Un pelerinaj comemorativ la Mănăstirea Căldărușani

În preajunul zilei de pomenire generală a celor adormiți în Domnul, a Moșilor de toamnă, comunitatea parohială a Bisericii „Buna Vestire”-Dobroteasa din București a organizat un pelerinaj la Mănăstirea Căldă­rușani. Vizitarea vetrei monahale cu istorie bogată și așezare pitorească a fost întreprinsă sub semnul recunoștinței față de înaintași, în acest caz, pomenirea Mitropolitului Primat Ghenadie Petrescu (1836-1918), ierarhul care a târnosit Biserica Dobroteasa în toamna anului 1893, așezând noul lăcaș și sub ocrotirea Sf. Mc. Filofteia de la Argeș. De aici pornind se naște un fapt însemnat ce creează o legătură deopotrivă istorică și spirituală între vrednicul arhipăstor de atunci și comunitatea mulțumitoare a credincioșilor de astăzi, între lăcașul bucureștean, valoros monument istoric reabilitat, și una dintre cele mai însemnate ctitorii a voievodului Matei Basarab, așa cum este Căldărușaniul cu splendida sa biserică închinată Sfântului Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, care și aceasta tocmai ce iese dintr-un amplu proces de restaurare.

Grupul enoriașilor, alcătuit din 40 de persoane, de la copii până la vârstnici, condus de pr. paroh Liviu Barbu alături de părintele prof. Ioan Caraza, a fost primit de părintele arhim. Lavrentie, care își poartă oaspeții cu pricepere prin istoria locului și a vremurilor, în prezent fiind cel mai longeviv stareț din eparhie, așa cum era cel mai tânăr în 1987, când a fost numit la cârma mănăstirii.

În partea de nord a pridvorului de la biserica mare se găsește mormântul Mitropolitului Ghenadie, care până în anul 2005 s-a învecinat cu cel al Mitropolitului Grigorie al IV-lea Dascălul (1765-1834), pe care de aproape două decenii Biserica îl are în calendar.

Spre deosebire de Mănăstirea Cernica, unde își au mormintele aproximativ 30 de episcopi și mitropoliți, la Căldărușani au fost înmormântați doar cei doi ierarhi menționați, însă care au fost mari personalități ale Ortodoxiei românești. Mi­tro­poliții Grigorie și Ghenadie au fost reînhumați la loc de mai mare cinste la începutul anilor 1960, prin cunoscuta grijă a Patriarhului Justinian Marina. Osemintele lor se odihniseră în pământul mănăstirii și până atunci. Ale celui dintâi au fost strămutate din osuarul Bisericuței „Sf. Ioan Evanghelistul”, din cimitirul monahal, iar ale celuilalt de la Biserica „Sf. M. Mc. Varvara”, aflată mai spre sud-vest, la locul numit Cocioc. Vrednicul patriarh fusese inspirat și de lucrarea sfinților români vădită ceva mai înainte, în anii 1950 și 1955, când, în plin regim totalitar, izbutise cele dintâi canonizări și proclamări de sfinți, între care cea mai cunoscută a Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica.

La jumătate de veac, în anii 2005-2006, Sfântul Sinod, prin grija Părintelui Patriarh Teoctist, episcopul-vicar delegat în toamna lui 1961 să se ocupe de trecerea celor doi ierarhi de la Căldă­ru­șani dintr-un mormânt într-altul, acum îl ridica pe Mitropolitul Grigorie de sub lespedea din pridvor în racla din naosul bisericii, osemintele sale devenind sfintele moaște de astăzi aduse la lumina evlaviei credincioșilor și a cinstirii liturgice. Totodată, gânduri asemănătoare ale Bisericii au fost și cu privire la Mitropolitul Ghenadie. Dumnezeu va rândui lucrurile și în cazul său, în cel mai potrivit și folositor moment pentru întărirea și mângâierea poporului credincios. Între sfinți nu există concurență, iar smerenia rămâne o constantă și în posteritatea lor.

În mai 1896, prin intrigi politice, Mitropolitul Ghenadie Petrescu fusese alungat din scaunul de întâi arhipăstor al românilor. Conflictul respectiv, care a implicat și aspecte confesionale, se poate spune că îl situează pe ierarh în galeria apărătorilor credinței strămoșești, întrucât ținuse piept presiunilor exercitate de unele personalități culturale și politice de a orienta Ortodoxia românească spre unirea cu Roma papală. Deși ulterior a fost rechemat, pentru liniștea Bisericii a decis, demn, să rămână până la sfârșit în mănăstirea unde venise încă de la 14 ani. Un rod al acestei adânci smerenii și înțelepciuni a fost și refacerea edilitară a ansamblului monahal de la Căldărușani (1908-1915) într-un chip minunat, tocmai cu susținerea foștilor săi potrivnici - regele Carol I și Guvernul țării. Așadar, vina și acuzele nedrepte aduse ierarhului pătimitor s-au risipit încă din viața aceasta, urcând la Domnul împăcat, în anul marii unități naționale, și din mijlocul multelor sale fapte bune, ziua adormirii găsindu-l la așezământul pentru bătrâne fondat de el în București.

În șirul actelor sale de caritate se mai înscrie și acordarea unui important sprijin material pentru înființarea Facultății de Teologie din Bucu­rești, precum și susținerea tipăririi colecției Documente privitoare la istoria modernă a României. Pentru cinstirea sfinților nu poate fi mai grăitor decât faptul că s-a îngrijit în vremea când era Episcop al Argeșului de confecționarea raclei Sfintei Mucenițe Filofteia și de cea a Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, odoare prin fața cărora trec mii și mii de pelerini anual. Făuritorul acestor două racle istorice, meșterul argintar Teodor Filipov, prin el însuși trimite la o legătură în plus între mitropolit și comunitatea parohială Dobroteasa, care i-a purtat de grijă mai mulți ani unui strănepot al său, părintelui monah Mitrofan Petrescu (1927-2008), fost curier în Administrația Patriarhală.

O altă mărturie păstrată până astăzi înaintea închinătorilor este și icoana Sfântului Ierarh Nicolae, care veghează lângă mormintele patriarhilor și pomelnicul mural al întâistătătorilor din pronaosul Catedralei Patriarhale. Jos, central, în marginea ferecăturii de argint stă scris: „La acesta Sf: Icona facuta prin staruința I P S Mitropolit Primat Ghenadie Petrescu a contribuit Procopie starițului sf: mon. Caldarușani și Vasilichia H. Trandafirescu 1896”.

În conștiința Bisericii, Ghenadie Petrescu a rămas ca un ierarh pe nedrept prigonit, răbdător, monah și stareț de vocație, filantrop, bun chivernisitor al patrimoniului bisericesc, atașat de artă și de cultura națională. Semne de adiere a sfințeniei sale au fost sesizate chiar în preajma deshumării din 1961. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la trecerea la cele veșnice a mitropolitului, aducea în atenție mărturia părintelui Gherasim Cristea, starețul de atunci al Mănăstirii Căldă­rușani, care a consemnat și în scris faptul că în vremea cât au fost depuse osemintele într-una din încăperile actualei pinacoteci a mănăstirii, dinspre acestea, în mod nu părut, ci real, venea o bună mireasmă.

Datorită celor care au viețuit în acest loc și acelora care le urmează astăzi, Mănăstirea Căl­dă­rușani păstrează încă un duh aparte al smereniei, al discreției, adăpostind în hotarele ei comori patrimoniale unice și, mai ales, comori spirituale, dintre care unele descoperite deja deplin la ceasul rânduit de Dumnezeu, iar altele încă păstrate pentru viitor.

Obștea pelerinilor a receptat cu încântare acest duh sănătos al locului. S-a folosit de participarea la Sfânta Liturghie, la slujba Parastasului și-a pomenit cu însuflețire ierarhul care i-a sfințit biserica și pe toți preoții, ctitorii și binefăcătorii trecuți la Domnul, iar la final, după agapă, rugăciunea a fost continuată și la mormintele părintelui Sofian Boghiu și preotului profesor și traducător patristic Olimp Căciulă (1905-1979), puțin cunoscut, dar care face parte din „remarcabila generație teologică a României Mari”.

Ca întotdeauna, s-a observat că acțiunea comemorativă conduce la descoperirea de comori. Vii gânduri de recunoștință înaintea tuturor celor care au slujit cu statornicie în obștea Căldăru­șa­nilor și a Bisericii Dobroteasa, transmițând valori clădite în oameni, dar și în zidirile istorice sfințite de osteneli, jertfă și rugăciune!