Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Timp liber „Timpul” - un ziar al clasicilor noștri

„Timpul” - un ziar al clasicilor noștri

Galerie foto (5) Galerie foto (5) Timp liber
Un articol de: Dan Cârlea - 18 Mar, 2017

Pe 15 martie 1876 apărea la București ziarul „Timpul”, unde au scris nume mari din literatura română, printre care Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale sau Ioan Slavici. Este interesant să vedem că, în urmă cu un secol și jumătate, cele mai mari condeie ale țării se luptau pe teme care nici astăzi nu ne sunt îndepărtate. Iată câteva dintre perioadele importante ale acestui ziar de referință în istoria publicisticii românești.

„ Timpul” a apărut în urma unui eveniment politic petrecut în anul 1884, și anume fuzionarea Partidului Conservator cu Partidul Liberal-Sincer, în urma căreia a apărut Partidul Liberal-Conservator. Atunci ziarul a fuzionat cu publicația „Binele public”, de unde a rezultat „România”. Dar asta doar pentru câțiva ani, căci în 13 noiembrie 1889 s-a revenit la numele inițial, „Timpul”. După fuziunea cu ziarul „Constituționalul”, numele s-a schimbat în „Conservatorul”. Se întâmpla în data de 15 decembrie 1900, când ziarul a devenit publicație oficială a Partidului Conservator, până la data de 15 noiembrie 1914.

La început, „Timpul” a apărut cu subtitlul „Ziar politic, comercial, industrial și literar”, iar în paginile sale existau rubrici precum: „Știri telegrafice din țările străine”, „Știri telegrafice ale Timpului”, furnizate de Agenția Havas, „Cronica internă”, datată cu zilele stilului vechi și nou, „Din afară”, „Revista ziarelor”, „Telegrame externe”, „Ultimele știri” și „Foiletonul”.

La „Timpul” lucrau trei nume importante în epocă (nume ce au devenit clasice în zilele noastre): Eminescu, Caragiale și Slavici, cei trei alcătuind un triumvirat care a făcut din publicația grupării politice conservatoare una dintre cele mai importante publicații ale momentului.

Inițial, articolele politice erau semnate Gr.H. Grandea, personaj neagreat în cercul „Junimii” și al „Convorbirilor literare”, așa că ulterior domeniul i-a fost încredințat lui Slavici. La insistențele lui Titu Maiorescu și Iacob Negruzzi, care doreau o nouă orientare a ziarului, l-au numit pe Mihai Eminescu, pe atunci bibliotecar la Iași, redactor la „Timpul”. Se întâmpla spre sfârșitul lunii octombrie 1877.

Nu după mult timp de la venirea lui Eminescu, în redacție au apărut și Slavici, și Caragiale.

Timp de șase ani, „Luceafărul”, cu condeiul său acid și puternic în jurnalism, a publicat fără semnătură articole politice, cronici interne și externe, note, recenzii și studii. Odată cu venirea sa în redacție, calitatea și varietatea articolelor au crescut semnificativ: partea literară a publicației a căpătat amploare și consistență, au fost publicate articole de sociologie, istorie socială, analiză a stărilor politice din țară și din afară.

La invitația lui Eminescu, echipei de la „Timpul” i s-a alăturat Caragiale, care a intrat redactor în primăvara anului 1878, post pe care a rămas până în primăvara anului 1881.

Slavici colabora cu proză, recenzii și note, Caragiale, cu articole de fond, precum „Naționali liberali” (29 martie 1878), „Liberalii și conservatorii” (8 aprilie 1878), „Ce este centrul?” (14 noiembrie 1878), cu reportaje parlamentare, știri interne și externe, note, informații și cronici teatrale. Eminescu era responsabil de paginile de politică internă și externă. În scris, Eminescu își depășea doctrina conservatoare, luându-și libertatea de a da glas propriilor convingeri politice, chiar și atunci când acestea nu rezonau cu politica celor care susțineau financiar gazeta. Datorită strălucirii pe care poetul o aducea prin condeiul său, ziarul avea parte adesea de preluarea textelor în celelalte publicații ale vremii. Nu de puține ori, poetul-jurnalist intra în polemică cu redactorii de la „Românul”, lucru ce a făcut la vremea respectivă deliciul contemporanilor, care asistau la adevărate dueluri gazetărești. Numele celor trei scriitori (astăzi clasici) nu figurau pe frontispiciul ziarului, însă ei purtau răspunderea materialelor publicate în ziar.

Din paginile de memorialistică lăsate de Slavici și Caragiale ne putem da seama de starea de spirit și de relațiile speciale dintre gazetari. Despre prietenia lui Eminescu cu I. L. Caragiale, Slavici nota: „Doi oameni în multe privințe foarte deosebiți, care se căutau unul pe altul și se bucurau când puteau să petreacă un ceas, două împreună. Era o plăcere nu numai pentru dânșii, ci și pentru orișicine care vedea cum petrec împreună” (Ioan Slavici, „Amintiri: Eminescu, Creangă, Caragiale, Coşbuc, Maiorescu”, Editura Minerva, Bucureşti, 1983, p. 157).

Despre atenția în scris - o temă care ar fi atât de necesar de repus pe tapet, mai ales în zilele noastre, dominată de cultura online - ne spune tot Slavici, cu referire la Eminescu și Caragiale: „Țineau amândoi să-și cetească împreună scrisa mai nainte de a fi dat manuscriptul la tipar. Lucrul acesta era foarte cuminte, ei însă nu se mărgineau să cetească, ci începeau să și discute mai întâi asupra limbii, apoi și asupra cugetărilor și se pierdeau în discuțiuni în vreme ce paginatorul din tipografie cerea mereu manuscris. Erau însă amândoi de părerea că anume cele ce au să fie cetite de mulți trebuie să fie scrise cu multă îngrijire, și nu țineau seamă de stăruințele paginatorului, care nu-și dădea seamă că «limba păsărească» e propagată de oameni care scriu cu ușurință” (Ioan Slavici, op. cit., p. 160).

Literatura este, în mod firesc, bine reprezentată în „Timpul”: rubricile „Foiletonul Timpului”, respectiv „Partea literară” cuprindeau atât traduceri din literatura universală (Schiller, Edgar Allan Poe, Jules Verne, Al. Dumas tatăl, Cervantes, N. Gogol, Al. Pușkin, Jules Mary, Leon Allard ș.a.), cât și creații ale scriitorilor români: Al. Macedonski semnează „Odă închinată armatei române” (nr. 178/1877) și „Baladă” (nr. 214/1877), I. Slavici, nuvelele „O viață pierdută” (nr. 21/1877) și „Budulea Taichii” (nr. 148/1880); din „Convorbiri literare” sunt reproduse poezii de M. Eminescu, proză de Iacob Negruzzi (Foi căzute, nr. 33/ 1877), I. Creangă (Povestea lui Harap-Alb, nr. 181/1877; Popa Duhu, nr. 249/1881), schimbul de scrisori dintre I. Ghica și V. Alecsandri (nr. 95/1880), articolele Beția de cuvinte în „Revista contimporană” (nr. 200/1878) și Literatura română și străinătatea (nr. 18/1882). Existau în paginile ziarului cronici literare semnate de: T. Maiorescu, M. Eminescu, I. Slavici, I.L. Caragiale, Al. Vlahuță și N. Iorga, iar D. Rocco și N. Popa publicau diverse cronici dramatice și artistice.

Anul trecut, Bibilioteca Jude­țeană „G.T. Kirileanu” Neamț a început un proces de digitalizare a colecției ziarului „Timpul” încă de la primul an al apariției.