Sfânta Muceniţă Ecaterina este prăznuită în Biserica Ortodoxă pe 25 noiembrie, iar printre puţinele biserici ocrotite de jertfelnicia eruditei Ecaterina, născută într-o familie de rang înalt din Alexandria Egiptului, se numără cea din satul ieşean Ulmi. Deşi se află pe drumul Hârlăului, la 50 km de Iaşi, cel mai vechi sat al comunei Belceşti îşi scrie în continuare istoria în tihnă. Asemenea muceniciei Sfintei Ecaterina, oamenii de aici au tras din greu să scoată ochii în lume, dar au răzbit cu ajutorul a trei mari piloni pe care s-au sprijinit: familia, şcoala şi Biserica.
Slujind lui Dumnezeu și oamenilor sub ocrotirea Sfântului Iosif de la Partoş
La data de 15 septembrie, Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și „Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, Mitropolitul Banatului”, de pe strada 13 Septembrie din București, își sărbătorește cel de-al doilea hram. Cadre ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dealul Spirii” București-Ilfov și credincioși îl cinstesc astăzi pe cel supranumit „ocrotitorul spiritual al pompierilor”. De peste 12 ani, acest sfânt lăcaş este permanent deschis slujirii oamenilor și lui Dumnezeu, preotul slujitor Vasile Bîrleanu răspunzând de asistența spirituală a angajaților celor 30 de unități ISU din Capitală.
Fiind situată foarte aproape de linia de tramvai, am trecut adesea pe lângă biserica din incinta ISU „Dealul Spirii” Bucureşti. Ceea ce m-a surprins inițial la acest sfânt lăcaş este faptul că poarta se deschide chiar în trotuarul străzii Progresului, dar după ce am stat de vorbă cu părintele Vasile Bîrleanu despre misiunea sa spirituală în cadrul instituţiei, am înțeles că aceasta este o deschidere „de urgență” către nevoile oamenilor.
La data de 15 septembrie, această biserică își sărbătorește cel de-al doilea hram, sfântul lăcaș fiind înzestrat și cu o părticică din moaștele Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș, cunoscut în tradiția ortodoxă drept ocrotitor spiritual al pompierilor. Principalii închinători sunt cadrele acestui inspectorat, dar la biserică au acces toți credincioșii care doresc să-i treacă pragul.
Biserică ridicată cu sprijinul cadrelor ISU
Părintele Vasile Bîrleanu este slujitor în cadrul acestei biserici încă de la începuturile ei, fiind martor chiar la punerea pietrei de temelie și la sfințirea locului, la data de 23 aprilie 2002. A purtat de grijă la ridicarea sfântului lăcaș de la nivelul de groapă până la minunata biserică din prezent. Biserica a fost construită prin susținerea și daniile iubitorilor de Dumnezeu, între care se numără și cadrele ISU, fiecare donând din propriul salariu suma de 5 lei lunar, timp de 6 ani. Toți acești donatori sunt trecuți în cartea de onoare a bisericii și pomeniți la ctitori. Biserica a fost sfințită în data de 23 aprilie 2009 de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, ocrotitorul trupelor de uscat și al tuturor militarilor. Tot atunci, biserica a primit și cel de-al doilea hram, „Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, Mitropolitul Banatului”, patronul pompierilor.
Biserica este construită în stil brâncovenesc, având la intrare pridvorul specific. Pictura a fost executată în frescă de către Cătălin Cezar Băluț, împreună cu ucenicii acestuia, care au împodobit cu icoane și catapeteasma, precum și pridvorul cu cele două icoane în mozaic, care-i reprezintă pe patronii spirituali ai sfântului lăcaş. Catapeteasma și stranele au fost lucrate în lemn de către Aurel Alucăi, subofițer pompier din zona Neamț.
„Mai aproape de oameni și de Dumnezeu”
Pe lângă slujbele obișnuite în cadrul unei biserici, părintele Vasile Bîrleanu participă la misiuni alături de angajații ISU, realizând ceea ce numim asistență spirituală și psihologică. De asemenea, el săvârşeşte slujbe religioase ori de câte ori este solicitat de către familiile angajaților ISU. Uneori, din cauza faptului că unele misiuni sunt extrem de dificile și se sfârșesc cu pierderi de vieți omenești, unii pompieri și angajați SMURD au nevoie de suport duhovnicesc pentru a putea trece cu bine peste aceste momente. „Prin activitatea pe care o desfășoară, cadrele ISU sunt mai aproape de oameni și de Dumnezeu. Ei sunt mereu chemați pentru a ajuta oamenii aflați în situații dificile, cum ar fi incendii, calamități, accidente și multe altele. Aici am găsit un colectiv unit și atent la nevoile oamenilor, inclusiv cele sufletești. Împreună cu acești oameni cu suflet mare am făcut o echipă minunată, timp de 19 ani și cred că așa va fi și în continuare”, ne-a spus preotul.
Părintele Vasile Bîrleanu a participat în seara de 30 noiembrie 2015 și la salvarea victimelor de la incendiul din Clubul Colectiv și a făcut-o firesc, ca pe o datorie normală. El ne-a mai spus că l-a cutremurat ceea ce a văzut în acea noapte de tristă amintire. Și tot atunci a făcut o slujbă de pomenire pentru persoanele care trecuseră la cele veșnice într-un mod atât de groaznic.
Împreună-ajutorare
Biserica fiind permanent deschisă, aici vin nu doar cadrele din cadrul ISU, ci și mulți credincioși din diverse zone ale Capitalei. Părintele Bîrleanu ne-a mărturisit că s-a realizat, în timp, o simbioză a acestei comunități; ei se cunosc bine între ei, colaborează și slujesc împreună oamenilor și lui Dumnezeu. Această comunitate, începând din 2011, în fiecare zi de joi, la ora 10, oferă 200 de pâini calde unor bătrâni cu venituri reduse și 30 de porții de hrană caldă unor oameni nevoiași. În perioada stării de urgență, instituită în primăvara anului 2020 din cauza pandemiei de COVID-19, ei au dus mâncarea acasă la oameni cu ajutorul Serviciului de asistență socială din cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Și ca un exemplu elocvent de împreună-lucrare, în duminici și sărbători, răspunsurile la strană sunt oferite de un subofițer pompier, angajat al ISU.
De 19 ani în echipa ISU București-Ilfov, părintele Bărleanu a ținut să precizeze că a făcut această slujire cu drag, din dragoste de oameni și de Dumnezeu, așa că, privind în urmă, nimic nu a fost greu pentru el. „Sfinții sunt mijlocitori pentru noi către Dumnezeu. Și-n această biserică, cei care vin își găsesc liniștea și ajutorul prin mijlocirea Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș, unul dintre cei doi protectori spirituali ai sfântului lăcaș. Faptul că avem aici și o părticică din sfintele sale moaște ne dă și mai mult curaj și susținere în viața noastră duhovnicească”, ne-a spus în încheiere părintele Vasile Bîrleanu.