Fie că pășesc pe aleile mănăstirii, în paraclisul de la demisol sau în noua biserică, simt cum răsună încă vorbele pline de duh ale Arhiepiscopului Justinian, precum și ecoul pașilor monahului Nicolae Steinhardt. În timpul scurt petrecut aici am participat atât la slujbele de noapte, cât și la Sfânta Liturghie din zorii zilei. De fiecare dată, aceeași trăire îmi taie respirația și timpul se oprește în loc, grijile și preocupările orașului se risipesc și se pierd în taina locului. Dăltuită în stâncă, biserica se ridică zveltă într-un zbor nesfârșit. Au fost atrași aici de acest zbor al sufletului către cer atât Arhiepiscopul Justinian, precum și Nicolae Steinhardt. Aici, ei au ars la nivelul duhovnicesc cel mai profund și au lăsat lumină locului. 
În „Casa Maicii Domnului” de la Rohia credincioșii își odihnesc sufletul și își alină suferințele. Istoria locului e legată de copila preotului Nicolae Gherman, trecută la Domnul la doar 10 anișori. „Acest copil a fost mesagerul prin care Domnul a transmis, în repetate rânduri, preotului Nicolae Gherman, să facă o Casă Maicii Domnului în Dealul Viei, indicându-i cu precizie locul. Atunci, preotul a dorit să ridice mănăstirea mult mai sus de locul unde se află vatra monahală acum, punând acolo ca semn o sfântă cruce. Dar, prin lucrarea lui Dumnezeu, crucea s-a mutat unde este mănăstirea acum și lucrul acesta s-a repetat de trei ori. Atunci au înțeles cu toții că voia lui Dumnezeu este ca aici să se ridice Casa Maicii Domnului. Prima bisericuță a fost construită între anii 1923 şi 1925 și a fost sfințită în anul 1926, primind hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Rohia a fost prima mănăstire ortodoxă construită de acest feliu în Ardealul alipit, după Marea Unire din anul 1918”, ne-a spus părintele stareț Macarie Motogna.
Multă vreme, sfântul locaș, ascuns în desișul codrului secular, a rămas la stadiul de schit. Accesul credincioșilor se făcea foarte greu, de aceea mănăstirea s-a putut dezvolta abia după 1970, când s-a amenajat drumul de acces. Râvna și dăruirea unor stareți cu reală vocație au îmbogățit permanent patrimoniul Mănăstirii Rohia, aducând-o la forma și splendoarea din prezent. Vrednicul de pomenire Arhiepiscop Justinian a stărețit aici timp de 30 de ani (1944-1973) în vremuri grele: război, ocupație horthystă și perioada ateo-comunistă. Ca urmare a Decretului 410/1959, la Rohia au fost dați afară toți monahii, starețul Justinian rămânând pentru o perioadă singur. „Peste toate aceste încercări a trecut biruitor, datorită credinței statornice în Maica Domnului, iar mănăstirea a putut avea o viață duhovnicească neîntreruptă. Justinian Arhiepiscopul a creat la Rohia un duh de viață duhovnicească și culturală aparte, cunoscut ca Duhul Rohiei. În plus, aici a fost și un loc de atracție și refugiu pentru oameni de cultură: Ioan Alexandru, Nicu Steinhardt, Geo Bogza, pr. Dumitru Stăniloae și alții. Datorită rânduielii impuse de starețul Justinian, continuată de stareții Serafim Man, Iustin Hodea și cei de azi, mănăstirea era și este cercetată de credincioși din toată țara”, a completat pr. Macarie. 
„Vrednicul de pomenire Arhiepiscop Justinian mi-a povestit de mai multe ori despre întâlnirea lui cu Maica Domnului aici la Rohia. Această tainică și sfântă binecuvântare i-a dat IPS Justinian certitudinea ocrotirii Maicii Domnului pentru mănăstire și pentru misiunea pe care el o avea de îndeplinit aici. Pentru noi cei din prezent, care ne-am obișnuit ca bisericile să fie mereu deschise, este greu să înțelegem prin ce au trecut înaintașii noștri.” Părintele Macarie ne-a mai spus că „mormântul vrednicului de pomenire Justinian Arhiepiscopul este așezat la poarta mănăstirii fiindcă așa i-a fost dorința, ca toată lumea care vine la mănăstire să treacă pe la mormânt, să aprindă o lumânare și să spună o rugăciune. Justinian Arhiepiscopul a fost iubit de cler și popor în timpul vieții, dar și după trecerea sa la Domnul oamenii îi arată iubire și respect”.
Întemeiată pe pinten de stâncă, biserica Mănăstirii Rohia nu s-a lăsat desprinsă din rădăcinile de piatră nici în cele mai întunecate și teribile furtuni ateiste prin care a trecut. Biserica veche, cu acoperiș și bolți de lemn, s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru mulțimea credincioșilor care venea aici să se roage. De aceea se cereau schimbări, după cum ne-a relatat părintele stareț Macarie: „Construirea noii biserici a început în anul 1996. Preasfințitul Părinte Episcop Iustin, care la acea vreme era starețul mănăstirii, a hotărât împreună cu obștea ca vechea biserică să fie desfăcută și în locul ei să se construiască una nouă care să răspundă cerințelor vremii. Noul ansamblu cuprinde biserica și paraclisul de la demisol cu hramul «Sfântul Ierarh Nicolae», unde se săvârșesc slujbele în prezent. Noua biserică a mănăstirii este asemenea unui chivot, construită mai mult pe verticală, lasă impresia că leagă pământul de cer. Sfântul locaș are înălțime maramureșeană, acoperiș în stil moldovenesc și pridvor cu elemente brâncovenești, aș zice că e cu adevărat un Palat al Maicii Domnului în muntele cel sfânt al Rohiei. Biserica este terminată atât la exterior, cât și în interior, acum montăm candelabrele și mai sunt necesare câteva lucrări de finisaj. Pictura în tehnica fresco este terminată și a fost executată de o echipă condusă de soții Daniela şi Ioan Moldoveanu. E o pictură expresivă, odihnitoare, cu registre mici, așa cum este pictura brâncovenească”.
Unul dintre odoarele de preț ale Rohiei este icoana Maicii Domnului care, în timp, s-a dovedit făcătoare de minuni. Aceasta a fost pictată pe lemn de chiparos, în Muntele Athos, la comanda preotului ctitor Nicolae Gherman și a fost adusă aici în 1926, cu ocazia sfințirii primei biserici. Despre lucrarea minunată a Maicii Domnului părintele Macarie ne-a povestit: „Multe sunt lucrările și minunile pe care le-a făcut de-a lungul timpului Maica Domnului prin această icoană. În 1927, de la o lumânare aprinsă a luat foc tot ce era în jurul icoanei, însă icoana a rămas intactă. Exemplele pot continua foarte mult, cel ce vine cu credință și se roagă simte prezența și binecuvântarea Maicii Domnului”. 
Din 1999, în fiecare an în luna iulie este cinstită aici memoria scriitorului și monahului Nicolae Steinhardt printr-un simpozion la care participă membrii Fundației „N. Steinhardt”, oameni de cultură din toată țara, preoți, monahi etc. „Din inițiativa și cu purtarea de grijă a Preasfințitului Părinte Iustin, în anul 2008, s-a început editarea operei integrale a lui N. Steinhardt. La Rohia s-a format un colectiv de lucru alcătuit din pr. Ștefan Iloaie, arhim. Macarie Motogna, George Ardeleanu, Florian Roatiș și Virgil Bulat, care, împreună cu specialiștii de la Editura Polirom, au editat până acum 19 volume din cadrul integralei”, a mai adăugat pr. Macarie Motogna.
De 94 de ani, de praznicul Adormirii Maicii Domnului, credincioșii din Maramureș și din părțile Ardealului vin neîncetat la icoana Maicii Domnului de la Rohia. Monah și preot de vocație, părintele Macarie a transmis credincioșilor un mesaj de încurajare în aceste vremuri vitregi: „Ne rugăm mereu Maicii Domnului ca să ajute tuturor fiilor Ei să poată veni să se întâlnească din nou cu Maica Vieții, așa cum se spune într-o cântare: Am venit, Măicuță, să ne mai vedem și să-ți spunem dorul și necazul ce-l avem. Anul acesta, hramul se va ține respectând regulile impuse de pandemie, dar nădăjduim că vor putea veni toți cei care doresc să ia binecuvântare de la Maica Domnului. Vremuri grele, cu necazuri, ciumă și alte boli au mai fost de-a lungul istoriei și toate au trecut, cu ajutorul lui Dumnezeu. Și această pandemie va trece, numai noi să ne întoarcem la Dumnezeu cu pocăință, cu smerenie și cu multă rugăciune către Maica Vieții, care pururea Îl roagă pe Fiul Ei să fie cu milă spre poporul Său”.
Sfânta Muceniţă Ecaterina este prăznuită în Biserica Ortodoxă pe 25 noiembrie, iar printre puţinele biserici ocrotite de jertfelnicia eruditei Ecaterina, născută într-o familie de rang înalt din Alexandria Egiptului, se numără cea din satul ieşean Ulmi. Deşi se află pe drumul Hârlăului, la 50 km de Iaşi, cel mai vechi sat al comunei Belceşti îşi scrie în continuare istoria în tihnă. Asemenea muceniciei Sfintei Ecaterina, oamenii de aici au tras din greu să scoată ochii în lume, dar au răzbit cu ajutorul a trei mari piloni pe care s-au sprijinit: familia, şcoala şi Biserica.
24 Noi, 2024
