Dacă urmăm un tratament cu antibiotice și ne dorim ca el să fie eficient, trebuie să îl urmăm cu strictețe, exact așa cum ne-a recomandat medicul, fără să-l întrerupem, altfel riscăm să luăm degeaba
Cireșele, un „rezervor” de sănătate
Sunt puţin cunoscute efectele miraculoase ale cireșelor şi codiţele lor pentru sănătatea noastră. Întrucât sunt mai puţin dulci, cireşele de la soiurile timpurii pot fi considerate panaceu în tratarea unor boli metabolice (diabet zaharat, obezitate, celulită). De asemenea, combat anemia, demineralizările organismului şi creşterea întârziată la copii.
Fructele de cireş au o valoare energetică de 67-82 kcal/100 g. Conţin o mare diversitate de componente nutritive între care pot fi menţionate: 15-18% zaharuri (mai ales levuloză asimilabilă de către diabetici), acizi organici (îndeosebi acid salicilic), pectine, saponine, flavonoizi, vitamine (C - 10mg/%, A, B1, B2), săruri minerale (K, Ca, P, Mg, Fe) şi unele microelemente absolut necesare (Zn, Cu, Mn, Co). Mare importanţă are acidul elagic, care anihilează efectele unor substanţe cancerigene, naturale sau sintetice.
Fructele de cireş prezintă efecte laxative, depurative, antianemice, hemostatice, sedative, antimigranoase, diaforetice, antigripale, hipotensoare, antireumatismale, remineralizante, energizante fizic şi psihic, tonice, reconfortante, răcoritoare. Cireșele intervin în gastrite, atonie hepatică, colite de fermentaţie şi de putrefacţie, hepatite cronice, litiază biliară, dureri de stomac şi gastroenterite. Un rol important al acestor fructe constă în favorizarea digestiei, ca urmare a normalizării tranzitului intestinal.
Cantitatea zilnică de cireșe proaspete poate ajunge la 500 grame, pentru a înlocui una dintre mesele zilnice. Efectele curei sunt deosebit de favorabile în eliminarea toxinelor şi a altor deşeuri metabolice, datorită acţiunii depurative de curăţire a sângelui. Efecte bune ale consumului de cireşe proaspete se constată şi în combaterea unor afecţiuni cardiace sau în poliartrite reumatoide. Fiind sărace în principii nutritive, cireşele pot fi un „amăgitor al foamei”, indicat în dieta persoanelor cu obezitate şi celulită avansată, iar prin acţiunea depurativă vor contribui efectiv la prevenirea îmbătrânirii organismului.
Sucul din cireşe, obţinut prin presarea fructelor proaspete, se consumă câte două-trei căni pe zi, fiind un adjuvant de calitate în combaterea colitelor de fermentaţie, a durerilor intestinale, hepatitelor cronice, litiazei biliare şi pentru dezintoxicarea sângelui.
Compotul de cireşe este un bun remediu pentru stările de indigestie, mai ales la copii şi persoane în vârstă.
Siropul de cireşe, preparat dintr-un kilogram suc de fructe şi 1,5 kg zahăr, se consumă diluat cu apă minerală sau plată, fiind o excelentă băutură răcoritoare, cu efecte antifebrile, reconfortante, antianemice şi cu acţiuni în stimularea creşterii întârziate a copiilor, precum şi în menţinerea tinereţii.
Infuzia din fructe uscate (o lingură la 250 ml apă clocotită) este recomandată persoanelor care suferă de colite de fermentaţie, litiază biliară, ateroscleroză, obezitate şi pentru prevenirea bătrâneţii.
Cozile de cireş sunt foarte bogate în săruri de potasiu și au puternice efecte diuretice, datorită conţinutului ridicat de săruri de potasiu şi flavonoide. În plus, s-au constatat şi proprietăţi astringente şi antidiareice (datorită conţinutului în taninuri), apoi proprietăţi depurative, antifebrile şi antiinflamatoare la nivel renal.
Pentru aceste proprietăţi, ceaiul din cozi de cireşe este recomandat în:
- afecţiuni renale (pielite, nefrite, pielonefrite, cistite, uretrite, retenţie urinară, colici renali, infecţii renale, hidropizie);
- afecţiuni ale aparatului digestiv (diaree, ascită);
- reumatism, gută, artrite;
- prevenirea aterosclerozei şi pericarditei;
- tratarea edemelor şi a celulitei.
Cura de ceai din codiţe de cireş va trebui să dureze minimum 10-14 zile, atunci când se urmăresc efectele depurative şi antiinflamatoare. Infuzia din cozi de cireşe neîndulcită se bea contra tusei, la dureri de stomac şi lumbago, precum şi în boli de rinichi.
(Din arhiva de articole a prof. univ. dr. Constantin Milică)