Osteoporoza afectează calitatea vieţii pacienţilor

Osteoporoza, o boală a sistemului osos, se caracterizează prin scăderea masei osoase şi alterarea microarhitecturii osului şi, în consecinţă, prin apariţia fragilităţii osoase, cu creşterea riscului de fractură. Osteoporoza este o boală ce poate fi prevenită şi tratată. Depistarea şi tratarea bolii în fază incipientă măreşte eficacitatea intervenţiei medicamentoase, în paralel cu creşterea calităţii vieţii pacienţilor. Începând cu luna ianuarie 2010, compania Antibiotice a lansat un medicament activ în prevenirea şi tratarea osteoporozei, ce aparţine clasei bifosfonaţilor, segment terapeutic utilizat în tratamentul acestei afecţiuni.

Osul este un ţesut viu, cu o dinamică activă, întrucât procesele de resorbţie şi de formare a ţesutului osos sunt permanente, cu menţinerea echilibrului între cele două fenomene, astfel încât osul îşi păstrează calităţile. După vârsta de 30 de ani, balanţa înclină în favoarea resorbţiei osoase, astfel că apare o pierdere a masei osoase de aproximativ 0,3% pe an. La menopauză, prin reducerea hormonilor estrogeni, resorbţia osoasă se intensifică, iar procentul de pierdere a masei osoase creşte la aproximativ 2% pe an.

Producerea unui dezechilibru între formarea şi resorbţia osoasă determină afectarea masei osoase şi a durităţii osoase cu apariţia osteoporozei.

Osteoporoza afectează cel mai frecvent femeile, după instalarea menopauzei (osteoporoză post-menopauză), dar se poate întâlni şi la bărbaţi. De asemenea, boala se poate instala pe fondul tulburărilor hormonale sau al altor afecţiuni cronice sau secundar unor tratamente medicamentoase, în special cu glucocorticoizi (osteoporoză corticoid indusă).

Osteoporoza se instalează insidios, fără a avea simptomatologie zgomotoasă, caracteristica bolii fiind producerea facilă a fracturilor în situaţii în care la o persoană sănătoasă acestea nu apar. Cele mai frecvente fracturi se produc la nivelul şoldului, pumnului şi coloanei vertebrale. Fracturile vertebrale se însoţesc de dureri de spate şi pe traiectul nervilor spinali, iar existenţa mai multor fracturi vertebrale determină curbarea coloanei vertebrale, cu diminuarea înălţimii şi dureri cronice, ce reduc mobilitatea. Fracturile oaselor lungi afectează mobilitatea şi necesită frecvent efectuarea de intervenţii chirurgicale. Fracturile de şold sunt însoţite de riscuri majore, pacienţii putând fi afectaţi de tromboze venoase profunde sau embolii pulmonare, care conduc la creşterea mortalităţii.

Osteoporoza reduce semnificativ calitatea vieţii pacienţilor şi speranţa de viaţă a acestora, prin apariţia durerilor cronice, a diformităţilor şi a incapacităţii funcţionale. Boala poate fi prevenită prin modificarea stilului de viaţă şi prin administrarea de medicamente, în timp ce tratamentul osteoporozei include ambele măsuri.

Prevenirea accidentărilor, prin efectuarea exerciţiilor fizice ce întăresc masa musculară, prin tratarea tulburărilor de echilibru şi prin amenajarea spaţiului de locuit, astfel încât obiectele să fie situate la o înălţime optimă, reduc riscul de apariţie a fracturilor.

Tratamentul medicamentos al osteoporozei include mai multe clase terapeutice. Medicamentele adresate osteoporozei pot acţiona asupra producerii de os nou, asupra resorbţiei osoase sau asupra ambelor mecanisme şi au ca rezultat creşterea densităţii osoase şi reducerea riscului de apariţie a fracturilor.