Atenţie la pisici în timpul sarcinii!

▲ Toxoplasmoza este o afecţiune parazitară, transmisă în special de pisică ▲ Infecţia nu este severă pentru mamă, fiind cel mai frecvent asimptomatică sau cu semne minime ▲ Contactată însă în timpul sarcinii, de către femeia gravidă neimunizată în prealabil, infecţia se poate transmite la făt transplacentar, cauzând toxoplasmoza congenitală, cu diferite grade de afectare, în funcţie de vârsta sarcinii la care s-a produs boala, dar şi de anumite particularităţi individuale ▲

Toxoplasmoza face parte dintr-un grup de boli infecţioase care pot determina afectarea fătului in utero, cunoscute sub denumirea Sindromul TORCH (majusculele provenind de la numele afecţiunii: toxoplasmoza, rubeola, rujeola, citomegalovirusul şi herpes virusul tip doi, genital). Sursele de infecţie sunt carnea infectată, insuficient preparată termic (în special de oaie), legumele şi fructele nespălate contaminate, contactul cu pisici şi dejectele lor.

Dacă femeia a venit în contact cu agentul patogen înainte de sarcină, a obţinut imunitate definitivă, ce poate fi pusă în evidenţă de titrurile de imunoglobulină antitoxoplasmă de tip Ig G. Atunci când infecţia este recentă, se înregistrează şi anticorpi de tip Ig M. Această situaţie, în care femeia a fost imunizată înainte de apariţia unei sarcini, este cea mai favorabilă şi, dacă determinarea anticorpilor de tip Ig G în primul trimestru este pozitivă, se poate afirma cu certitudine că boala este preexistentă sarcinii şi fără risc de afectare fetală.

Dacă femeia examinată preconcepţional sau gravida nu prezintă în sânge nici un fel de anticorpi antitoxoplasma gondii, putem afirma că nu a existat şi nu există infecţie parazitară, deci pacienta este expusă infecţiei şi va trebui verificată lunar, prin dozarea anticorpilor, pentru ca seroconversia să nu se producă în cursul sarcinii. Dacă, totuşi, cu toate măsurile igienice recomandate, examenele serologice ne atestă apariţia infecţiei pe parcursul sarcinii, este obligatoriu să se instituie tratament antiparazitar de urgenţă: Spiramicină sau Rovamicină, 3 grame pe zi, în trei prize, câte o lună de tratament şi 10 zile pauză, până la naştere. Alte medicamente antiparazitare nu se pot utiliza din cauza toxicităţii.

Riscurile contaminării

Leziunile fetale diferă ca gravitate în funcţie de momentul producerii infecţiei. În primul trimestru, riscul de transmitere transplacentară este mult mai mic, ca urmare a grosimii mari şi a permeabilităţii scăzute a membranei vilozitare (locul schimburilor materno-fetale), dar infecţia produsă, totuşi, la acest moment, este severă: cecitate (lipsa vederii), leziuni cerebrale.

În cazul în care contaminarea s-a produs mai târziu în cursul sarcinii, leziunile pot fi mai puţin severe, uneori generalizate: hepatosplenomegalie, icter, anemie, întârziere de creştere fetală in utero.

La nou-născut, diagnosticul va fi stabilit prin consult oftalmologic (fund de ochi), neurologic, examinări paraclinice cu determinarea titrului de anticorpi la nou-născut, radiografie de craniu pentru evidenţierea calcificărilor intracraniene, examene parazitologice. Tratamentul nou-născutului şi sugarului este de durată şi cu rezultate modeste, în funcţie de severitatea leziunilor sechelare deja constituite.