Eforturile făcute de profesori pentru a susține cu orice preț orele i-au ambiționat pe copiii din sat să urmeze cu multă conștiinciozitate școala on-line. Greutăți au fost la tot pasul, de la lipsa telefonului, așa de necesar, mai ales în familiile cu mai mulți elevi în casă, până la lipsa unui abonament la internet, dar și chinul de a lucra pe un grup de WhatsApp. Cu toate acestea, s-au ținut de învățătură, cu o îndârjire pe care poate numai lipsurile pe care ei, copiii din mediul rural, le au față de cei de la oraș le-au putut-o da.
E aproape ora opt și pe ulițele Dumeștilor e liniște și e pustiu. Doar câte o băbuță, cu masca la gură, traversează, din când în când, șoseaua de asfalt ce străbate satul, înaintând spre Roman. Altădată, la ora asta, zarva păsăretului de primăvară, aciuat prin frunzișul copacilor ce mărginesc drumul, ar fi fost însoțită de glasurile elevilor treziți dis-de-dimineață să plece la ore. Acum însă, clădirea școlii e închisă, curtea e goală. Pe terenul de sport, micii fotbaliști n-au mai călcat de două luni. E pandemie, iar cuvântul ăsta a intrat deja în uzul tuturor: de la bunicii împovărați de nevoi și de boli până la nepoții de care au grijă, în lipsa părinților, plecați la muncă în străinătate.
Dumeștii, cu cele patru sate componente, sunt parte a județului Vaslui. Situată la 45 de kilometri de reședința de județ, la jumătatea distanței dintre orașele Vaslui și Roman, comuna nu oferă prea multe perspective economice locuitorilor săi. Așa că tinerii buni de muncă au plecat să-și caute norocul în străinătate. Cei mai mulți sunt și acum în Italia, țara cu cea mai mare incidență a numărului de îmbolnăviri de COVID-19. Așa că tot omul, de la mic la mare, a aflat de la rudele plecate cât de gravă e situația. Se feresc toți și aici, chiar dacă stau la curte. „Am rămas uimită când o elevă mi-a spus că nu a ieșit din casă de trei săptămâni, pentru că se teme și pentru că mama i-a spus că trebuie să fie precaută. Ei știu de la rudele lor, plecate în Italia, că nu e de glumit. Am un băiețel al cărui tată este acolo, la lucru, care-mi spune mereu că tata nu vine, că nu vrea să ne îmbolnăvească și pe noi”, povestește Ana Maria Lefter, profesor de limba română și consilier educativ la Școala Dumești.
„Lasă sapa pentru școală!”
Ana Maria Lefter este din anul 2000 profesor de limba română la Școala Dumești. S-a născut aici, în familia unor oameni care au făcut eforturi ca toți copiii lor să învețe carte. Din pasiune pentru școală, Ana a predat la început ca profesor suplinitor, în paralel urmând cursurile Facultății de Litere de la Iași. Din 2007 s-a titularizat pe post, după mulți, mulți ani în care acolo n-a existat un profesor calificat de limba română. Și, chiar dacă acum locuiește în Vaslui și face zilnic naveta, nu și-ar abandona pentru nimic în lume nici școala în care predă de două decenii, nici copiii pentru care știe că prezența ei contează atât de mult. „Ca elevă în școala de la Dumești, eu însămi am avut o mare durere. Cu excepția a trei profesori, toți cei care m-au învățat carte erau suplinitori și necalificați. În cei patru ani de gimnaziu, am avut patru profesori de limba română, necalificați toți. Așa că, după finalizarea studiilor universitare, atunci când a trebuit să aleg unde să mă titularizez, am ales locul acesta, în care am început și care e acasă pentru mine. Mi-am dorit ca oamenii din satul meu să înțeleagă că e foarte important să-și ajute copiii să facă școală și, mai ales, să-i trimită mai departe, la liceu și la facultate. Cea mai mare realizare a mea e să întâlnesc acum un fost elev care să-mi spună: «Doamna, am reușit!» Și, din fericire, sunt mulți: și profesori, și ingineri, și tehnicieni, și IT-iști”, explică Ana Maria.
De la sfârșitul anilor ‘90, odată cu venirea unui colectiv de tineri profesori, unii calificați, alții care s-au calificat între timp, comuna Dumești a reușit imposibilul: să schimbe mentalități, să-i convingă pe oameni că școala e cea mai importantă pentru viitorul lor, să-i responsabilizeze pe părinți să se implice în educația copiilor. Așa a fost posibilă și reușita școlii on-line din această perioadă de pandemie. Deviza profesoarei Ana Maria Lefter, pe care le-o amintește mereu elevilor cu care lucrează, este: „Lasă sapa pentru școală!“ „Le spun de fiecare dată că vreau să văd că au reușit, că pot rămâne în România să muncească și să facă ceva pentru țara asta. Pentru că ei plâng de dorul părinților, suferă foarte mult”, mărturisește aceasta.
La zi cu toate orele
Ana Maria e genul acela de profesor care ar scrie și pe piatră, numai să știe că elevii ei învață. Așa a făcut și de când a început pandemia. N-a așteptat nici ordine contradictorii de ministru, nici să treacă zilele degeaba, în speranța, deșartă, că vor reveni la școală. „După o întâlnire între noi, profesorii, imediat după ce s-a decis suspendarea cursurilor, am plecat de la școală dezarmați, pentru că nu știam exact cum vom gestiona situația, nu știam dacă elevii au cu ce face cursuri on-line. Mai ales eu, care eram cu gândul la simularea evaluării la clasa a VIII-a. Așa că în ora aceea de drum dinspre Dumești spre Vaslui m-am gândit și am decis că voi continua lecțiile în on-line. Am luat legătura cu elevii, m-au ajutat să creez grupuri de lucru pe WhatsApp pentru fiecare clasă. În 12 martie, când am început efectiv, m-a emoționat foarte mult să văd că ei erau prezenți. Și, de atunci, fiecare zi începe cu «Bună dimineața! Începem treaba». Faptul că am reușit acest lucru mi-a dat curaj”, spune profesoara.
Și de la hotărârea asta nu s-a mai abătut. Iar curajul i-a fost răsplătit. După două luni grele - căci vă puteți imagina ce înseamnă să ții lecții de limbă română pe un grup de WhatsApp, să dai sarcini și exerciții, să aștepți feedback de la copii, iar ei să aștepte feedback de la tine, să primești fotografii cu temele lor și să le verifici conștiincios - e la zi cu toate orele la cele patru clase la care predă. Mai mult, la clasa a VIII-a, din cei 22 de elevi din clasă, 20 sunt tot timpul prezenți la orele on-line, la clasa a VI-a din 22 de elevi, 21 sunt prezenți, la a V-a, clasa la care e dirigintă, 23 de elevi din 24 sunt prezenți, iar la clasa paralelă 14 din 25 sunt mereu prezenți la orele on-line.
Alături de părintele Constantin Tomozei, parohul din Dumești, a reușit să facă rost, prin donații, de telefoane și cartele pentru copiii fără posibilități. A fost și cazul elevei E., foarte bună la învățătură, care a primit în dar un telefon, iar acum poate să urmeze cursurile on-line. „Rețeta” profesoarei a fost una simplă, dar care a dat, se pare, roade. S-a ținut de programă și de manual, iar pentru a mai îmblânzi rigiditatea orelor într-un mediu atât de impersonal, cum este internetul, a încercat să-i surprindă pe elevi și să le câștige atenția cu lucruri noi: ba un fișier audio cu lectura-model a unui fragment literar, la care elevii au răspuns cu fișiere audio cu propriile lecturi ale aceluiași fragment; ba câte un joc; ba câte o provocare de a desena pe anumite tematici, provocare care se finaliza de fiecare dată cu o expoziție virtuală pe pagina de Facebook a școlii. „Dacă ne bazăm numai pe predare, nu merge. Trebuie să lucrăm și pe partea emoțională, chiar și așa, în on-line. Copilul trebuie să simtă că-i ești aproape. M-a emoționat remarca unei fetițe, care mi-a scris: «Am ascultat de trei ori fragmentul pe care ni l-ați citit. Mi-era dor de vocea dumneavoastră». În ce privește desenele, eu am un obicei. Când iau o clasă nouă, ca diriginte, la prima oră îi pun să facă un desen. Acele desene îmi spun foarte multe lucruri despre ei, le înțeleg stările, fricile, felul de a fi. Acum, când i-am provocat să deseneze pe anumite subiecte legate de ce se întâmplă în această perioadă, au dovedit multă maturitate, dar mai ales multă sensibilitate”, spune prof. Ana Maria Lefter.
Educația on-line, doar o soluție pe termen scurt
Specialiștii în educație consideră că la învățământul on-line se poate recurge ca la o soluție de avarie, în situații-limită. Şcoala, în plinătatea sensurilor sale, înseamnă de fapt interrelaționare, mizează foarte mult pe latura umană, afectivă, esențială în procesul educativ. „Școala on-line poate deveni un adjuvant, un complement ce nu poate substitui sau exclude întâlnirea efectivă, vederea față către față. Generalizarea ei se justifică doar în situații speciale, limită, de urgență. În rest, e o modalitate tehnică de a transmite norme, consemne, hotărâri, nu și un cadru de zămislire efectivă a acestor valori”, explică prof. univ. dr. Constantin Cucoș, de la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Deși s-au obișnuit cu lucrul on-line și nimeni n-a încercat să trișeze, elevilor de la Dumești, ca și profesorilor, le este dor de școală, de clase, de socializare. Cu toate acestea, cu o răbdare de Sisif, continuă să-și facă lecțiile, după puteri și după cât de generoase în pixeli le sunt ecranele telefoanelor inteligente. Au învățat regulile școlii on-line, au învățat cu toții cuvântul „feedback”, dar în mintea fiecăruia stăruie speranța că acest mod de a învăța va fi abandonat într-un viitor nu prea îndepărtat. „Ei au înțeles că altă soluție nu avem și că trebuie să mergem înainte. Le-am promis că vom încerca să ducem manualul până la final. În gimnaziu, învățarea este ciclică. Așa că, atunci când vom reveni la școală, vom relua, vom aprofunda anumite lucruri. Dar toți avem încredere că ne întoarcem. Nu credem că on-line-ul ar fi o soluție. Școala, mai ales cu copiii mici, nu e telemuncă”, crede cu tărie profesoara.
