositul paroh Mihai Bistriceanu s-a îngrijit cu atâta atenţie. Căci aici, sub poalele dealului Bompa, pe unde odinioară va fi trecut şi Creangă, venind să-şi vadă bunicii, există un muzeu parohial unic în zona Moldovei. Amenajat după toate regulile domeniului, acesta păstrează o colecţie impresionantă de obiecte de cult ce au aparţinut parohiei, cele mai multe de o excepţională valoare istorică şi documentară. Astfel, Muzeul de la Pipirg deţine o colecţie de pomelnice de lemn mai importantă chiar decât Complexul naţional muzeal "Moldova" din Iaşi. "Cred că muzeul parohial de la Pipirig deţine colecţia cea mai importantă de pălmare la ora actuală. Cel puţin din Moldova. Acolo am realizat şi prima montare a pălmarelor sub forma Pomului Vieţii. După Pipirig am montat la Agapia", explică Eva Giosanu, muzeograf în cadrul Muzeului Etnografic al Moldovei, cea care a sprijinit înfiinţarea colecţiei, oferind consultanţă de specialitate.

Artizanul aşezământului este parohul Mihai Bistriceanu. Un om care s-a îngrijit de toate aceste comori şi în perioada prigoanei comuniste, având mereu crezul că odată şi odată va reuşi să le adune laolaltă, pentru ca urmaşii ardelenilor pribegiţi la Pipirig să nu-şi uite nicicând rădăcinile.

Urme ale patriarhului Nicodim la Pipirig

Muzeul de la Pipirig trebuie trecut, fără nici o îndoială, pe lista obiectivelor turistice importante ale judeţului Neamţ. Organizat riguros, cu sprijinul unei echipe de specialişti şi restauratori coordonate de muzeograful Eva Giosanu, muzeul ţine pasul cu cel al marilor mănăstiri nemţene. "Nimic din ce-i aici nu-i străin parohiei. Am vrut ca aceste valori să rămână, să ştim de unde venim şi cine suntem", spune părintele Bistriceanu.

Şi aşa este. Povestea se deapănă încet, pe măsură ce treci de la un obiect la altul. Miniaturalele uşi împărăteşti, fragmentele din catapeteasmă şi sfeşnicele grele de lemn spun povestea vechii capele (sec. XVII), ce a aparţinut Mănăstirii Neamţ şi care a servit drept loc de rugăciune până la ridicarea bisericii de lemn, la 1807.

Un chivot vechi aminteşte de anul 1841. Icoanele, de o expresivitate cu totul aparte, te ajută să călătoreşti în timp, de pe la finele secolului al XVII-lea şi până în secolul al XX-lea. Vechea cristelniţă şi un rând de haine preoţeşti amintesc de cel care a fost unul dintre marii ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, patriarhul Nicodim, originar de pe aceste meleaguri.

Apoi vin la rând o seamă de obiecte de cult ce arată continuitatea vieţii religioase în bisericuţa de lemn: Sfintele Daruri, cununii, cărţi de cult. Un splendid costum naţional pare să ne explice nouă, celor aflaţi în trecere, că muzeul acesta e al oamenilor de acolo, al comunităţii întregi. "A fost a paraclisierului nostru. În sâmbăta lui Lazăr a fost la biserică, a împărţit colivă, şi-a făcut datoria de paraclisier şi la sfârşitul slujbei a spus că ar sta oleacă pe bancă, în pridvor, să se odihnească. Şi-acolo a murit", povesteşte părintele Bistriceanu.

Un muzeu parohial unic în zona Moldovei

La amenajarea muzeului Parohiei "Sf. Nicolae" din Pipirig au contribuit câţiva restauratori din cadrul Complexului naţional muzeal "Moldova" din Iaşi, care au înţeles cât de valoroase sunt o parte dintre piesele ce au fost expuse. Iar aici vorbim în mod special de pomelnicele de lemn, aşa-numitele "pălmare", cele pe care erau scrise numele familiilor ctitorilor şi binefăcătorilor bisericii sau ale celor care voiau să fie pomeniţi la slujbele religioase.

"Cei doi Pomi ai Vieţii formaţi din pălmare, acele pomelnice de lemn, sunt piese extraordinare. Ele figurează în marile colecţii muzeale, însă muzeele mari din România au foarte puţine exemplare. Doar muzeul Mănăstirii Agapia deţine o colecţie mai mare numeric, dar mai puţin valoroasă decât cea de la Pipirig. În sensul că cele de la Agapia prezintă suprascrieri, pe când cele de la Pipirig sunt cele originale. Toate acele pomelnice le-am găsit în turnul-clopotniţă, într-o stare necorespunzătoare. Toate au fost restaurate cu ajutorul unui specialist în conservare de la Muzeul Etnografic al Moldovei şi cu ajutorul unui restaurator de la Suceava. Toţi am făcut muncă voluntară pentru a recupera acele piese excepţionale, care sunt piese istorice, piese documentare", consideră muzeograful Eva Giosanu, cea care a gândit aranjarea pălmarelor sub forma Pomului Vieţii.

În incinta în care a fost amenajat muzeul sunt respectate condiţiile de microclimat, cu o temperatură constantă pe anotimp, astfel încât acomodarea pieselor la variaţiile de temperatură se face treptat. "Este un exemplu de patrimoniu bine păstrat. Întreaga comunitate şi-a asumat acest muzeu ca fiind al ei. Eu i-am văzut în zile de sărbătoare, după slujbe mari, cu familia, cu prieteni, vizitând "muzeul nostru", cum îi spun ei, ceea ce mi s-a părut extraordinar", spune Eva Giosanu.

Pipirig, un model de viaţă comunitară

Pentru amenajarea acestui loc, părintele Mihai Bistriceanu a muncit ani de-a rândul. S-a îngrijit ca piesele să nu se piardă, le-a restaurat, a căutat ca muzeul să se facă după toate canoanele domeniului, iar spaţiul să corespundă întru totul acestei destinaţii. Muzeul a fost finalizat în 2007, iar de atunci, pipirigenii pe care paşii vieţii i-au purtat cine ştie pe unde îi trec pragul ori de câte ori se întorc acasă. Acesta se află în incinta Bisericii de lemn "Sf. Nicolae", monument istoric ce datează din anul 1807 şi care a fost ridicat de ardelenii ce au trecut munţii spre Moldova de frica Uniaţiei. "Muzeul a fost sfinţit în 2007, de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei. Şi încă tot nu e gata", spune părintele, preocupat în permanenţă ca totul să fie făcut bine şi cu multă responsabilitate.

Şi eforturile lui n-au fost în zadar, căci muzeul nu este doar al bisericii, ci al întregii comunităţi. E un dar minunat al oamenilor care au fost pentru cei care duc mai departe, în timp, spiritul comunităţii de pe Valea Ozanei. "Când intri în incinta bisericii de la Pipirig parcă vezi umbra Raiului. E foarte multă pace, siguranţă, echilibru. Ar trebui văzut locul acesta în marile sărbători. E un model de viaţă comunitară şi de sat adunat în jurul preotului, aşa cum, de fapt, ar trebui să fie peste tot", subliniază Eva Giosanu.