Muzeul „Theodor Aman” din Bucureşti oferă o oază de linişte şi bucurie spirituală celor care vor să-i admire operele. Pictor, gravor, sculptor şi profesor, toate aceste faţete ale personalităţii sale pot fi descoperite de vizitatori în casa artistului. Atmosfera de sfârşit de secol XIX, conturată cu detalii de profesionist de către Elena Olariu, director adjunct la Departamentul Artă al Muzeului Municipiului Bucureşti, aproape că mi-a creat impresia că pictorul poate oricând păşi în atelierul său şi-l putem `întrezări”, cu ochii minţii, cum lucrează la şevaletul său.
Am păşit plină de curiozitate în casa în care a lucrat şi a trăit Theodor Aman (1831-1891). Aici m-a întâmpinat un adevărat regal al simţurilor surprins în culoare, gravură, mobilier şi chiar în orice detaliu. Tablouri cu imagini de epocă, grădina pictorului imortalizată în diverse ipostaze, gravuri şi sculpturi, chiar şi violoncelul lui Theodor Aman, toate aşteaptă vizitatorii într-o ambianţă de caldă spiritualitate. În atmosfera tainică de aici, emoţia bate direct în inimă, iar cuvintele sunt mici în a încerca să cuprindă autenticitatea artistului.
Ghid în universul creaţiei lui Theodor Aman ne-a fost Elena Olariu, director adjunct la Muzeul Municipiului Bucureşti. Casa, locuinţă şi atelier, este rodul concepţiei artistului, iar muzeul actual se află chiar în interiorul acesteia. Viziunea lui Aman este prezentă în toate aspectele casei, de la planuri la decoraţia exterioară (realizată în colaborare cu sculptorul Karol Storck), până la decoraţia interioară: pictura murală şi cea aplicată pe uşi, lambriurile şi coronamentul uşilor din atelier sau mobilierul sculptat. În 1904, după nenumărate memorii ale soţiei pictorului, Ana Aman, casa şi colecţia au intrat în posesia Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice, împlinindu-se astfel dorinţa artistului ca locuinţa lui să devină muzeu. Astfel că, în iunie 1908, Muzeul Theodor Aman a fost deschis publicului.
Personalitate complexă
Theodor Aman a studiat la Paris desenul şi pictura, în perioada 1850-1858, şi tot aici a deprins rigoarea compoziţiei, virtuţi clasice, pe care le regăsim cu precădere în pânzele istorice, specifice primei perioade a activităţii sale. Întors în ţară, Theodor Aman, împreună cu prietenul său, pictorul Gheorghe Tattarescu, înfiinţează prima şcoală românească de belle arte. Se întâmpla în anul 1864, iar această instituţie de învăţământ a avut în Aman un profesor de o înaltă ţinută profesională şi morală. Tot lui i se datorează şi iniţiativa primelor expoziţii oficiale cu caracter periodic.
Om inteligent, cu idealuri îndrăzneţe, Theodor Aman, chiar dacă nu a avut copii, a găsit o formă inedită de a se înconjura de o familie în care a crezut şi a investit: tinerii săi studenţi. Iar ca întemeietor al Şcolii de Belle Arte din Bucureşti a format mulţi artişti români. Despre complexitatea personalităţii lui Theodor Aman, Elena Olariu ne-a spus că „el a adoptat genuri diferite, pentru că la facultate trebuia să predea toate tipurile de arte sau să ştie câte puţin din diverse genuri. Astfel sunt expuse portrete, naturi statice, flori, pictură murală cu scene istorice, toate realizate conform scopului didactic urmărit. Neavând copii, şi-a dedicat întreaga viaţă pentru a crea o şcoală, a pregăti oameni şi a deschide noi orizonturi în cultura română, aşa că toată activitatea lui s-a circumscris acestei opţiuni de vocaţie”.
Florile din tablourile sale erau destinate atât împodobirii casei, cât şi transmiterii subtile a mesajelor moralizatoare. Cireşele îmbietoare, dar puţin trecute, sugerează că acestea aduc plăceri efemere, iar oamenii ar trebui să se orienteze spre valorile veşnice. „Subtil şi modern, ne atrage atenţia că trebuie să ne trăim viaţa cu scopuri nobile. Arta aduce propria ei morală, ea înseamnă şi educaţie, iar frumosul înseamnă să trăieşti şi spiritual frumos. Theodor Aman fiind profesor, cumva şi arta lui uneori e moralizatoare”, a mai arătat Elena Olariu.
Talent şi dăruire
Grădina pictorului, imortalizată în mai multe tablouri, mi-a atras îndelung privirea, încât m-am întrebat dacă aceasta a fost într-adevăr atât de frumoasă sau pictorul a adăugat frumuseţe în ea. „Grădina e legată şi de înclinaţia lui spre impresionism, care însemna să lucrezi în natură, să o admiri. Aşa că el a ieşit în propria grădină şi a pictat acolo doamne care îi erau model şi chiar multe dintre persoanele care veneau în vizită. Totul era interactiv la el”, a completat Elena Olariu.
Reşedinţa lui Theodor Aman este considerată prima casă-atelier din Bucureşti, atelierul său fiind gândit din start să fie deschis publicului iubitor de artă. Aici îi primea atât pe studenţii săi, cât şi pe boierii vremii, prieteni de familie. De aceea, în tablourile lui apar, în general, multe personaje. Din dorinţa de a întregi atmosfera de frumos, tot în atelier se ţineau şi mici serate, se cânta la pian, iar pictorul cânta la violoncel.
Casa-atelier a lui Theodor Aman respiră un aer plăcut şi încărcat de spiritualitate. Iar atmosfera de sfârşit de secol XIX, conturată cu detalii de profesionist de către Elena Olariu, aproape că mi-a creat impresia atât de vie că pictorul poate oricând păşi în atelierul său şi-l putem întrezări cum lucrează la şevalet. „Uneori era foarte elegant, pictând chiar cu mănuşi. Era ceva între salonul de primire de oaspeţi şi atelier, iar pe toţi pereţii casei erau așezate picturile lui ca într-o galerie. De aceea putem spune că a fost prima galerie din Bucureşti pentru invitaţii şi cunoscuţii lui Theodor Aman”.
Chiar dacă a fost considerat un pictor al boierimii şi al elitelor, el a fost interesat şi de viaţa satului. La sfârşit de secol XIX era în plină manifestare ideea că la sat se dezvoltă specificul naţional, astfel că între tablourile expuse regăsim şi tematică rurală.
Expoziţia de gravură
În cursul anului 2018, temporar, au fost expuse în cadrul muzeului acuarele realizate de Theodor Aman. În luna septembrie a acestui an a fost vernisată o expoziţie cu gravuri semnate de Theodor Aman, precum şi negativele acestora. Artistul a experimentat această tehnică şi pentru că trebuia să o predea studenţilor săi. El a abordat în gravuri îndeosebi tema specificului naţional şi scene din viaţa satului. Aceste „mici bijuterii” pot fi admirate aici timp de şase luni. Este expusă chiar şi presa pe care Theodor Aman a folosit-o, alături de câteva ustensile şi un documentar video, în care se prezintă tehnica gravurii, realizat de către Universitatea de Arte Frumoase din Bucureşti, al cărei părinte fondator a fost Theodor Aman.
Prin tehnologia multimedia, casa lui Theodor Aman este adusă în actualitate pentru copii şi tineri. Iar în surdină, în casa-muzeu se aude o muzică de violocel, tocmai pentru a aminti de atmosfera din vremea lui Theodor Aman.
