Ucenicii Sfântului Pafnutie-Pârvu Zugravul de la Călineşti

Se spune despre Sfântul Pafnutie-Pârvu Zugravul că a lucrat tăcut, în rugăciune lăuntrică. Lumea l-a numit după muțenia sa. El însă s-a făcut prin tăcere templu al Duhului Sfânt, pictând sub directa Sa îndrumare. Nevorbitorul zugrav a pregătit ucenici, care i-au purtat faima pe unde au lucrat, împrumutându-i stilul, făcându-se ei înșiși temple ale Duhului Sfânt. De aceea, astăzi este greu, în lipsa unor dovezi certe, să distingi care lucrare aparține meșterului și care ucenicilor. În toate însă pulsează aceeași forță a rugăciunii. Inclusiv în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Călinești-Prahova.

Într-o zi de toamnă sărăcită de ploi, dar bântuită de umbra hâdă a bolii și temerii, am ajuns în Parohia Călinești, Protopopiatul Câmpina, Arhiepiscopia Bucureștilor, al cărei sfânt locaș, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, monument istoric, păstrează intactă pictura ucenicilor marelui și tăcutului Sfânt Pafnutie-Pârvu Mutu. O frumusețe tainică, de o copleșitoare simplitate și forță, în fața căreia nu poți decât să taci. Să respiri și să privești, încărcându-te cu duhul ce-ți bucură ochii, îți atinge inima și se așază acolo pentru multă vreme. Un fel de balsam sau leac împotriva fricilor de tot felul, nesiguranței și rătăcirii care de ceva vreme au pus stăpânire pe noi.

O istorie deosebită

În istoria acestui loc, nimic nu pare a se fi petrecut întâmplător. Începuturile așezării, compusă cândva din satele Novăcești, Călinești și Cătina, sunt cu certitudine foarte vechi. În 1602, de pildă, domnitorul Simion Movilă confirma printr-un act privilegiile acordate de Mihai Viteazul albanezilor împământeniți la Călinești, despre care aflăm dintr-un mesaj al lui Giovanni de Marini Poli, trimisul în Țările Române al împăratului Rudolf al II-lea de Habsburg, adresat din Alba Iulia lui Bartolomeu Pezen, consilier imperial. Din el reiese că domnitorul unificator a permis unui grup de 15.000 de albanezi să se stabilească în Țara Românească împreună cu familiile lor.

Aflăm de la epitropul Valentin Băcanu, inginer și arhitect, om al locului, că denumirea satului vine însă de la numele boierului Călinescu, sosit aici din părțile Argeșului prin secolul al 15-lea, care se ocupa cu creșterea animalelor, terenul din zonă fiind în mare parte acoperit cu cătină, de unde și numele satului Cătina. Pentru prima dată pe aceste meleaguri este înființată o zalhana, adică un abator, care stimulează dezvoltarea negoțului cu carne, așezarea devenind un mic târg ce aduna periodic un număr însemnat de negustori și boieri care, cu timpul, s-au stabilit aici. Unul dintre ei a fost jupân Tănase cu soția sa Tudora, apoi Vasilache Ispravnicul cu soția sa Maria, Mihai Spătaru cu soția Dafina și mulți alții. Între 1636 şi 1646, aici este ridicată impresionanta biserică pe care o vedem și astăzi. Marele boier Călinescu își căsătorește unica fiică, Maria, cu generalul grec Nicolae Mavros, cărora le construiește un conac boieresc, cunoscut mai târziu sub numele de Cantacuzino, azi centru de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică. În 1831, în acest conac, datorită prieteniei dintre generalul Mavros și generalul rus Pavel Kiseleff, se discută și se aprobă de către Divanul ad-hoc Regulamentul Organic, care prevedea o primă formă de împroprietărire a țăranilor. Maria, fiica generalul Mavros, se căsătorește cu boierul Iancu Cantacuzino, moștenind toată averea părinților. La rândul ei, are cinci fete, de o rară frumusețe, și un băiat, Ioan Cantacuzino, eminent om de știință și medic, fondatorul școlii românești de imunologie și patologie experimentală, realizatorul metodelor de vaccinare antiholerică, antituberculozică și al altor vaccinuri, al cărui nume îl poartă Institutul de Seruri și Vaccinuri din București. Fetele generalului Mavros se căsătoresc cu boieri din marile familii Suțu, Sturza, Carp, Miclescu, Filipescu, unele dintre acestea jucând un rol important în conducerea țării.

În evoluția așezării, perioadele de dezvoltare (cândva aici funcționau chiar și roți de irigat montate direct pe cursul râului Prahova) au alternat cu cele de sărăcie, pentru ca încă de prin anii ’50 ai secolului trecut așezarea să beneficieze de gaze naturale.

În acest context istoric se remarcă biserica satului, ridicată de către boierii locului, original edificiu eclezial, realizat într-un stil arhitectonic foarte rar întâlnit pentru perioada respectivă, cu clopotnița pe pronaos, cu trei rânduri de brâuri din cărămidă și broderie în diferite forme, ce îi dau un aspect deosebit. În 1850, probabil, pentru consolidarea turlei mari, i s-au adăugat de o parte și de alta a intrării două turle mici, la care se ajunge prin două uși interioare.

Puterea Sfintei Liturghii

Dar, dincolo de aspectul arhitectonic unic și impresionant al sfântului locaș, ceea ce îi conferă valoare și taină este zugrăveala interioară, opera ucenicilor marelui Pârvu Mutu, realizată la 1692 și restaurată între 1988 şi 1990. Ea degajă efortul sufletesc și trupesc al ucenicilor marelui sfânt zugrav, din care au izvorât scenele și ansamblurile ce ne predispun la tăcere și rugăciune, la dialog intim și ­personal cu Dumnezeu. Acesta este duhul ziditor al bisericii din Călinești, de care s-a lăsat pătruns și părintele paroh Neculai Hălăngescu, atunci când, acum doi ani, a ajuns slujitor al acestui Altar.

Părintele Hălăngescu este preot din 1979. De loc este din Roman, unde a slujit zece ani, urmaţi de alți 27 la Parohia Arsura, din Episcopia Hușilor. „În anul 2018, am venit în Parohia Călinești, cu rânduiala lui Dumnezeu, la insistențele fetelor mele, Alexandra și Smaranda, care lucrează în București. Lor le era foarte greu să mă viziteze la Arsura, aşa că am ajuns aici, mai aproape de ele, cu voia Domnului. Mi-a fost greu să mă despart de Parohia Arsura după atâția ani de slujire, dar când am ajuns aici, m-am bucurat de ce am găsit și asta mă face să cred că a fost lucrarea lui Dumnezeu”, ne mărturisește părintele, pe care l-am găsit trebăluind pe șantierul unei clădiri noi din curtea bisericii, îmbrăcat în reverenda pe care o poartă permanent, în orice situație.

A ajuns la Călinești într-o parohie cu vreo 1.800 de suflete, care timp de 38 de ani a fost păstorită de părintele Sorin Andreescu, mare ostenitor și realizator de lucruri frumoase în comunitate, în prezent pensionar, urmaș al unei serii de preoți vrednici care și-au făcut datoria cu smerenie și bucurie față de enoriașii comunității pe care au păstorit-o. „Credincioșii de aici sunt oameni deschiși către Dumnezeu, dar tot timpul mai este de lucru. Simt cum încet-încet lucrurile încep să se așeze pe făgașul cel bun. Perla acestei parohii este fără îndoială sfântul locaș. De câte ori intru în biserică, îmi este greu să mai plec. De fiecare dată mai găsesc câte ceva de făcut, ca să mai zăbovesc puțin. Asta pentru că am simțit de la bun început energiile deosebite care izvorăsc, cred, din sutele și sutele de Sfinte Liturghii săvârșite la Altarul ei și din miile de rugăciuni care s-au ridicat aici pe parcursul celor aproape patru secole de existență. Aici s-au strâns multe bucurii și împliniri și au fost ostoite multe dureri. Eu simt că aceste rugăciuni sunt încă depozitate aici: în aureolele sfinților pictați de ucenicii lui Pârvu Mutu, în cărămida zidurilor și chiar în aerul înmiresmat care «locuiește» sfântul locaș. Și asta pentru că sufletele celor care s-au rugat în sutele de ani în această biserică continuă să se roage și alături de noi, în timpul fiecărei Sfinte Liturghii. Această simțire, această trăire, mă face fericit”, ne spune preotul.

Sfinții, „hrană” pentru fiecare

Privim în jur și încercăm să ne „hrănim” și noi din taina și harul acestor rugăciuni, în timp ce părintele Hălăngescu ne mărturisește starea pe care o trăiește când slujește înconjurat de sfinții pictați de ucenicii zugravului tăcut: „Toată pictura este impresionantă, dar cel mai mult și mai mult pe mine mă fascinează catapeteasma, care este unicat, cel puțin în zona aceasta. Acest perete care desparte Sfânta Sfintelor de restul bisericii este din zid, cu o grosime de 50-60 de centimetri, spre deosebire de alte catapetesme, care sunt făcute din lemn sculptat, iar icoanele sunt zugrăvite direct pe zid. De aceea ele degajă nu numai forță, siguranță, ci și o anumită grijă ocrotitoare, care te face să te simți relaxat și concentrat la slujbă. Un alt lucru mai puțin întâlnit este faptul că are o singură ușă diaconească. Deși la început am fost puțin descumpănit, la scurt timp m-am obișnuit cu situația. De asemenea, impresionant este chipul Sfântului Hristofor, care are cap de lup. O altă caracteristică a acestei biserici este porticul, care despărțea pe vremuri naosul de tinda femeilor, frumos arcuit, în părți cu doi stâlpi, semnificativ pictat. Iar pe stâlpii care îl susțin de o parte și de alta sunt zugrăviți Sfinții Daniil Stâlpnicul și Simeon Stâlpnicul, sugerând felul în care ei s-au nevoit. Dacă în majoritatea bisericilor pe peretele interior de la apus sunt înfățișați ctitorii, aici aceștia lipsesc, probabil la cererea lor smerită”, ne mai mărturisește părintele.

Privim și tăcem sub ocrotirea blândă a sfinților, zugrăviți remarcabil, variat colorați, într-o compoziție realistă care, fără îndoială, împrumută ceva semnificativ din înfățișările chipurilor românilor de acum aproape patru veacuri, ale căror vieți nu puteau fi concepute rupte de relația cu cerul. Poate din acest motiv, atât meșterul, cât și ucenicii săi i-au înfățișat pe aceștia cu creștetele capetelor ușor turtite, ca și când înălțându-se ele se propteau în fruntea cerului. Un fel de mesaj pilduitor ce ni se adresează nouă, urmașilor care, de neînțeles, ignorăm inconștienți această legătură tainică.

Înainte de a pleca de la Călinești, am vizitat curtea bisericii, unde se află ridicat ansamblul parohial, care cuprinde capela mortuară, o sală de mese, un oficiu care ține loc de bucătărie, un grup sanitar și o cămară. „Eu am găsit clădirea «la roșu». În timpul celor două veri petrecute aici, am reușit, cu ajutorul lui Dumnezeu, al oamenilor și al Primăriei Florești, să continuăm lucrările și să ne apropiem cu pași repezi de finalizarea lor. Este evident că în spațiul acela se vor desfășura și activități culturale, mai ales cu copiii co­mu­nității. Când se va termina în întregime lucrarea, intenționăm să organizăm pe timpul vacanței mari o școală de vară, nu numai pentru copii, ci și pentru adolescenți și adulți, pentru cei care doresc să cunoască, să aprofundeze tainele creștinismului. Eu cred că aceasta este o datorie a preotului de țară, în aceste vremuri atât de agitate, rătăcitoare și indiferente față de credință. Pentru mine asta înseamnă să mă simt împlinit ca slujitor al lui Dumnezeu. Chiar dacă mai avem ceva de lucrat cu enoriașii noștri, simt că oamenii de la sat sunt mult mai apropiați de ceruri, cum sunt sfinții zugrăviți de ucenicii Sfântului Pafnutie-Pârvu Zugravul din biserică. Nu la sat s-a născut veșnicia, cum spunea Blaga? Noi aici formăm tineri care pleacă și întemeiază familii pe unde ajung, ducând cu ei un strop din această nemurire a satului. De aceea, avem o mare responsabilitate față de tinerele generații, mai ales în perioade ca aceasta, în care suntem supuși unor restricții și privați de multe din cauza pandemiei”, ne spune părintele paroh Hălăngescu.

Părăsim Călineștiul convinși că ucenicii Sfântului Pafnutie-Pârvu Mutu, care au pictat biserica acestui sat, ca și maestrul lor, au zugrăvit cu rugăciunea văzută numai de Dumnezeu, numărându-se și ei probabil printre casnicii Lui, necunoscuți încă. Și înainte de a ne despărți de ei, încercăm să ducem cu noi ceva din duhul locului, pentru a ne „îmbrăca” în bucuria și speranța cu care să putem străbate aceste vremuri, pentru ca, poate, cândva, să ne atingem și noi cu creștetele de fruntea cerurilor.