Examenul ecografic poate indica insuficienta dezvoltare a fătului

Am ales acest subiect pentru a aduce câteva argumente suplimentare în favoarea necesităţii efectuării examenului ecografic de rutină în sarcină. Ecografia în sarcină este din ce în ce mai mult supraestimată ca valoare şi importanţă, în special de către gravidele mai puţin instruite, în defavoarea celorlalte examene clinice şi paraclinice.

Multe viitoare mame îşi doresc să-şi vadă fătul „la televizor“ şi să afle sexul acestuia înainte de a se naşte. Puţine înţeleg imporanţa reală a acestei examinări, lucru pe care îl aflăm atunci când gravida revine la control, relatându-ne că nu mai deţine protocolul ecografic redactat la vizita precedentă, fie că a rămas la medicul de familie, fie că s-a pierdut prin casă, dar ne explică senin că totul „era bine“.

Există şi opinii contrare, de data aceasta în rândul medicilor, care consideră exagerat rolul ecografiei, ţinând cont de faptul că acest examen a intrat relativ recent în practica medicală uzuală, cel puţin la noi şi că o bună supraveghere clinică este suficientă. Adevărul este undeva la mijloc, atât exagerările în efectuarea ecografiilor în timpul sarcinii, fără justificare medicală, cât şi ignorarea acestui examen fiind în egală măsură, dar din considerente diferite, atitudini condamnabile.

Restricţia sau întârzierea de creştere intrauterină fetală (IUGR) este o problemă majoră a perinatologiei, fiind o cauză importantă de mortalitate şi morbiditate fetală şi neonatală (a doua ca frecvenţă după prematuritate). Nerecunoaşterea din timp a acestei patologii duce la moartea fetală in utero sau, în cazurile mai puţin severe, la nou născuţi de greutate mică (sub 2.500 g) aşa numiţi: „small for date“.

Clasic, aceste cazuri erau recunoscute prin creşterea insuficientă a înălţimii uterului, iar diagnosticul era dificil şi grosier în absenţa examenului ecografic.

Ecografia stabileşte cu precizie vârsta de gestaţie

Ultrasonografia (ecografia) îşi demonstrează superioritatea în diagnosticul şi urmărirea IUGR, prin:

- stabilirea cu precizie a vârstei de gestaţie (dacă avem examinare ecografică în primul trimestru de sarcină);

- la examinările ulterioare vom putea stabili dacă ritmul de creştere a fost cel estimat, concordant cu vârsta de gestaţie, comparând măsurătorile parametrilor de biometrie fetală obţinuţi la măsurători seriate (ideal ar fi ca aceste măsurători să fie executate de acelaşi ecografist pe acelaşi aparat). Momentul examinării ar trebui să fie 16-20 săptămâni, iar ulterior după săptămâna 32, în absenţa altor indicaţii medicale. O greutate fetală estimativă sub percentila (scală de evaluare a greutăţii) a 10-a faţă de valorile calculate statistic la vârsta de gestatie corespunzătoare stabileşte diagnosticul de IUGR. Un element ajutător pentru diagnostic este cantitatea redusă de lichid amniotic;

- supravegherea sarcinii cu IUGR şi stabilirea rezervei funcţionale a placentei, nivelul schimburilor materno-fetale, gradul de hipoxie fetală, prin măsurători Doppler pe artera ombilicală, artera cerebrală medie şi ductul venos. Aceste măsurători, coroborate cu monitorizarea cardiotocografică, pentru urmărirea variabilităţii frecvenţei cardiace fetale, vor stabili cât de severă este suferinţa fătului.

Odată ce s-a stabilit gravitatea hipoxiei fetale, se va lua decizia terapeutică de extragere a fătului din mediul neprielnic, chiar cu riscul prematurităţii, pentru a evita moartea in utero, fie prin declanşarea naşterii, fie prin operaţia cezariană.