Biserica Flămânda din București este un edificiu vechi, care se înnoiește și se pregătește pentru viitor prin copiii din centrul educațional pe care îl găzduieşte. Despre lucrarea Sfântului Sfinţit Mucenic Haralambie, sărbătorit joi, 10 februarie, și despre activitatea din prezent construită pe valorile trecutului, ne-a vorbit pr. prof. univ. dr. David Pestroiu, parohul bisericii.
În apropierea centrului Capitalei, iubitorii de patrimoniu spiritual și cultural pot vizita biserica cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” și „Sfântul Sfinţit Mucenic Haralambie”, cunoscută sub denumirea de „Flămânda”. Construită în a doua jumătate a secolului al 18-lea, la limita sudică a Bucureștiului din acea vreme, biserica transmite, încă de la primii pași făcuți în interiorul ei, atmosfera tradiției ortodoxe bine păstrată și adusă până în prezentul modern. Ghid în acest univers fascinant al unei fărâme din istoria spirituală a Bucureștiului ne-a fost părintele profesor David Pestroiu, parohul bisericii.
Biserică susținută de breasla croitorilor
Prima sursă asupra istoricului bisericii este pisania așezată deasupra ușii de la intrare, în anul 1871, după restaurarea generală a edificiului. Astfel, aflăm că în acest loc a fost un „schitișor de lemn”, ridicat de un anume Dimitrie în anul 1766 și închinat Mitropoliei ca metoc. Schitul a funcționat scurtă vreme, fiindcă în anul 1782 a început construcția din zid a bisericii actuale, ctitorie a fraților Istrate Vel-Vornic și Constantin Crețulescu. Din textul pisaniei mai aflăm că zidirea bisericii a întâmpinat multe greutăți, lucrările luând sfârșit abia în anul 1800, pe cheltuiala breslei croitorilor bucureșteni.
Greutățile materiale întâmpinate de biserică de-a lungul timpului, cu enoriași puțini și săraci, i-au determinat pe contemporani să o numească a „săracilor”, „săraca” sau „flămânda”. Tradiția locală spune că numele ar fi în strânsă legătură și cu acel schitișor de lemn al Mitropoliei, ridicat de credinciosul Dimitrie, la 1766. Pentru ca slujbele de la Mitropolie să nu fie tulburate de nerăbdarea celor săraci, care așteptau să primească ofrande, s-a hotărât ca aceștia să meargă la schitul din vale, unde primeau cele spre mângâiere. Acest obicei a continuat și după ridicarea bisericii din piatră (1782-1800), astfel s-a și păstrat supranumele de „Flămânda”.
Biserica a suferit de-a lungul timpului mai multe avarii și reparații. În secolul al 19-lea, starea materială a Bisericii Flămânda pare să se fi îmbunătățit datorită prosperității mahalalei din jur și a breslei croitorilor care o patronau, împodobind-o cu icoane de argint aurite, vase sfinte, cruci și cărți de cult. La sfârșitul secolului, deși populația orașului era în creștere, cifra credincioșilor acestei biserici abia atingea 150 de persoane, încât statul era nevoit să-i acorde o subvenție anuală de 3.000 lei.
Construită în stil post-brâncovenesc, biserica are forma unei cruci cu un pronaos lărgit și alungit, cu abside poliedrale în exterior. Inițial a fost pictată în frescă în perioada 1782-1800, pentru ca mai târziu, în anul 1871, să se realizeze o nouă pictură în ulei, în stil realist, de către pictorul Stoenescu. În secolul 20, din cauza gradului avansat de deteriorare, biserica a fost reparată, iar pictura restaurată de maestrul Grigore Popescu, între anii 1983 şi 1987, păstrându-se câteva fragmente din cea inițială în absidele naosului și Altar.
Catapeteasma, ce dă un aer tainic sfântului lăcaș, datează de la anul 1800 și urmează să fie cuprinsă într-o amplă lucrare de restaurare și consolidare a bisericii, proiectul aflându-se, în prezent, la stadiu de documentare și aprobare.
Centrul educațional-social „Sfântul Haralambie”
Pe lângă lăcaşul de cult, complexul Bisericii Flămânda cuprinde și casa parohială, ridicată în 1935 prin purtarea de grijă a preotului Gheorghe Davidescu, aici desfășurându-și activitatea, în prezent, Centrul educațional-social „Sfântul Haralambie”. Acest centru a fost inițiat, după cum ne-a mărturisit părintele paroh, din dorința de a împleti educația școlară cu cea creștină. Proiectul urmărește să contureze la tinerii învățăcei o personalitate complexă, insuflată de duhul credinței, care pune preț pe valorile morale, culturale și dragostea față de aproapele. „Printre obiectivele noastre se mai numără: dezvoltarea aptitudinilor de comunicare și a spiritului de echipă, a capacităților de interconexiune socială, educația pentru sănătate și ecologică, respectul pentru natură și mediul înconjurător, educația artistică și stimularea creativității. Centrul nu presupune o activitate aducătoare de profit. Copiii provenind din familii cu o situație materială normală plătesc o sumă modică, menită să acopere strict cheltuielile legate de hrană, educație, curățenie și utilități. Se acordă reduceri și gratuități pentru cazurile defavorizate, în urma întocmirii unei anchete specifice, de către un asistent social, angajat al Arhiepiscopiei Bucureștilor”, a precizat părintele Pestroiu.
Activitatea este susținută atât de cadre didactice, cât și de tineri voluntari și studenți ai Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București. „Pentru a crește luminos, un copil trebuie să fie adumbrit de harul lui Dumnezeu, care se revarsă din Biserică. De aceea am refuzat să construim un gard între sfântul lăcaș și clădirea în care își desfășoară activitatea copiii. Astfel, uneori, vedem copiii jucându-se în curtea bisericii. Aceasta e o cateheză vie prin trăirea de zi cu zi. E o lecție vie permanentă și e minunat să vedem cum toți copiii spun împreună Tatăl nostru în biserică în zilele de sărbătoare. E un loc unde te încarci de lumină și spiritualitate, copiii desfășurându-și activitatea într-o stare de comuniune, de dragoste, iertare și prietenie. Și cu aceste valori ei vor pleca mai departe în viață”, a completat părintele paroh.
Sub mantia ocrotitoare a Sfântului Haralambie
Documentele istorice arată că prima biserică de lemn avea hramurile „Sfânta Treime” și „Schimbarea la Față”. Nu sunt cunoscute nici data exactă și nici împrejurările care au determinat schimbarea acestora cu sărbătorile Sfântului Haralambie și Adormirii Maicii Domnului. Cert este că la 1871 hramul principal al bisericii era deja menționat „Sfântul Haralambie”. Alegerea aceasta poate fi pusă în legătură cu împrejurările nefericite prin care populația bucureșteană a trecut nu de puține ori, din cauza unor epidemii, cum a fost ciuma din perioada domniei lui Ioan Vodă Caragea, în 1813, precedată de foametea din vremea domnitorului Alexandru Constantin Moruzi, în anul 1795. Urmările dezastruoase ale unor astfel de calamități au rămas în memoria oamenilor, încât gândurile și nădejdile lor s-au îndreptat în mod firesc spre ajutorul lui Dumnezeu, prin mijlocirea Sfântului Haralambie, în al cărui acatist găsim invocația: „Bucură-te, izbăvitorule de ciumă și de foamete”.
Tradiția ajutorării celor aflați în nevoi continuă și în prezent la Biserica Flămânda din București, astfel că de sărbătoarea Sfântului Haralambie, mulți oameni primesc pachete cu hrană caldă. De 17 ani paroh al acestui sfânt lăcaș, părintele David Pestroiu a cunoscut lucrarea minunată a Sfântului Haralambie, despre care ne-a spus că „reprezintă chipul bunicului ocrotitor și bun, care ne ajută și ne ocrotește, și care pentru copii este un reper, ei aflându-se permanent sub mantia sa protectoare”.
Biserica Flămânda este declarată monument istoric de arhitectură, categoria A. Sfântul lăcaș se află și sub ocrotirea Maicii Domnului, atât prin hramul din data de 15 august, cât și prin păstrarea în iconostas a Icoanei „Kazanskaia”, menționată de istoricul Nicolae Iorga între icoanele făcătoare de minuni din București.
