Astăzi prăznuim pe Marele Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. Un sfânt mult preţuit de comunităţile româneşti. Dovadă stau bisericile noastre vechi ce poartă acest hram. Vă invităm, astăzi, la o incursiune în câteva dintre lăcaşurile de lemn din nordul Moldovei, ocrotite de marele martir al Ortodoxiei.
Sfântul Dumitru, cum i se spune în popor, este, de veacuri, ocrotitor a sute de biserici din întreaga ţară. Iar alegerea acestei zile de hram are cel puţin două explicaţii în spaţiul românesc. Una ţine de dragostea pe care creştinii ortodocşi o poartă acestui sfânt martir care s-a jertfit pe sine pentru apărarea dreptei credinţe. În anumite zone, oamenii îl cinstesc pe Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir ca fiind cel care a dat vinul folosit astăzi la împărtăşanie.
Cea de-a doua explicaţie vine din tradiţia noastră populară, Sfântul Dumitru, sau Sâmedru cum îi spun din vechime românii, având un rol crucial îndeosebi în comunităţile pastorale. Astfel, Sfântul Dumitru este considerat în lumea satelor ocrotitorul şi apărătorul păstorilor. În ziua prăznuirii sale, ciobanii află cum va fi iarna şi îşi încheie socotelile legate de turme, aceasta fiind o zi a soroacelor. În credinţa populară, Sfântul Dumitru este patronul iernii pastorale, dar şi paznicul caselor şi al oamenilor, pe care-i apără de animalele sălbatice.
Iată, deci, că deloc întâmplător în numeroase dintre satele româneşti întâlnim şi astăzi biserici vechi ce poartă hramul acestui sfânt, al cărui cult are rădăcini atât de adânci în tradiţia românească. Este şi cazul unor biserici de lemn seculare, întâlnite mai ales în zona de munte şi deal, acolo unde păstoritul a fost şi rămâne şi astăzi o ocupaţie de bază.
Biserica românilor ardeleni de la Adâncata
La Adâncata, nu departe de oraşul Suceava, într-o zonă colinară, se află o biserică de lemn ce poartă hramul "Sfântul Dumitru", construită, potrivit tradiţiei, la sfârşit de secol XVIII. "Hramul bisericii, încă de la ridicarea sa, s-a prăznuit pe 26 octombrie, de ziua Sfântului Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. În 1972, după terminarea lucrărilor de restaurare, susţinute intens de mitropolitul Iustin Moisescu, patriarhul de mai târziu, biserica a primit şi un al doilea hram: "Izvorul Tămăduirii"", explică parohul de la Adâncata, pr. Pascal Mitu.
Istoria acestei frumoase bisericuţe, ce slujeşte şi astăzi comunităţii, este pe cât de veche, pe atât de interesantă. Biserica ar fi fost construită, spun legendele, de o ceată de ardeleni plecaţi în pribegie după Uniaţie (1701), care ar fi ajuns prin părţile Sucevei. Aceştia, dorind să li se piardă definitiv urma, ar fi construit bisericuţa din lemnele pe care le-au găsit pe loc, sus, pe un platou, în adâncul codrilor.
Biserica de lemn de la Adâncata este construită în stil vechi, maramureşean, din bârne de stejar, îmbinate la colţuri "în cleşte". Acoperişul este din draniţă bătută "în solzi" şi se sprijină pe console.
Sfântul Dumitru, ocrotitorul de la Botoşana
O altă biserică de lemn închinată Sfântului Dumitru este cea de la Botoşana, străveche aşezare bucovineană, aflată în apropiere de Gura Humorului. Lăcaşul a fost ridicat la 1810, de un meşter câmpulungean, Grigore Ulian. "Această biserică a fost ridicată pe locul uneia de proporţii mai mici, care purta hramul Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul şi care a fost donată sătenilor din Poieni Solca", susţine preoteasa Ana Maria Ilişoi, muzeograf la biserica de lemn din Botoşana.
Lăcaşul este construit din bârne de brad, încheiate "în cheotori" şi aşezate pe tălpi cioplite din lemn de stejar, aşa cum obişnuiau să lucreze meşterii lemnari ai Bucovinei de altădată. Cu trecerea timpului, pentru a proteja pereţii din bârne, a fost blănit, atât pe interior, cât şi pe exterior, cu scândură de brad.
Biserica de lemn cu hramul "Sfântul Dumitru" de la Botoşana păstrează în inventar icoane şi obiecte de mobilier bisericesc ce datează chiar din perioada construirii sale. O seamă de alte obiecte vechi ce au aparţinut acestui lăcaş se află în prezent în patrimoniul Muzeului Mănăstirii Putna.
Hram şi la Horodnic de Sus pe 26 octombrie
În mijlocul cimitirului de la Horodnic de Sus, o aşezare aflată în vecinătatea Rădăuţilor Sucevei, într-o latură a bisericii mari, de zid, stă de aproape două veacuri şi jumătate, rezemat pe tălpile zdravene de stejar, un lăcaş de rugăciune făurit din lemn. O bisericuţă cu cerdac, având hramul Sfântului Dumitru, care păstrează un interior extrem de valoros.
Amplasată în mijlocul aşezării de odinioară, bisericuţa impresionează prin proporţii, dar mai ales prin patrimoniul artistic extrem de valoros (icoanele pictate pe pânză, catapeteasma şi picturile de pe peretele despărţitor dintre naos şi pronaos). "Această biserică a fost ridicată la 1790 şi poartă hramul Sfântului Dumitru încă de la început", ne-a explicat pr. paroh Alexandru Pitic.
Aşezat pe un relief colinar, satul a oferit de-a lungul timpului condiţii prielnice pentru creşterea animalelor. În aceste condiţii, alegerea hramului bisericii, având în vedere strânsa legătură între tradiţia populară şi cea ortodoxă legată de sărbătoarea Sfântului Dumitru, nu este deloc întâmplătoare.
