Sfânta Muceniţă Ecaterina este prăznuită în Biserica Ortodoxă pe 25 noiembrie, iar printre puţinele biserici ocrotite de jertfelnicia eruditei Ecaterina, născută într-o familie de rang înalt din Alexandria Egiptului, se numără cea din satul ieşean Ulmi. Deşi se află pe drumul Hârlăului, la 50 km de Iaşi, cel mai vechi sat al comunei Belceşti îşi scrie în continuare istoria în tihnă. Asemenea muceniciei Sfintei Ecaterina, oamenii de aici au tras din greu să scoată ochii în lume, dar au răzbit cu ajutorul a trei mari piloni pe care s-au sprijinit: familia, şcoala şi Biserica.
Tabără culturală pentru copii la Mănăstirea Caraiman
Asociația „Diaconia” - filiala Sector 3 a organizat în perioada 28 octombrie - 3 noiembrie 2019 o tabără culturală la Centrul social-pastoral „Sfânta Cruce” de la Mănăstirea Caraiman, județul Prahova. Evenimentul a avut loc în baza unui proiect finanțat de Primăria Sector 3 Capitală. În cadrul taberei, 55 de copii din acest sector au participat la ateliere de creație, drumeții, precum și la slujbele săvârșite la mănăstire.
Programul taberei a fost unul divers, iar în fiecare zi participanții au realizat o activitate diferită în cadrul atelierelor de creație. Aici, cei mici au descoperit frumusețea naturii și liniștea specifică zonei, au desfășurat activități sportive în spațiul special amenajat în incinta Mănăstirii Caraiman. De asemenea, au participat și la programul liturgic oficiat în bisericile așezământului monahal.
În contextul Anului omagial al satului românesc, proiectul taberei culturale a fost finanțat de Primăria Sector 3 Capitală. Copiii au avut ocazia să descopere tradițiile populare românești și să învețe diferite meșteșuguri. „Am avut bucuria de a lucra cu copii deschiși, care au primit cu emoţie lucrurile noi și au învățat foarte repede ceea ce le-am arătat. De asemenea, s-au desfășurat ateliere care au acoperit latura cognitivă. Am început cu personalități marcante în cultura românească, apoi am avut ateliere cu rolul de a dezvolta dexteritatea copiilor. Cei mici au personalizat sticle cu sfoară și tablouri din lemn cu tehnica șervețelului. În aceste zile, au participat la ateliere de cusut și de împletit și la o proiecție cinematografică. Am încercat să le amintim sau să le arătăm cum este satul românesc, au vizionat fotografii și au colorat fișe cu costume populare. Copiii au îmbrăcat ia românească și au pregătit un scurt moment de dansuri populare”, a spus asistentul social Alina Panait.
Aceste activități educațional-religioase și recreative sunt o șansă pentru toți tinerii de a redescoperi Biserica drept locul unde sunt bine primiți, respectați și iubiți. Pentru copii, această tabără de la Mănăstirea Caraiman a fost un loc al comuniunii și al prieteniei, al redescoperirii sensului profund creștin al vieții.
Încă din anul 2015, părintele protoiereu Florin Nectarie Busuioc, președinte al Asociației „Diaconia” - filiala Sector 3, a organizat tabere și excursii pentru copiii și tinerii care au obținut rezultate foarte bune la învățătură, dar și pentru cei care provin din familii defavorizate. „Din anul 2015 ne-am îndreptat atenția în mod deosebit asupra copiilor și tinerilor. Îi avem în preocupare mai ales pe cei care se evidențiază prin rezultate bune la învățătură, sunt implicați în activitățile școlare și care provin din familii defavorizate: familii monoparentale, familii cu posibilități financiare reduse. Ținând cont de toate activitățile pe care le-am mai făcut cu ei prin intermediul profesorilor de religie din școli, ne-am gândit să recompensăm eforturile lor prin tabere. Așa am început în 2015 cu o tabără pentru copiii olimpici la religie. S-au bucurat foarte mult că cineva i-a recompensat, mai ales că mulți dintre ei erau olimpici și la alte materii. Dacă în anul 2015 au fost implicați 34 de copii, în următorul an s-a ajuns la 60”, a spus părintele protopop Florin Nectarie Busuioc, președintele Asociației „Diaconia” - filiala Sector 3.
Aceste tabere redescoperă reperele fundamentale, valorile educației religioase și culturale oferite de Biserică. Atelierele desfășurate la Centrul social-pastoral „Sfânta Cruce” de la Mănăstirea Caraiman au fost un liant între toate cunoștințele dobândite prin studiul celorlalte discipline, dar și un reper spiritual esențial pentru cei mici. Tabăra din acest an a fost finanțată de Primăria Sector 3 Capitală. „Primarul Sectorului 3, Robert Sorin Negoiță, cu care avem o colaborare din 2015, a aflat de proiectele noastre și de grija pe care o avem față de copii și s-a oferit să sprijine prin intermediul primăriei aceste activități. Astfel, am înscris un proiect care a fost selectat și finanțat de Primăria Sectorului 3: o tabără culturală pentru copiii din Sectorul 3, la care au participat 55 de elevi, însoţiţi de profesori specializați pe diferite discipline, care au susținut mai multe ateliere de creație și artistice. De asemenea, s-au desfășurat activități sportive și recreative, dar a fost și un atelier de terapie muzicală și de dans tradițional românesc. Atelierele care s-au dezvoltat în tabăra aceasta au existat și în cele precedente. Urmează o tabără de iarnă pentru 140 de copii olimpici la religie. Ei sunt cei mai mari și iubesc mai mult sporturile de iarnă. Ne-am gândit că, dacă tot vin la munte, să se bucure și de zăpadă. Aceasta este grija manifestată în mod concret prin taberele și excursiile pe care le organizăm pentru tineri. Taberele din vară au fost organizate cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, care a susținut și financiar două astfel de evenimente”, a precizat părintele protopop Florin Nectarie Busuioc.
Prezența tinerilor în pridvorul bisericii și lângă icoanele sfinților este o reală nădejde a formării trainice a viitoarelor generații de români responsabili. „În anul 2019 avem 200 de copii pe care i-am trimis în tabere, olimpici la religie. Deja pregătim tabăra pentru vacanța de vara viitoare, pentru că este o perioadă extinsă, timp în care copiii vor fi implicați în diverse activități recreative, dar și creative. De fiecare dată am îmbinat perioada de rugăciune cu ateliere de creație și cu drumeții”, a concluzionat părintele protopop Florin Nectarie Busuioc, președintele Asociației „Diaconia” - filiala Sector 3.