Ridicată în 1794 prin osârdia boierului Constantin Zoitan, bisericuţa din Sauceniţa (judeţul Botoşani) a biruit încercările celor două veacuri pe care le-a traversat, strângând laolaltă, şi la vreme de cumpănă, şi la vreme de bucurie, comunitatea închegată sub desişul codrilor Goroveiului.
Mai bine de două sute de ani au trecut de când boierul Constantin Zoitan şi mama lui Zoiţa au dat poruncă să se ridice pe moşia lor de la Sauceniţa o bisericuţă de lemn. Lăcaşul a rezistat cu dârzenie până astăzi, continuând să adune între bârnele sale, la ceas de rugăciune, sătenii ce-şi duc traiul între colinele de sub mantia deasă a pădurii Gorovei, cea care adăposteşte una dintre cele mai cunoscute vetre mănăstireşti din ţinutul Botoşanilor. De altfel, unul dintre stareţii Mănăstirii Gorovei, pr. Irmiciuc, a slujit în bisericuţa de la Sauceniţa, sub îngrijirea sa desfăşurându-se o serie de reparaţii ale lăcaşului în 1925.
Pe vremuri, nefiind preoţi în toate satele din jur, Sauceniţa, Prelipca şi Horlăcenii din apropiere formau o singură parohie, cunoscută de oamenii locului ca având hramul „Adormirea Maicii Domnului“. Acum, în fiecare dintre aceste sate bisericile au preoţi slujitori, fiind parohii de sine stătătoare, iar hramul bisericuţei de la Sauceniţa este „Naşterea Maicii Domnului“.
Lăcaşul de lemn, moştenit de la înaintaşii ce se vor fi rugat în el în urmă cu mai bine de două veacuri, e unul dintre cele mai îngrijite din întreaga zonă a Dorohoiului. Grija sătenilor, şi mai ales a preotului ce-i păstoreşte se vede peste tot: şi în buna rânduială ce domneşte pretutindeni, şi în atenţia cu care s-au făcut lucrările de întreţinere şi restaurare, şi în felul în care s-au păstrat obiectele de patrimoniu. „Oamenii de aici au drag de biserică. Sunt buni şi săritori“, spune pr. Marcel Albu. Iar asta i-a dat şi lui forţa de a face tot ce poate pentru a conserva lăcaşul în care slujeşte de 14 ani.
Stilul arhitectural
Biserica de lemn de la Sauceniţa este construită din bârne de stejar, încheiate la colţuri „în cheotori“, aşezate pe talpă de stejar şi pe o temelie de piatră de râu. La început, acoperişul a fost de şindrilă, însă, în decursul timpului, aceasta a fost înlocuită cu tablă. De altfel, pentru o mai bună protecţie a interiorului, lăcaşul a fost blănit şi cu scândură de brad la exterior. În interior, pentru a face faţă iernilor grele ce se abăteau în ţinutul Dorohoiului, oamenii au lutuit şi văruit bârnele. În timpul lucrărilor de refacere din anii 2000, această şubredă tencuială a fost înlăturată, bârnele fiind blănite tot cu scândură de brad.
Podoabele de interior
Bisericuţa este împărţită în altar, naos, pronaos şi pridvor. Interiorul copleşeşte prin simplitate şi prin armonie, vădind atenţia şi dragostea pentru frumos a părintelui paroh. Căci, în timpul lucrărilor de restaurare, a urmărit ca tot ce s-a făcut înăuntrul bisericuţei să vină în acord cu duhul acela păstrat din alt veac, şi mai ales cu îmbrăcămintea sa de lemn.
Catapeteasma, originală, prezintă o pictură realizată în stil bizantin, extrem de expresivă şi foarte valoroasă sub aspectul tehnicii de execuţie. Din păcate, aceasta nu a fost niciodată restaurată, fiind astăzi una dintre urgenţele de rezolvat ale părintelui Albu. Potrivit unei însemnări, catapeteasma datează din 24 octombrie 1834, anul fiind cel în care bisericuţa a suferit primele lucrări de refacere. „Din păcate, în urmă cu vreo 50 de ani, s-a intervenit asupra picturii câtorva icoane de pe catapeteasmă, afectându-le aspectul. Sper să pot reuşi să restaurez pictura. Asta e marea mea dorinţă. Că asta-i valoarea bisericii“, spune pr. Marcel Albu.
În patrimoniul acestui mic lăcaş s-au păstrat mai multe obiecte de cult, precum şi cărţi bisericeşti vechi: o Evanghelie argintată, de la 1911, inscripţionată cu numele proprietarului moşiei Sauceniţa de la acea vreme - Sergiu Pruncul, o serie de potire argintate, un epitaf, una dintre cele mai vechi icoane din biserică - pe hârtie, precum şi o strană arhierească splendid sculptată.
De asemenea, de o deosebită valoare artistică sunt cheile de boltă, decorate cu motivul rozetei, şi puse în valoare în timpul lucrărilor de restaurare.
Lăcaşul necesită lucrări de consolidare
Potrivit unei monografii a bisericii datând de la 1838, bisericuţa ar fi fost supusă unor reparaţii în anii 1834 şi 1925. Ultimele intervenţii de reparaţie şi întreţinere au fost făcute din grija pr. Marcel Albu, paroh la Sauceniţa din anul 2000. „Am blănit din nou biserica pe exterior, am dat jos tencuiala veche din interior şi am acoperit bârna cu scândură. Ne-am îngrijit cum am putut mai bine pentru a o păstra aşa cum a fost. Acum ar fi nevoie de nişte lucrări serioase la temelie, care se macină din cauza infiltraţiilor de apă. Şi dorinţa mea cea mare este să pot restaura catapeteasma. Deşi este greu, am speranţa că vom reuşi“, spune, încrezător, pr. Marcel Albu.
Biserica de lemn „Naşterea Maicii Domnului“ din Sauceniţa este înscrisă pe lista monumentelor istorice din judeţul Botoşani, calitate pe care, potrivit unei monografii de la 1938, o avea încă de la începutul secolului trecut.
Satul în care se uscau prune
Aşezat, ca într-o pâlnie, de-a lungul Pârâului Întors, străjuit de Dealul Nucilor, Dealul Viei şi Dealul Prelipca cu vii, satul Sauceniţa se află la doar opt kilometri distanţă de târgul Dorohoiului, în imediata apropiere a drumului judeţean Botoşani - Dorohoi.
Cândva, povestesc bătrânii, satul se întindea sus, la şoseaua ce leagă Botoşanii de Dorohoi. Însă acolo pământul era gras şi bun pentru agricultură, aşa că boierii ce-au stăpânit moşia i-au mutat pe clăcaşi pe gârla pârâului şi pe coastă, acolo unde se află vatra satului de azi. O legendă spune că denumirea localităţii vine de la cuvântul slavon „sucevniţa“, care înseamnă uscătorie de prune sau lozniţă. Explicaţia nu pare lipsită de argumente, căci în tot judeţul Botoşani s-a păstrat din vechime tradiţia uscării prunelor toamna, ca metodă de conservare pe timp de iarnă.
