Icoana Maicii Domnului de la Rohia, binecuvântare și ajutor

Trăind în marile orașe, în confortul pe care ni-l oferă dezvoltarea tehnologiei și internetul, eternitatea e mai greu de perceput și atins. Dar există locuri binecuvântate unde această simțire vine în întâmpinarea noastră, iar unul dintre acestea se află la Mănăstirea Rohia. În acest loc mirific, sfințit prin rugăciunea monahilor, închinătorii primesc mângâiere și ajutor de la Maica Domnului, cea care este și protectoarea sfântului lăcaș.

Ascunsă în codrii Țării Lăpușului, Mănăstirea Rohia aduce prinos de laudă Maicii Domnului prin hramurile „Izvorul Tămăduirii”, „Adormirea Maicii Domnului”, precum și prin sărbătoarea din data de 9 septembrie închinată Sfintei Ana, mama Născătoarei de Dumnezeu. De altfel, multe biserici și mănăstiri din țară au ca zestre spirituală icoane ale Maicii Domnului, care în timp și-au dovedit lucrarea minunată pentru oameni. Chemați de dragostea Preacuratei, numeroși credincioși merg în pelerinaj la mănăstirile Putna, Nicula, Rohia, Hurezi, Văratec etc. 

Rohia, „casă Maicii Domnului”

Mănăstirea Rohia a fost ctitorită de preotul Nicolae Gherman la îndemnul fiicei sale, trecută la Domnul la doar 10 ani. Aceasta i s-a arătat de mai multe ori în vis, cerându-i să ridice „casă Maicii Domnului”, în Dealul Viilor. În anul 1926, când biserica mănăstirii a fost sfințită, părintele Gherman a dăruit sfântului lăcaș icoana Maicii Domnului, care de atunci s-a dovedit protectoare și ajutătoare minunată în momente de grele încercări pentru mănăstire. La cererea ctitorului, icoana a fost pictată în Muntele Athos pe lemn de chiparos de către călugărul Nicanor.

Am fost de multe ori la Rohia și asemenea oricărui creștin i-am cerut și eu ajutorul Preacuratei. Se simte în chipul Maicii Domnului o durere tainică. Mănăstirea poartă peste veacuri lacrima unui părinte rănit de moartea prematură a fiicei sale, dar mai poartă şi durerea unui neam răstignit, căci Rohia este prima mănăstire ortodoxă ridicată după Marea Unire din anul 1918 și după toate nedreptățile suferite de românii din Ardeal, aflați sub dominație austro-ungară.

De-a lungul timpului, Maica Domnului și-a dovedit ajutorul în multe situații în care omul s-a arătat neputincios. În 1927, de hramul Mănăstirii Rohia, de la o lumânare aprinsă a luat foc și a ars tot ceea ce era în jurul icoanei, inclusiv ancadramentul. Doar icoana a rămas intactă. 

„Un plâns îndurerat”

În perioada grea din timpul regimului comunist, vrednicul de pomenire Arhiepiscop Justinian Chira ne-a relatat, în mai multe interviuri, cum a fost ajutat de Dumnezeu și Maica Domnului. Ca urmare a decretului 410 din 1959, călugărilor li s-a cerut să părăsească mănăstirea, așa că, pentru a nu pune în pericol viața monahilor, în data de 30 noiembrie 1959, starețul Justinian i-a condus pe toti viețuitorii la gară, urmând să rămână singur în mănăstire. A doua zi, starețul a auzit „un plâns îndurerat de femeie”. A căutat în biserică și-n curtea sfântului lăcaș să afle ce suferință a purtat-o prin codrii Lăpușului până la mănăstire. Dar nu a găsit pe nimeni. Se auzea doar suspinul încărcat de durere al unei femei. Din acel moment, Justinian Chira a mărturisit că nu i-a mai fost frică de ame­nințările auto­rită­ților comuniste, deoarece a fost încre­dințat că Maica Domnului era cea care cercetase mănăstirea, plângând izgonirea monahilor. „Și de atunci nu m-am mai simțit singur”, mărturisea adesea Înaltpreasfinţitul Justinian Chira.

În următorii ani, reprezentanții auto­rităților comuniste i-au cerut, de mai multe ori, sta­rețului Justinian să închidă biserica și să le predea cheia. Vrednicul monah deschidea în fiecare zi biserica, slujea Sfânta Liturghie și punea cheia la icoana Maicii Domnului. Când i se cerea să predea cheia, el spunea că nu o are, pentru că e la Maica Domnului. Și nici un reprezentant al puterii comuniste nu a avut curajul și „puterea” să ia cheia de la această icoană. 

A redat sănătatea, deşi omenește părea imposibil

Despre vrednicul de pomenire arhimandrit Serafim Man se cunoaște mai ales faptul că a avut curajul să-l călugărească, în plin regim comunist, pe scriitorul Nicolae Steinhardt, evreu convertit la Ortodoxie. În anul 2010, când l-am cunoscut, părintele Serafim se pregătea de întâlnirea cu Domnul căruia îi închinase întreaga viață, privirea îi era ancorată în veșnicie. Vorbea puțin cu oamenii, în schimb era nelipsit de la Sfânta Liturghie. Ne-a lăsat ca mărturie, într-un interviu, detalii despre tunderea în monahism a lui Nicolae Steinhardt și ajutorul primit de la Maica Domnului într-un moment de grea încercare.

Părintele Serafim a cunoscut în fapt, dovedit ştiinţific, ajutorul Preacuratei, căci viaţa sa rămâne un miracol pentru mulți care l-au cunoscut, dar mai ales pentru doctorii care l-au tratat. În 1984, medicii de la Institutul Oncologic din Cluj-Napoca îi mai dădeau de trăit doar 2-3 ore, așa că l-au trimis să moară acasă la mănăstire. Dar Maica Domnului, protectoarea casei, avea să hotărască altceva pentru el, răspunzând astfel rugăciunii fierbinți adresate de monahul cu clipele vieții numărate. După acest moment de cumpănă, arhimandritul Serafim Man a mai trăit încă trei decenii. Și-n tot acest timp a dat mărturie despre lucrarea Maicii Domnului în viaţa sa.

Multe sunt lucrările Preacuratei în viața celor care-i cer ajutorul: încurajează, vindecă, binecuvântează! Cu capul uşor plecat parcă peste durerea lumii întregi, Maica Domnului ne aşteaptă pe toți să ne despovărăm sufletul şi gândul obosit. Privirea-i umezită de o lacrimă eternă ne mângâie pe fiecare.