Afecţiuni ORL frecvente în timpul sarcinii

Femeia gravidă ocupă un loc special în sfera medicală. Modificările metabolice, endocrine şi fiziologice asociate acestei stări afectează într-o anumită măsură fiecare organ şi sistem. Multe dintre aceste modificări conduc la simptome în sfera ORL şi multe dintre afecţiunile otorinolaringologice sunt mai frecvente în cursul sarcinii. Vom trece în revistă, pe scurt, câteva dintre acestea.

Obstrucţia nazală din cursul sarcinii sau rinita de sarcină survine la 5-32% dintre gravide şi debutează, de obicei, la sfârşitul primului semestru, putând persista până la naştere şi chiar câteva săptămâni după. Obstrucţia nazală este însoţită de secreţie nazală apoasă. Tratamentul acestei tulburări este dificil prin faptul că multe dintre paciente cer tratament direct de la farmacie, primind decongestionante nazale topice, care, utilizate timp îndelungat, duc la suprapunerea unei rinite medicamentoase şi prin faptul că medicii sunt limitaţi în prescrierea unor medicamente sigure în cursul sarcinii. Antibioticele trebuie folosite doar în cazul apariţiei unei sinuzite, din cauza edemului generalizat al mucoasei nazale. Aerosolii nazali cu corticosteroizi pot fi foarte utili în tratamentul rinitei de sarcină sau al rinitei medicamentoase suprapuse.

Epistaxisul (sângerarea nazală) poate fi mai frecvent în sarcină, prin vasodilataţia mucoasei indusă de hormonii estrogeni. De obicei, sângerările sunt minore şi se opresc odată cu pensarea nasului între degete. De asemenea, aplicarea locală nazală de vitamina A uleioasă poate fi benefică.

Disfuncţia tubară se manifestă prin senzaţie de urechi înfundate sau pocnituri în urechi, cu estomparea sunetelor, simptome care apar, în general, după primul trimestru şi care nu necesită tratament decât în cazurile deranjante pentru pacientă. Umiditatea atmosferică crescută, precum şi manevra Valsalva efectuată frecvent (se trage aer adânc în piept şi apoi cu gura închisă şi cu nasul prins între degete se încearcă împingerea aerului spre urechi) pot duce la ameliorarea simptomelor.

Surditatea brusc instalată, rareori întâlnită în cursul sarcinii normale, se asociază, în schimb, cu toxemia gravidică şi hipertensiunea de sarcină, situaţie în care se recomandă evaluare completă audiologică şi otologică şi tratamentul toxemiei.

Paralizia facială idiopatică are risc maxim de apariţie în cursul trimestrului trei de sarcină, fie prin edemul cauzat de creşterea lichidului interstiţial, ce duce la compresiunea nervului în canalul său, fie prin reactivarea unui virus herpes simplex latent în cadrul imunodepresiei gestaţionale.

Laringopatia gravidarum este folosită pentru descrierea modificărilor funcţiei laringiene în cursul sarcinii. S-au descris două forme - una acută şi una cronică recidivantă. În varianta acută, femeile sunt afectate înaintea naşterii, boala manifestându-se prin dispnee (dificultate la respirat), răguşeală, dureri auriculare sau faringo-laringiene spontane. În forma cronică, simptomele sunt similare, dar persistente, debutând din primele luni de sarcină.

Refluxul gastro-esofagian survine la 30-50% dintre gravide, simptomele fiind mai frecvente în trimestrul al treilea: pirozis (arsuri la nivelul esofagului), regurgitaţii, dureri epigastrice sau manifestări atipice, precum dureri pectorale, tuse, dureri în gât. Tratamentul implică, în primul rând, schimbări radicale ale stilului de viaţă şi măsuri igieno-dietetice. Anumite medicamente, ca sucralfatul, antiacidele şi metoclopramidul sunt considerate a fi sigure, dar trebuie recomandate numai de medicul ginecolog.

Sarcina afectează în mod semnificativ şi funcţia tiroidei. Este important ca hipotiroidismul să fie diagnosticat precoce în timpul sarcinii, din cauza asocierii sale frecvente cu mortalitatea perinatală şi malformaţiile congenitale, afectând dezvoltarea psihică şi somatică. Hipertiroidismul survine la aproximativ 2‰ dintre sarcini şi, netratat, se asociază cu o incidenţă de 6% a mortalităţii neonatale şi copii cu greutate mică la naştere.