Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Sănătate Pielea sănătoasă începe cu prevenția

Pielea sănătoasă începe cu prevenția

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Sănătate
Un articol de: Conf. univ. dr. Roxana Nedelcu - 01 Iulie 2026

Deși uneori acordăm atenție pielii mai ales atunci când apar afecțiuni medicale, la menținerea sănătății pielii pot contribui gesturi simple, care alcătuiesc o rutină zilnică. În dermatologie, prevenția este una dintre cele mai eficiente modalități de a reduce riscul unor afecțiuni, de la infecții și reacții alergice, până la cancerul de piele. În cele ce urmează sunt subliniate câteva dintre măsurile recomandate cu precădere în sezonul estival.

Soarele, prieten și factor de risc

Vacanța ne invită să petrecem mai mult timp în aer liber, însă expunerea excesivă la soare poate avea consecințe serioase asupra pielii. Arsurile solare, îmbătrânirea prematură și riscul crescut de cancer cutanat pot fi prevenite prin evitarea expunerii directe la ultraviolete, purtarea hainelor protectoare, a pălăriilor și utilizarea unei creme cu factor de protecție solară adaptat tipului de piele. 

Insectele, prevenția începe înainte de plimbare

Drumețiile, picnicurile și vacanțele în natură aduc numeroase beneficii, dar presupun și contactul cu insecte și plante care pot provoca înțepături, reacții alergice, dermatite de contact sau pot fi vectori pentru transmiterea unor infecții. Îmbrăcămintea care acoperă inclusiv brațele și picioarele, utilizarea repelentelor și verificarea atentă a pielii după o ieșire în natură, în special pentru depistarea căpușelor, sunt măsuri simple care reduc considerabil riscul afecțiunilor menționate.

Călătoriile și vaccinurile - vacanța începe cu o pregătire adecvată

Înaintea unei călătorii, mai ales în destinații exotice, este recomandată informarea privind riscurile sanitare specifice și, dacă este cazul, efectuarea vaccinurilor recomandate. 

Alergenii din aer și plimbările în natură

Plimbările prin câmpuri înflorite, pajiști sau zone împădurite sunt o sursă de relaxare și de apropiere de natură, însă, uneori, pot însemna și expunere la polen, spori de mucegai sau alte particule alergene din aer. Acestea pot declanșa atât simptome respiratorii, cât și manifestări la nivelul pielii, precum mâncărime, reacții urticariene sau agravarea dermatitei atopice. Persoanele cu teren alergic ar trebui să evite, pe cât posibil, zonele cu concentrații mari de polen în perioadele de vârf, să poarte haine care acoperă pielea în timpul plimbărilor și să facă un duș după întoarcerea acasă pentru îndepărtarea alergenilor de la nivelul pielii și al părului.

Multe dintre afecțiunile dermatologice întâlnite mai frecvent vara pot fi evitate prin măsuri simple, aplicate la timp, astfel încât să ne putem bucura de frumusețea anotimpului în siguranță. Prevenția înseamnă informare și responsabilitate, nu exprimă teamă față de boală, ci înțelepciunea de a avea grijă de sănătatea noastră și a celor dragi.

(Material realizat de Centrul de Inovație și e-Health din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București)

 

Citeşte mai multe despre:   cancer