Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Unde am pierdut timpul pentru familia noastră?

Unde am pierdut timpul pentru familia noastră?

Un articol de: Alexandra Bădiţă - 31 Ian, 2011

A devenit o realitate faptul că astăzi petrecem puţin timp cu familia. Cei dragi ai noştri pentru care de fapt muncim şi ne obosim să îi facem mai mulţumiţi şi fericiţi sunt uitaţi acasă, în timp ce noi nu mai prididim cu treaba la serviciu. Specialiştii în domeniu numesc această "boală", a dependenţei de muncă, care ne ameninţă tot mai serios, familia workaholism.

Deşi pare un concept recent, termenul de workaholism a fost utilizat de prin anii '70 ai secolului trecut, însă interesul mai intens pentru acesta a apărut în ultimii 10 ani, când problema dependenţei de muncă a devenit tot mai acută. Poate unii se gândesc că munca nu are cum să devină un viciu, fiind un mijloc prin care îţi câştigi strictul necesar. Oare aşa este? Oare nu ne îmbătăm cu apă rece când după ce stăm peste program încă 4 sau 5 ore ne scuzăm că asigurăm prin asta un trai bun familiilor noastre? Oare de aceasta au nevoie familiile noastre? Copiii, de jucării care să ne înlocuiască, şi soţia, de un card de cumpărături? Nu credem că este prea mult spus viciu, pentru că aşa cum oricare altă adicţie macină şi oboseşte viaţa, aşa şi dependenţa de muncă ne macină familia şi pe noi înşine, transformând necesitatea firească de a munci într-un chin în care ne aruncăm singuri zi de zi.

Implicaţiile psihologice ale dependenţei de muncă

Desigur că nu intră în categoria workaholicilor oamenii care într-adevăr muncesc din zi în noapte pentru o bucată de pâine. Este vorba despre oamenii "învăţaţi", spre exemplu cei care muncesc în multinaţionale, care şi-au mutat viaţa la birou şi îşi văd copiii mai mult în poza de lângă calculatorul firmei decât jucându-se sau făcându-şi temele. Care este diferenţa între cei care muncesc din greu şi cei care au devenit dependenţi de muncă? Cei din urmă se lasă acaparaţi de problemele de la serviciu în detrimentul relaţiilor personale, şi chiar putem spune că ajung să trăiască pentru a munci, nu ca aceia care muncesc pentru a trăi.

Un portret psihologic al workaholicului ni-l descrie ca pe o persoană a cărei sferă de interese gravitează doar în jurul muncii, neagă oboseala, se forţează peste limita disponibilităţilor lui fizice şi psihice. Acesta nu poate stabili un echilibru între modul de abordare a muncii, ritmul cu care munceşte şi sănătatea sau alte valori cu adevărat importante. Cu cât se afundă mai mult în muncă, cu atât se îndepărtează de familie. Odată ce se cantonează exclusiv în muncă, va rupe echilibrul în viaţa personală şi socială, acest lucru afectându-i atât familia, cât şi pe el. În acest sens, Laurenţiu Mitrofan, profesor la Facultatea de Psihologie din Bucureşti, spune că "workaholismul afectează în mod insiduos echilibrul emoţional al individului, aducând cu el elemente psihopatologice, cum ar fi depresia, anxietatea... astfel, aceasta devine principalul obiect de satisfacere a adicţiei, şi nu o sursă de a-şi câştiga existenţa. Munca devine prăpastia pe care întreaga lui existenţă alunecă, şi nu versantul care i-ar împlini viaţa".

Probleme serioase în familiile workaholicilor

Cum se răsfrâng toate acestea asupra familiei? Câte probleme generează această adicţie de muncă? Pe lângă timpul foarte scurt care mai rămâne de petrecut cu familia, dependenţa de muncă creează un fel de "amorţeală emoţională", persoana nu se mai implică activ în viaţa de familie, uită în mod constant data aniversărilor sau alte zile importante. Între soţi se instalează distanţa emoţională sau, mai bine zis, se creează două lumi emoţionale diferite, în care unul vrea să se apropie, iar celălalt fuge. Dacă în ceea ce priveşte problemele apărute între soţi ar putea exista soluţii şi înţelegere, când vine problema de copiii workaholicilor, situaţia este foarte dificilă. Aceştia cresc într-un vid emoţional, absenţa părintelui fiind pentru ei un gest de respingere şi de nonimplicare emoţională. Momentele nenumărate de absenteism psihologic ale părintelui dependent de muncă provoacă copilului nesiguranţă de sine, nu se va simţi valorizat şi iubit, va acumula multe frustrări pe care le va exprima prin acte de agresivitate, pot să apară probleme de adaptare la şcoală şi în relaţiile sociale.

"Nu vă daţi inima lucrurilor materiale"

În acest context, e bine să ţinem cont de sfatul înţelept al Cuviosului Paisie Aghioritul, care ne spune că "nu trebuie să vă daţi inima lucrurilor materiale. Să nu vă daţi toată fiinţa, toată puterea dimpreună cu inima voastră celor materiale. Pe cât puteţi, nu vă dăruiţi inima treburilor; să daţi numai mâinile şi mintea". De ce să nu ne dăm şi inima pentru cele materiale? Pentru ca să o păstrăm pentru familie, pentru ceea ce este cu adevărat important pentru sufletul nostru. Tocmai aici se află graniţa dintre un om care munceşte pentru strictul necesar familiei şi cel care a ajuns dependent de muncă. Cel workaholic s-a dedicat cu totul muncii şi nu i-a mai rămas nimic pentru familie, implicit pentru sufletul lui, nici pentru Dumnezeu. Nu îi mai rămâne timp pentru familie, prieteni, irosindu-l pe tot în viaţa sa de la birou. Să lăsăm timp în viaţa noastră atât pentru muncă, cât şi pentru familie şi mai ales pentru Dumnezeu.

Ne irosim timpul în zadar atunci când nu ştim să îl chivernisim. Dacă nu putem stabili un echilibru între familie şi viaţa profesională, timpul este duşmanul nostru. Locul de muncă poate fi schimbat, funcţia pe care o ocupi astăzi, mâine o poate avea altcineva, însă familia rămâne aceeaşi. Copiii supăraţi că părintele lor nu are ochi pentru ei, sunt zilnic în aşteptarea unei picături de timp, soţul sau soţia, în aşteptarea unui partener mereu absent. Când ne trezim din acest cerc vicios, există riscul să vedem că rezultatele noastre profesionale şi banii câştigaţi nu i-au ajutat cu nimic pe copii, ba chiar le-a dăunat, iar familia noastră este nefericită şi nicidecum împlinită. Atât pierderea timpului, cât şi folosirea lui fără rost ne sărăceşte viaţa, este adevărat că ne poate transforma în bogaţi, material, dar ajungem săraci spiritual şi, aşa cum spune Preafericitul Părinte Patriarh Daniel: "Pierderea timpului, trecerea lui fără valorificare creatoare, indiferenţa faţă de dimensiunea sa de ridicare, de ascensiune axiologică constituie o pagubă aproape irecuperabilă".

"Workaholismul afectează în mod insiduos echilibrul emoţional al individului, aducând cu el elemente psihopatologice, cum ar fi depresia, anxietatea... astfel, aceasta devine principalul obiect de satisfacere a adicţiei, şi nu o sursă de a-şi câştiga existenţa. Munca devine prăpastia pe care întreaga lui existenţă alunecă, şi nu versantul care i-ar împlini viaţa".