Sfântul Mare Mucenic Dimitrie este patronul Tesalonicului, alături de Sfântul Apostol Pavel şi de Sfântul Grigorie Palama. Bineînţeles că şi ceilalţi sfinţi care au moaşte în oraş sau lângă Tesalonic, Cuvioasa Teodora, Cuviosul David, Sfântul Ierarh Grigorie Kalidis, Episcop al Tesalonicului (†1925), sau Sfântul Teona al Tesalonicului (†1542), toţi sunt ocrotitori ai oraşului. Dar faţă de Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de mir, lumea are o evlavie cu totul deosebită. Mulţi oameni îi poartă numele.
Liturgic, sărbătoarea are aceleaşi etape, ca peste tot, conform tipicului, însă există şi câteva diferenţe. În ajun, înainte de slujba Vecerniei sărbătorii are loc o procesiune cu sfintele moaşte pe străzile oraşului din jurul catedralei, cu fanfară militară şi mare alai (oficialităţi şi credincioşi). Se rostesc ectenii la intersecţiile mai mari, apoi se intonează troparul mucenicului, împreună cu alte cântări de laudă din imnul acatist şi din paraclisul sfântului. La slujba de Priveghere a praznicului, întotdeauna în prezenţa Mitropolitului de Tesalonic (Anthimos), al doilea în dipticele Bisericii Greciei, după Arhiepiscopul Atenei, fiindcă, după rânduiala veche, cetatea Tesalonicului era a doua ca importanţă în Grecia, după capitala Eladei. În finalul slujbei, Mitropolitul Tesalonicului rosteşte o predică despre viaţa, prezenţa şi minunile Sfântului Dimitrie săvârşite în viaţa cetăţii şi a credincioşilor.
A doua zi, la Sfânta Liturghie, Mitropolitul slujeşte în sobor, înconjurat de alţi mitropoliţi, episcopi şi preoţi. Anul trecut a fost invitat şi a slujit chiar Patriarhul Ecumenic, Sanctitatea Sa Bartolomeu.
În prima duminică după sărbătoarea sfântului, seara la Vecernie, are loc desfacerea raclei unde sunt sfintele moaşte, iar Mitropolitul scoate tava aşezată sub acestea, unde se adună şi astăzi Sfânt Mir. Acest mir care izvorăşte din moaştele Sfântului Dimitrie este colectat şi amestecat cu ulei de la Sfântul Maslu, apoi împărţit în mici recipiente credincioşilor. Rânduiala aceasta veche, de scoatere a Sfântului Mir, este o dovadă că Sfântul Dimitrie îşi arată harul şi prezenţa şi prin această binecuvântare a Sfântului Mir care, atunci când este primit de credincioşi bolnavi sau necăjiţi, ei dobândesc luminare, întărire de la Dumnezeu. Această minune a mirului izvorât din sfintele moaşte ne încredinţează de grija pe care o are Dumnezeu cu noi, care avem nevoie de vindecare, de luminare, de întărire de la El. Slujba aceasta solemnă de scoatere şi împărţire a Sfântului Mir ne întăreşte credinţa că sfinţii sunt prezenţi, sunt lucrători în Biserică până la sfârşitul veacurilor.
Ca şi la români, la sărbătoarea Cuviosului Dimitrie cel Nou, credincioşii vin în număr mare şi se aşază la rând ca să se închine la sfintele moaşte. Grecii vin în fiecare zi la Sfântul Mucenic Dimitrie, dar acum, la praznicul lui, mai exact din ajun, la procesiune îl însoţesc pe marele martir şi ies pe drum cu lumânări aprinse, se roagă împreună cu ierarhii şi preoţii aflaţi în alaiul creat, pentru întărirea Bisericii, luminarea în credinţă a oamenilor, ajutorul spre mântuirea şi însănătoşirea sufletească şi trupească a tuturor. Vin în jur de 3.000-4.000 de credincioşi la această slujbă. Dar e surprinzător că la această sărbătoare nu vin numai greci, ci şi români foarte mulţi, bulgari, ruşi sau convertiţi la Ortodoxie dintre africani şi occidentali. Sfântul Mucenic Dimitrie este unul dintre ocrotitorii creştinătăţii balcanice. Se poate uşor observa asta şi din faptul că, pe pomelnicele lăsate de oameni la biserică, Dimitrios este un nume foarte răspândit, ceea ce arată evlavia oamenilor către Sfântul Martir al lui Hristos.
Istoria bisericii care adăposteşte moaştele sfântului
Prima biserică ridicată chiar pe locul unde a fost martirizat Marele Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir, datează din secolul al IV-lea. Ea a fost zidită pe locul unor vechi băi romane, ale căror ruine s-au descoperit pe la 1900. Se pot vedea în muzeul de sub actuala biserică mare mai multe vestigii arheologice din acea perioadă, de la începutul secolului al IV-lea (anii 315-320), deci după ce Sfântul Împărat Constantin cel Mare a preluat conducerea Imperiului Roman. Mai târziu, această mică biserică a fost înnoită în vremea împăratului Justinian (527-565 d.Hr.), iar o altă mare modificare în construcţia ei, o trecere de la forma cu trei abside la forma cu cinci abside, cu cinci despărţituri, a avut loc în secolul al VII-lea. Apoi, în anii 730, pereţii întregii biserici au fost decoraţi cu mozaicuri. Se mai păstrează şi acum şase ansambluri iconografice mari pe pereţi, ştiind că, după anii 1430, când Tesalonicul a fost cucerit de turci, vreme de aproape 480 de ani, această biserică a funcţionat ca moschee şi mai toate picturile şi mozaicurile din bazilică au fost acoperite cu var sau scrijelite şi date jos de pe pereţi.
După ce Tesalonicul a ieşit de sub stăpânirea otomană şi a fost integrat în Grecia (războiul balcanic din 1912), au început noi lucrări de renovare la biserică în 1913. Dar a venit Primul Război Mondial şi lucrările au fost abandonate. În 1917 a avut loc un mare incendiu, iar biserica a fost distrusă aproape integral. S-au păstrat doar pereţii laterali şi câteva coloane din interior. Acoperişul a ars în întregime. Apoi, după al Doilea Război Mondial, a început o restaurare completă a bisericii, forma de atunci dăinuind până astăzi. Deci, ceea ce vedem noi astăzi este rezultatul muncii de restaurare încheiate în 1949.
Biserica Sfântului Mare Mucenic Dimitrie din Tesalonic a trecut prin perioade şi mai bune, şi mai rele. Astăzi, este cel mai spaţios şi mai cunoscut dintre locaşurile ortodoxe de cult din oraş, iar din 1988 a intrat în patrimoniul UNESCO.
Primii creştini din Tesalonic, evreii convertiţi de Apostolul Pavel
Prima comunitate creştină din Tesalonic a fost înfiinţată de Sfântul Apostol Pavel, păstrându-se până azi două locuri unde a predicat Apostolul neamurilor. Unul este situat într-o absidă laterală (situată în dreapta Altarului) a bisericii Mănăstirii Vlatadon, aflată sus, pe vârful muntelui, care cumva veghează întreaga cetate. Al doilea loc este reprezentat de biserica mare, ce poartă hramul "Sfântul Apostol Pavel" (ridicată pe locul unei case unde se întâlneau creştinii în perioada apostolică), localizată la circa 400 de metri de Mănăstirea Vlatadon, tot într-un loc înalt, pe versantul sudic al muntelui. Aceste comunităţi creştine au luat naştere în cea de-a doua călătorie misionară a Sfântului Apostol Pavel (51-53 d.Hr.), care s-a oprit în cetatea Tesalonicului, mai întâi în sinagoga evreiască, unde le-a predicat iudeilor că Mesia cel anunţat de proroci a venit, este Iisus Hristos din Nazaret, Cel ce a pătimit pe Cruce şi a înviat din morţi. Dintre iudeii care
s-au botezat, Sfântul Apostol Pavel şi-a ales ucenici şi lor le-a adresat mai apoi cele două scrisori cuprinse în canonul Noului Testament, către tesaloniceni. Aşadar, prima comunitate creştină din celebrul oraş grecesc era din perioada apostolică, din anii 52 d.Hr. Ea s-a dezvoltat, dar în catacombe, ţinând cont că atunci era perioada persecuţiilor romane. Creştinii nu se arătau, nu aveau un cult liturgic public, la vedere, ci mai mult în taină, adunându-se fie în casele unora dintre ei, fie în catacombe, asumându-şi riscul de a fi arestaţi şi chinuiţi, chiar omorâţi pentru credinţa în Hristos.
