Sub poalele munţilor Călimani, la 60 de kilometri distanţă de Izvorul Mureşului, Mănăstirea Topliţa este unul dintre locurile în care tradiţia monahală menţine Ortodoxia românească în spaţiul unde românii nu sunt majoritari. Primul patriarh al României, dr. Elie Miron Cristea, a ridicat în locul său natal un lăcaş monahal în amintirea celor 42 de mănăstiri şi schituri de pe valea Mureşului superior distruse de generalul Bukow. Hărnicia şi seriozitatea monahilor ardeleni, dublate de mirificul peisajului de munte, fac din popasul aici un moment în care sufletul pelerinului se poate bucura de liniştea naturii şi frumuseţea slujbelor bisericeşti.
Şase ore şi jumătate face trenul rapid din Bucureşti până în Topliţa. Plecat în miezul unei zile călduroase de vară spre locul ctitoriei primului patriarh al României, Miron Cristea, aveam să intru pentru prima oară în ungurime, cum se zice judeţelor Covasna şi Harghita, unde populaţia majoritară este alta decât cea românească. Topliţa este însă locul unde românii sunt mai numeroşi.
"Ilie să fie numele tău şi să fii popă!"
Soarele se pregătea de asfinţit când am păşit pe poarta mănăstirii, iar părintele stareţ Emilian Telcean, un ardelean de o modestie şi ospitalitate proverbiale, m-a întâmpinat cu multă bucurie. Deşi era obosit după o zi de întors fânul, am stat puţin la masă şi am gustat din bucatele gustoase şi mult apreciata pâine ardelenească, timp în care interlocutorul meu mi-a vorbit despre momentele importante din viaţa patriarhului născut pe aceste plaiuri, toate pictate în mai multe scene pe pereţii trapezei: întâi copil la casa părintească din Topliţa, apoi intrat ca elev la Liceul Grăniceresc din Năsăud şi mai târziu student la Facultatea de Litere şi Filosofie din Budapesta, unde şi-a dat teza de doctorat cu titlul "Viaţa şi opera lui Mihai Eminescu". Ultimele fresce aflate pe acelaşi perete de miazăzi ni-l înfăţişează pe Miron Cristea ca episcop, când înmânează actul Unirii de la 1918 regelui Ferdinand I şi momentul alegerii sale ca patriarh al Bisericii Ortodoxe Române în 1925. De altfel, umbra patriarhului străjuieşte fiecare colţişor al mănăstirii.
Părintele stareţ avea să-l evoce şi în predica sa rostită înaintea credincioşilor veniţi la slujba duminicală, unde a amintit că patriarhul a fost botezat de un cioban din Sibiu, cunoscut al părinţilor săi, care erau crescători de animale. "Ilie să fie numele tău, i-ar fi spus naşul său, şi să fii popă." Iar acesta a purtat numele de Elie, pentru că fusese născut cu două zile înainte de ziua de prăznuire a proorocului. Cât despre ce i-a fost menit, stareţul Emilian, nu fără umor, a arătat că s-a împlinit cu asupră de măsură, fiindcă Elie Miron Cristea a ajuns "popa popilor" din ţară.
Am mers la culcare, fiindcă a doua zi mai aveam să documentez, pe lângă materialul cu Mănăstirea Topliţa, două reportaje la schiturile din jur, Moglăneşti şi Gura Izvorului.
Dimineaţă, devreme, am intrat în paraclisul mănăstirii, unde începuse slujba Ceasurilor. Uşile de la intrare, sculptate cu multă migală în lemn de stejar, surprind un medalion cu Sfânta Treime şi cele şapte Sfinte Taine ale Bisericii. La strană se cântă ca la Bucureşti, adică psaltic, nu muzică cunţană, fiindcă asta a fost dorinţa ctitorului. Ieromonahi tineri, Paisie ca preot şi Iosif ca diacon, au slujit şi Sfânta Liturghie, după care au făcut o panihidă.
Am băut o cană cu lapte dulce împreună cu stareţul, după care am intrat în biserica de lemn ce se află în mijlocul incintei mănăstirii. Aici, părintele Emilian mi-a povestit pe scurt istoricul bisericii. Construită în anul 1847, de trei preoţi, Gheorghe Ujică împreună cu fiii săi, Ştefan şi Ioan, care erau cioplitori în lemn, acest lăcaş a fost ridicat în satul Stânceni. El a funcţionat ca biserică de parohie până în anul 1910. Pe când era episcop la Caransebeş, Miron Cristea, aflând că stâncenii îşi construiesc alt lăcaş de cult, a cumpărat de la ei biserica, pe care a adus-o pe grădina părinţilor cu scopul de a face gropniţa pentru cei din neamul său. Sub biserică se poate vedea şi astăzi un cavou unde sunt înmormântaţi George şi Domniţa, tatăl şi mama patriarhului Miron, şi două surori ale celui din urmă, Ileana şi Elvira. Mai există un loc în mijloc, păstrat pentru ctitorul mănăstirii, care, devenind primul întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române, a fost îngropat, aşa cum se cuvenea, la Bucureşti, în Catedrala patriarhală. În locul lui a fost înmormântat aici, în 1971, nepotul lui Miron Cristea, episcopul Emilian Antal.
"…am simţit o sfântă datorie să reînnoiesc un astfel de aşezământ duhovnicesc…"
Pictura bisericuţei, care era aplicată direct pe ipsosul ce acoperea bârnele de lemn, nu s-a putut păstra, pierzându-se odată cu demontarea ei la Stânceni. Atunci, patriarhul l-a adus pe Dumitru Belizarie, renumitul zugrav bisericesc care a pictat printre altele şi Catedrala patriarhală din Bucureşti, care a dat o nouă înfăţişare interiorului lăcaşului adus din satul vecin Topliţei. Pe pânzele aplicate pe lemn, lucrate în tempera, se văd, pe latura de apus, chipurile celor doi părinţi ai primului patriarh. Din vechea zugrăveală se mai păstrează doar cupolele celor două abside laterale unde sunt ilustrate cete de îngeri aranjaţi în formă circulară.
Deasupra uşii de la intrare, pe interior găsim pictate stemele Patriarhiei şi României Mari, pe atunci regat. Când a fost adusă în Topliţa, biserica, cu hramul proorocului Ilie, a primit o nouă catapeteasmă lucrată la München de un nepot al patriarhului, George Rus, cea veche putând fi admirată în colecţia de obiecte vechi de cult a muzeului mănăstirii. Este confecţionată din lemn de tei, îmbrăcată în cerneală de aur. Strănile au fost lucrate la atelierele Patriarhiei. Lucrările fiind terminate în anul 1928, patriarhul Miron a adus la mănăstire călugări de la Putna şi Cernica, venind în Ardeal monahi din Moldova şi din Ţara Românească. Ctitorul ţinea mult la unitatea ţării, el luând parte activ la Marea Unire din 1918. Sfinţirea mănăstirii s-a făcut duminică, 21 octombrie 1928, în prezenţa patriarhului care a rostit o cuvântare, explicând de ce a dorit înfiinţarea acestei vetre monahale în Transilvania, unde ca urmare a uniaţiei din 1700, duşmanii legii strămoşeşti a românilor
"…toate mănăstirile le-au ars şi cele de piatră le-au zdrobit cu tunurile, iar pe călugări i-au alungat… Iată de ce am simţit o sfântă datorie să reînnoiesc un astfel de aşezământ duhovnicesc. Am mai făcut aceasta şi din datoria ce am simţit-o faţă de părinţii mei, George şi Domniţa, ţărani îngropaţi aici, ca voi să veniţi aici şi să vă închinaţi la piatra mormântului lor, aducându-vă aminte că ei au dat pe primul patriarh al României şi mergând acasă, să vă trageţi de la gură ca să puteţi îngriji de creşterea copiilor voştri, dându-i la şcoală, că nu se ştie în care din copiii voştri, azi desculţi, se ascunde un om mare".
Patriarhul Miron avea un deosebit cult al eroilor, nu uită să-mi spună stareţul cu ochii vii, pătrunzători. Fântâna din curtea mănăstirii, ca şi monumentul aflat la ieşire din Topliţa spre Borsec, pe partea stângă a drumului pe un deluşor, sunt închinate eroilor români căzuţi în Primul Război Mondial.
Icoana călătoare prin vechile patriarhii
Dar cel mai scump odor al acestei biserici este icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni, zugrăvită de acelaşi Dumitru Belizarie. După ce a fost instalat ca întâistătător al Bisericii Române, Miron Cristea a fost chemat în recunoaştere de celelalte patriarhii existente. În pelerinaj cu el a luat, adaugă părintele Emilian, această icoană, lucru pe care îl mărturiseşte înscrisul de pe spatele ei: "Această sfântă icoană m-a însoţit în călătoria mea la Patriarhia din Constantinopol, la Athena, la Patriarhiile din Alexandria şi Ierusalim, unde a stat un timp pe mormântul Domnului. Apoi, în presara Înălţării Domnului a fost aşezată lângă Sfântul Pristol din capela de la Golgota. Acolo, după Sfânta Liturghie, oficiată de mine cu mare asistenţă, am sfinţit-o eu, împreună cu alte icoane şi obiecte, stropind-o cu aghiasmă din Iordan, sfinţită tot de mine pe o luntre în apa Iordanului. Ierusalim, 3 iunie, 1927. Miron, Patriarhul României."
Dar patriarhul Miron avea în planurile lui gândul de a ridica pe terenul părinţilor săi o biserică mai mare, de zid, precum şi o şcoală de cântăreţi şi un cămin pentru preoţii de dincolo de munţi. Moartea lui, survenită în 1939, după care au urmat războiul şi sosirea la putere a comuniştilor au făcut imposibilă împlinirea visului ctitorului transilvan.
Stareţul de dinaintea părintelui Emilian, părintele Mihail Goia, îşi aduce aminte de vremurile grele din perioada când comuniştii erau la putere. Ajuns conducător al obştii după moartea episcopului Emilian Antal, în 1971, arhimandritul Mihail mărturiseşte: "Era dificil să stai la Topliţa ca monah. Veneau fraţii şi rămâneau o lună, două, maximum un an şi după aceea plecau. Lipsuri mari. Creştea iarba prin podelele chiliilor. Toate erau stricate. Bisericii de lemn a trebuit să-i facem subzidire. Am săpat la 2 metri, unde am turnat beton. Biserica nu avea nici instalaţie electrică. La neajunsurile astea s-au adăugat alte necazuri. Unii se apucaseră să revendice terenurile mănăstirii. Am mers după acte la Arhivele din Cluj ca să dovedesc că tot ce avem ne aparţine legal".
Noul paraclis al mănăstirii
La Topliţa, iernile sunt foarte aspre. Până la -43°. Iar în bisericuţa de lemn, netencuită, nu exista încălzire. Îngheţa Sfântul Agneţ pe Sfântul Disc. Trebuia zidită o nouă biserică. Şi atunci, în anul 1984, pentru că se adunaseră la Topliţa toate obiectele mai importante de patrimoniu ale judeţului Harghita, mănăstirea a primit aprobare de a construi o clădire nouă. Şi atunci părinţii au spus că acum este ocazia de a ridica şi biserica cea nouă. Teama de autorităţile comuniste, căci biserica se ridicase fără aprobare, a făcut ca, la început, aceasta să nu aibă turlă. Hramul acestui paraclis este "Izvorul Tămăduirii". Zece ani au durat lucrările la paraclis, care a fost sfinţit pe 20 iulie 1994. La aceeaşi dată a fost hirotonit întru arhiereu şi IPS Ioan Sălăjean, Episcop al Covasnei şi Harghitei. În pridvorul noii biserici au fost călugăriţi, pe lângă alţii, actualul Mitropolit al Vadului, Feleacului şi Clujului, IPS Andrei, şi PS Andrei Făgărăşanul.
În partea dreaptă a paraclisului, cum priveşti spre răsărit, se află muzeul care adăposteşte colecţia de obiecte de patrimoniu. Poţi întâlni aici carte veche românească de cult, în mare majoritate datând din secolul al XVIII-lea, icoane, sfinte vase şi obiecte care au aparţinut patriarhului Miron. Se păstrează şi icoanele catapetesmei de la Mănăstirea Doamnei Moglăneşti, unde au sihăstrit din timpuri imemoriale călugări.
Lângă biserica de lemn, în incinta mănăstirii se poate vedea, renovată, casa patriarhului Miron Cristea, iar puţin mai departe, arhondaricul ce poate găzdui până la 150 de pelerini. Cine-i va călca pragul va reveni cu siguranţă şi a doua oară. Pentru că la Topliţa harul lui Dumnezeu şi hărnicia oamenilor nu te lasă nepăsător.
