Cum recunoaştem simptomele stridorului?

Stridorul este un semn caracterizat printr-un sunet aspru, produs de turbulenţa coloanei de aer ce trece printr-o regiune cu obstrucţie parţială, în laringe sau trahee, realizând astfel un complex de vibraţii în ţesuturile înconjurătoare. Este un zgomot acut, asemănător celui produs prin suflarea într-un tub.

Stridorul poate fi auzit în inspir (cel mai frecvent) sau în ambii timpi respiratori, acesta traducând, de regulă, prezenţa unei leziuni obstructive a căilor respiratorii, leziune care îngustează lumenul căilor aeriene. Apare în orice modificare de calibru, poziţie sau consistenţă a căilor aeriene, de la orofaringe până la bronhiile principale.

În raport cu sediul obstrucţiei, manifestările clinice prezintă unele particularităţi:

- obstrucţia la nivel nazal nu determină modificări ale vocii decât în cazul obstrucţiei severe, când vocea devine nazonată; respiraţia este zgomotoasă, „sforăitoare“, fără a exista stridor propriu-zis;

- obstrucţia orofaringiană poate determina stridor în timpul inspirului, ce se accentuează în timpul somnului; vocea este, de obicei, normală, uneori cu aspectul de voce de „raţă“ sau alteori răguşită; alimentaţia este dificilă sau imposibilă (mai ales la copii);

- în obstrucţia laringiană supraglotică (deasupra porţiunii înguste a laringelui, cuprinsă între cele două coarde vocale) vocea este „înăbuşită“ şi pare îndepărtată; stridorul este absent sau moderat, dar este prezentă insuficienţa respiratorie, cu dispnee mai ales inspiratorie (dificultate la respirat);

- în obstrucţia laringiană glotică stridorul este iniţial inspirator, putând apărea şi în timpul expirului, dacă obstrucţia se accentuează şi vocea este modificată, răguşită; este prezentă şi dispneea, uneori foarte severă, cu tendinţă la asfixie; de obicei nu este semnalată tusea sau dificultăţi în alimentaţie.

- în obstrucţia laringiană subglotică, stridorul este inspirator, vocea este normală sau uşor voalată şi este prezentă, de obicei, tusea cu aspect lătrător;

- obstrucţia traheobronşică determină stridor în timpul expirului, vocea este normală tusea fiind, de regulă, prezentă şi având aspect metalic.

Laringomalacia este o malformaţie congenitală frecvent întâlnită la nou-născuţi, la care stridorul apare imediat după naştere sau la câteva săptămâni după şi se caracterizează clinic printr-un zgomot în timpul inspirului sonor, muzical, asociat cu voce normală, fără dificultate la respirat. Stridorul se accentuează după plâns, agitaţie, supt şi, de obicei, se atenuează în timpul somnului, fără a fi influenţat de poziţia copilului. Stridorul congenital se accentuează în intensitate în primele 3-6 luni şi dispare definitiv între 1-2 ani. De obicei, nu este necesar nici un tratament.

Tumorile benigne sau maligne ale laringelui determină stridor în cazurile în care sunt destul de voluminoase, primul semn care apare de obicei în aceste situaţii fiind răguşeala, care persistă mai mult de o lună de zile.

Indiferent de sediul leziunii, pe lângă un examen ORL minuţios şi atent, este necesară colaborarea cu medicul pneumolog, radiolog (se vor efectua radiografii şi tomografii computerizate), eventual gastroenterolog.