Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Reportaj Solidaritatea femeilor creştin-ortodoxe din Craiova

Solidaritatea femeilor creştin-ortodoxe din Craiova

Un articol de: Pr. Ioniță Apostolache - 08 Aprilie 2009

Societatea Ortodoxă Naţională a Femeilor Române este o chemare adresată tuturor femeilor creştin-ortodoxe din ţara noastră, în vederea promovării valorilor ortodoxe strămoşeşti, a educaţiei religioase a tinerilor, pentru ajutarea familiilor aflate în dificultate şi pentru susţinerea Bisericii drept-măritoare. Dacă în perioada de început societatea număra doar 25 de membre, astăzi din aceasta fac parte 190 de creştine. Una dintre acţiunile prin care membrele SONFR vin în sprijinul spiritual al celor din închisoare este şi programul liturgic pe care au reuşit să-l impună acolo cu ajutorul unor preoţi de nădejde. După un lung şir de procese, SONFR a reuşit să intre în posesia unei clădiri care a fost ulterior donată Mitropoliei Olteniei, în vederea întemeierii unui nou spaţiu pentru Facultatea de Teologie din Craiova.

Societatea Ortodoxă a Femeilor Române din Craiova (SONFR) a fost înfiinţată încă din anul 1910 de nobila doamnă Alexandrina Gr. Cantacuzino, în scopul apărării credinţei ortodoxe şi a Bisericii strămoşeşti.

Simbolul societăţii urma să fie crucea de oţel cu panglică tricoloră, emblemă ce definea atitudinea religioasă şi dragostea pentru patrie a celor ce urmau să devină luptătoare pentru idealurile acestor cauze.

SONFR a fost întemeiată într-un moment de solidaritate a românilor credincioşi, pătrunşi de spiritul Ortodoxiei, sub patronajul mitropolitului primat Mironescu şi sub protecţia Majestăţii Sale regele Carol I şi a reginei Elisabeta. La Craiova, societatea are rădăcini adânci, ea funcţionând încă din 1916.

Întâlnirile se desfăşurau la o grădiniţă

După ce a fost intrezisă de regimul comunist, societatea a renăscut sub binecuvântarea arhierească a mitropolitului Nestor Vornicescu, la 25 martie 1996, în urma unei hotărâri sinodale. Astfel, 25 de doamne creştin-ortodoxe au devenit membre refondatoare. „Începuturile au fost grele, organizaţia neavând sediu, membrele întâlnindu-se la Biserica Madona Dudu, prin bunăvoinţa preotului paroh Petre Mocanu. După câteva luni, atunci când m-am înscris în societate, am început să ne întâlnim, duminică de duminică, la o grădiniţă, datorită îngăduinţei doamnei directoare şi a unei membre care era educatoare acolo. Ne-am gândit, împreună, cam ce gen de activităţi puteam desfăşura în conformitate cu prevederile statutului. La fiecare întâlnire citeam Acatistul Sfântului Acoperământ“, ne povesteşte doamna Adriana Bursuc, preşedinta SONFR Craiova.

Din punct de vedere legal, societatea a fost reînfiinţată, sub forma unui ONG, prin hotărâre judecătorească, în septembrie 1996: „Societatea noastră poartă vechea denumire din perioada interbelică, în urma hotărârii judecătoreşti din septembrie 1996, devenind astfel un ONG cu personalitate juridică de sine stătătoare. Ea are ca ocrotitoare pe Maica Domnului, pe Sfânta Ana şi pe Sfânta Muceniţă Tatiana. Funcţionează sub îndrumarea BOR, iar pe plan local cu binecuvântarea IPS Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei. Scopul SONFR din Craiova este unul umanitar, caritabil, educativ şi de misiune creştină“, a mai spus dna Bursuc. Dacă în perioada de început societatea număra doar 25 de membre, astăzi din aceasta fac parte 190 de creştine.

Cuvântul lui Dumnezeu între cei care rătăciseră drumul vieţii

Încă din anul 1997, SONFR din Craiova a început o intensă activitate misionară, având un spectru foarte larg de acţiune în penitenciare, azile de bătrâni, spitale, şcoli şi grădiniţe. În toate aceste spaţii, membrele societăţii au făcut tot posibilul pentru a ameliora suferinţa şi pentru a aduce celor bolnavi şi celor din temniţă raza credinţei în Dumnezeu: „Fiecare zi din viaţa societăţii este o nouă experienţă duhovnicească prin care membrele voluntare încearcă să se facă utile celor care au nevoie. În prima săptămână a Postului Mare, SONFR a beneficiat de o sponsorizare de alimente din partea unui supermarket din Craiova pe care le-au împărţit la Secţia de Oncologie a Spitalului nr. 1, la Căminul de Bătrâni din Craiova, Penitenciarul de Minori şi Tineri, Penitenciarul de Maximă Siguranţă, la câteva biserici şi mănăstiri din judeţul Dolj, precum şi la câteva grădiniţe şi şcoli din Craiova“, ne-a explicat preşedinta SONFR Craiova. Prin strădania membrelor societăţii au fost botezaţi şi catehizaţi mai mulţi dintre deţinuţii celor două penitenciare din oraş: cel de Maximă Siguranţă (PMS) şi cel pentru Minori şi Tineri (PMT): „De taina botezului au beneficiat şi o parte din deţinuţii de la PMS Craiova. Încă din 1997 am intrat pe porţile penitenciarului pentru a desfăşura diverse activităţi: botezarea deţinuţilor, catehizarea lor, oferirea de alimente, cărţi de rugăciune, cruciuliţe, iconiţe, cu ocazia sfintelor sărbători, şi mai ales pentru persoanele nevizitate de familii. Voluntarele care i-au vizitat pe deţinuţi au dus cuvântul lui Dumnezeu celor ce rătăciseră drumul vieţii“.

Un musulman convertit la Ortodoxie

Printre cei botezaţi în urma acţiunilor SONFR s-a numărat şi un musulman. Turcul Sinan, originar din Constanţa, a devenit prin botezul creştin Andrei, şi a avut ca naş de botez chiar pe doamna Adriana Bursuc: „Nu întâmplător Sinan a primit numele Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat. Finul Andrei a fost şi el chemat la Hristos. Şi acum se întreabă ce ar fi fost viaţa lui dacă nu l-ar fi cunoscut pe Dumnezeu. Andrei L-a găsit pe Hristos în inima sa“, ne-a spus naşa lui Andrei.

Tot în cadrul celor două penitenciare au fost lansate două volume de versuri „Părtaşii Taborului“ de Doina Berceanu şi „Aripile de dimineaţă“, autor Daria Vasilescu, ambele membre SONFR Craiova. Datorită înclinaţiei sale spre pictură, unul dinre deţinuţii PMT a fost trimis cu sprijinul Societăţii la Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul“ din judeţul Covasna, pentru a învăţa tehnica picturii în frescă. Societatea a organizat mai multe excursii şi pelerinaje de care s-au bucurat deţinuţii celor două penitenciare.

„Ne pasă de durerea lor“

Una dintre acţiunile prin care membrele SONFR vin în sprijinul spiritual al celor din închisoare este şi programul liturgic pe care au reuşit să-l impună acolo cu ajutorul unor preoţi de nădejde. Foarte frecvent, membrele societăţii au organizat în cele două penitenciare Taina Sfântului Maslu: „I-am învăţat să înţeleagă ce înseamnă puterea rugăciunii. Ne aflăm lângă ei nu pentru faptul că noi am fi fără greşeală, ci pentru că ne pasă. Ne pasă de durerea lor, de tristeţea de pe feţele lor, de lacrima din colţul genelor. Ne dorim din tot sufletul să se schimbe, iar noi le suntem alături pentru că vedem în ei pe aproapele, vedem în ei chipul lui Dumnezeu, şi pentru aceasta îi primim aşa cum sunt în inimile noastre“, vorbeşte dna Adriana.

Doamna Ani, una dintre membrele nelipsite de la evenimentele liturgice ce au loc după gratii, a mărturisit: „Acţiunile acestea ne bucură mult, pentru că avem posibilitatea să ajungem şi la cei de dincolo de gratii, şi la cei din spitale. Ne bucură atât pe noi, cât şi pe cei cu care intrăm în contact. Dorim din suflet să se îmbunătăţească starea lor şi să plece schimbaţi de aici. Este nevoie să ne ridicăm unii pe alţii, iar Taina Sfântului Maslu este de mare folos, pentru că fără Dumnezeu nu putem face nici un pas“.

Printre preoţii care au răspuns la chemarea SONFR pentru a oficia Taina Sfântului Maslu în cele două penitenciare din Craiova se numără şi părintele Teodor Ciontu, preot paroh la Biserica „Sfântul Nicolae“ din Târgul Băniei. „Alături de femeile ortodoxe, am venit aici pentru a le aduce un strop de alinare celor de aici. Am încercat ca prin intermediul acestei sfinte slujbe să le alinăm sufletele şi trupurile deţinuţilor de aici. Biserica se roagă pentru cei ce sunt închişi, pentru că Dumnezeu nu doreşte moartea păcătosului, ci ca să se întoarcă şi să fie viu. Sperăm ca harul lui Dumnezeu revărsat peste ei să le aducă alinare, să-i înţelepţească şi să le schimbe viaţa“, a spus părintele Teodor.

Pandele, un deţinut de 27 de ani din cadrul PMS, este aproape nelipsit de la slujbele care au loc în incinta penitenciarului: „Ştiam de Dumnezeu încă de afară, dar nu-L prea luam în seamă. Odată ajuns aici, mi-am dat seama de greşelile pe care le-am făcut, şi mai mult ca niciodată caut iertare la Dumnezeu pentru ele. Zilnic sunt în preajma părintelui, care este părintele nostru sufletesc în penitenciar“, a mărturisit tânărul deţinut.

Cultivarea valorilor creştine la cei tineri

Prin proiectul „Responsabilitatea mamei creştine“, iniţiat de Elena Ionescu, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, SONFR a reuşit să realizeze un parteneriat între Şcoală, Biserică şi familiile elevilor de la clasele I-IV de la Şcoala generală „Sfântul Gheorghe“ din Craiova. Acest parteneriat s-a concretizat prin organizarea de numeroase pelerinaje, dezbateri, acţiuni umanitare, precum şi prin participarea copiilor la slujbele Bisericii. Tot cu sprijinul SONFR Craiova au fost organizate mai multe „seri duhovniceşti“, întâlniri la care au avut loc dezbateri pe diferite teme, cu invitaţi din sânul bisericii. De asemenea, au fost organizate numeroase serbări la care au participat copii de la grădiniţele din Craiova.

Noul spaţiu al Facultăţii de Teologie din Craiova, donat de SONFR

După 10 ani de procese, SONFR a reuşit să intre în posesia unei clădiri care a fost ulterior donată Mitropoliei Olteniei, în vederea întemeierii unui nou spaţiu pentru Facultatea de Teologie din Craiova. Momentan, în această clădire se află biblioteca „Nestor Vornicescu“, pentru uzul studenţilor teologi şi nu numai. În această clădire funcţionase odinioară vechiul Liceu ortodox de Fete din Craiova.