Răbdare şi speranţă la întâlnirea cu Sfânta Parascheva

Forfotă, dar şi linişte, priviri întrebătoare, dar prietenoase, discuţii continuate de câteva cruci apăsate, grămezi de bagaje, mănunchiuri de făclii, cărţi, flori veştejite în mâinile încleştate de frig. Mirosul sfânt de busuioc şi mir îmi trezeşte în suflet dorul după Dumnezeu. Văzând atâtea mii de oameni într-un rând kilometric, te întrebi ce oare îi determină să înfrunte atâta oboseală, să îndure frigul care îţi pătrunde în oase: „Sunt trei grade”, aproximează cineva.

Oare să fie numai nişte accese vulgare de superstiţie sau doar rutina?! Sau de vreme ce au intrat în rând, nu pot trece peste ruşinea unei renunţări?

Câteva bătrânele sprijinite în toiege s-au adunat într-un colţ şi-şi amintesc de trecute vremi, când le împleteau părul în fundiţe nepoţelelor pionere: „Frumos mai era.., era altfel tineretul pe atunci. Şi ştiai că trebuie să te ţii de serviciu, că de acolo mănânci o pâine la pensie. Acum nu mai ai nici o siguranţă, de azi pe mâine”, se vaită una dintre ele. „Eu am lucrat la CFR. Am fost revizor tehnic. Am condus mii de trenuri, a fost un serviciu greu, cu multă responsabilitate.., era în mâna mea viaţa a mii de călători. A fost o muncă grea, dar ca pensionari suntem plătiţi foarte prost. Îşi bat joc de noi, ne amăgesc cu recalculări.., cu măriri, dar până nu vezi în mână, nu mai credem nimic. Eu o să plec mai departe, unde mi-e locul, dar îmi pare rău pentru nesiguranţa tineretului. Trebuie să dai mită acum ca să reuşeşti. Tinerii, însă, ar trebui să pună piciorul în prag, cum a făcut românul în '44, când a zis că pe aici nu se trece..”, adăugă cu glas trist, dar înverşunat Marin Bica, un bătrânel de 78 de ani, din Eforie Nord. Aceasta este prima dată când stă la rând la Cuvioasa Parascheva, dar a rămas foarte impresionat, aşa că şi-a planificat de pe acum, împreună cu soţia, ca să vină şi la anul.

Deja, în colţul celălalt, se observă primele simptome de împotrivire faţă de nostalgie: un grup de tineri sporovăiesc vesel amintiri de la şcoală; apoi, o altă ceată de vreo patru bătrânele care s-a apucat să împartă directive practice printre nişte mămici care îşi strâng grijuliu copiii la piept, iar o bunicuţă nu mai ştie ce să mai adune pe nepoţeii ei care au adormit aşa, fără de veste: „Am venit să-i mulţumesc Maicii Parascheva că fata mea a câştigat procesul. A câştigat amândoi copiii. Nu m-a lăsat sfânta, că la ea m-am rugat. N-aş fi trăit fără ei”, spune printre sughiţuri mătuşa Lenuţa şi cu un gest promp îşi dezbrăcă haina în care îi înfăşoară mai bine pe cei doi nepoţi.

Sporul de la Cuvioasa

Rândul coteşte după o clădire care a suferit din plin insultele timpului. În faţa chioşcurilor improvizate, comercianţii îmbie câţiva clienţi, expunându-le, cu surâsuri profesionale ireproşabile, ce au mai bun. Câţiva rromi se înghesuie cu braţele pline de covoare încercând să-i convingă, cu argumente sporovăitoare, pe jandarmii de neînduplecat. O bătrânică gârbovită, profită de moment şi se strecoară repede câţiva metri mai în faţă. Rândul se împotriveşte: „Lasaţi-o, o apără o doamnă, că nu mai poate rezista, n-o vedeţi?!”.

Un scâncet de durere atrage câteva priviri compătimitoare. Nu şi-a mai văzut copilul de când era „aşa, mititel de tot, un aluat de carne, un tril de greier... Poate m-o bucura şi pe mine Sfânta, că pe mulţi am auzit că i-a miluit”.

Pentru Elena Bordeianu din Brăila, „matematica nu a fost o profesie, ci o aspiraţie sufletească”. Elena Cotos, din Straja - Rădăuţi, povesteşte despre sporul pe care i l-a adus Sfânta Parascheva: „Am fost şi anul trecut la Sfânta şi aşa de bine m-am simţit tot anul, aşa mi-a fost de bine, că parcă am lucrat doi oameni, nu unul. Vin aici cu durere şi plec uşurată. Mă voi ruga în primul rând să-mi dea sănătate şi pentru nepoatele mele, să aibă noroc, şi pentru linişte în familie. M-am pornit de acasă la 7:30, dar parcă mai înainte am ajuns. Dacă dă Dumnezeu şi sunt sănătoasă şi n-oi muri, o să mai vin la Maica Parascheva”. „Dacă ai credinţă, Dumnezeu te ajută negreşit”, adăugă dintr-un instinct simplificator fosta profesoară de matematică.

Din ce în ce mai aproape

Măreaţa catedrală care ajunge treptat în prim plan, a devenit, dintr-o dată, subiectul discuţiei în mulţime: „Uite, că a reparat-o!!!”, se exclamă din câteva direcţii. „Măcar să apucăm să intrăm în curte... de acolo, ne trage ea Sfânta mai uşor”, îngână, din bastonul ei, o bătrână uscăţivă...

E foarte frig, pentru că „soarele e de acum cu dinţi”, spuse o altă bunicuţă celor trei nepoţele. Câteva perechi de ochi somnoroşi se îndreaptă spre ea. Credeau că o să înceapă să le spună vreuna din poveştile pe care numai ea le ştie. Nu văd în faţă altceva decât albiturile somnului şi, apoi, înfuriatele zile şcolare care se apropie. „Au obosit, mititelele. Le-am trezit de la puterea nopţii şi nici noaptea asta nu le-a prins somnul deloc. Ne-am mai închinat o dată, vineri, dar asta mai mare nu s-a lăsat şi gata. Că ea vrea şi astăzi, de ziua ei!”, explică bunica, strângându-le pe lângă ea.

Şi toţi o iubesc frumos şi drept

Deja când intri în curtea catedralei, discuţiile oamenilor sunt altele. Ei ştiu că aici e păcat să vorbeşti de lucruri deşarte, de aceea s-au hotărât să-şi lase grijile lumeşti dincolo de poartă. Şi uite aşa, încet, încet încep să zărească baldachinul înălţat cu sfintele moaşte. E o tăcere de icoană. Glasurile se interiorizează, emoţiile apropiatei întâlniri lasă numai pe alocuri să se distingă câteva şoapte împreunate în rugăciuni fierbinţi. În faţa ei, îşi vor deschide inima.

Acum încep să-i înţeleg. Că nu sunt nici superstiţioşi, nici frigul nu-l simt, nici oboseala, nici răbdarea nu şi-o pierd şi nu aşteapă ore întregi din obişnuinţă. Bătrânii au venit să-i aducă simplitatea lor de argint. Cu o hotărâre grijulie, mamele şi-au dat seama că sfintei trebuie să-i încredinţeze pe micuţii lor... Şcolarii tac, privind-o cu o atenţie smerită, aducându-i din priviri omagiul delicat al fiinţei lor de cristal. Iar tinerii au, în Sfânta Parascheva, o prietenă atentă şi experimentată. Şi toţi o iubesc frumos şi drept.

 „De când am intrat în convoi, am început să vorbesc cu ea”

Aurel Mocanu are 82 de ani, este din Avrămeni, judeţul Botoşani, şi vine de zece ani la hramul Iaşului. Pentru el, venirea la Cuvioasa este deja o datorie: „Venim că trebuie să venim. Şi ea ne ajută tot anul, acum venim să-i mulţumim şi să-i spunem ce am mai făcut. Nu am timp când ajung acolo lângă ea, pentru că se merge repede, dar eu de când am intrat în convoi tot îi spun aici aşa încet... Eu am făcut aşa şi aşa... mă rog... iartă-mă... am început să vorbesc cu ea... Ea ştie toate necazurile mele. Nu era soarele asfinţit când am intrat în rând, acum e miezul nopţii, dar nu mă simt deloc obosit. Uite, mâncarea e întreagă, nici nu mi-e foame! Şi mai vin şi în cursul anului la ea, când se umple tolba, ca să o descarc...”

„Ajută, Doamne, pe toată lumea!”

Un bucureştean împărtăşeşte câteva din emoţiile trăite la Iaşi celor două băcăuance, care îl ascultă cu admiraţie şi mai uită de frig: „Eu am fost strungar, acum sunt la pensie. Am 76 de ani. Am colindat toată lumea cu sportul, a fost pasiunea mea, dar aici, la Iaşi, am găsit ceva deosebit. Multă căldură! Au venit şi ne-au cercetat, ne-au oferit pachete, sunt profund impresionat. Sunt fericit că am putut să ating aşa, cu nevrednicie, racla Sfintei Parascheva şi a Sfântului Ioan Gură de Aur şi m-am rugat aşa: Doamne, înţelepţeşte-i pe români. Ajută, Doamne, pe toată lumea şi dacă îţi mai rămâne un pic de milă, dă-mi şi mie! Şi mai m-am rugat ca Dumnezeu să vă răsplătească dragostea, vouă, celor din Moldova, şi să vă trimită un păstor la fel de bun şi de întreprinzător”, încheie cu lacrimi în ochi dl Mircea Gheorghiu.

Vine de la 3 ani

Iuliana Taifas are 6 ani şi vine să se roage la Sfânta Parascheva de când avea 3 ani: „Când eram mai mică m-a adus bunica la Sfânta Parascheva. Când m-a ridicat în braţe şi am pus mâna pe mâna ei, am simţit cum şi-a mişcat mânuţa în mâna mea. De atunci o iubesc mult pe Sfânta Parascheva şi vin în fiecare an de ziua ei. Acum, când am ajuns, bunica voia să rămânem în gară să ne odihnim, eu şi frăţiorul meu, Nicuşor, dar nu am vrut, mi-era tare dor de ea. Am intrat la ea pe aici, printre gratii, ne-au lăsat gardienii şi dacă n-o să mai fiu aşa de obosită, mai stau o dată cu bunica la rând.”