Slujba Vecerniei din Duminica Învierii, numită şi „A doua Înviere”, a fost săvârşită la Catedrala Mitropolitană din Sibiu de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul
Slujba Vecerniei din Duminica Învierii, numită şi „A doua Înviere”, a fost săvârşită la Catedrala Mitropolitană din Sibiu de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul
În prima zi a Sfintelor Paști, duminică, 20 aprilie, începând cu ora 13:00, la Paraclisul Mitropolitan „Adormirea Maicii Domnului” - Madona Dudu din Craiova, a fost săvârșită slujba Vecerniei Învierii, cunoscută în tradiția ortodoxă și sub denumirea de „A doua Înviere”. Această slujbă pascală a fost oficiată cu multă evlavie de către Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Numeroși credincioși au fost prezenți, trăind bucuria Învierii lui Hristos în comuniune și rugăciune.
În toate bisericile din Patriarhia Română a fost oficiată, în prima zi a Sfintelor Paşti, duminică, 20 aprilie, slujba Vecerniei Învierii Domnului, numită în popor și „A doua Înviere”. La Catedrala Patriarhală din București, slujba a fost săvârșită, la orele amiezii, de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu mai mulți ierarhi și slujitori.
În Săptămâna Luminată, slujbele care împodobesc cultul Bisericii Ortodoxe au o rânduială deosebită, în care este preaslăvită în chip special Învierea Domnului. Una dintre aceste slujbe este și Vecernia specială săvârșită în Duminica Sfintelor Paști, în cadrul căreia este citită Sfânta Evanghelie în 12 limbi, numită popular „A doua Înviere”.
Cel mai mare praznic al creștinătății, Învierea Domnului, a fost sărbătorit cu multă bucurie duhovnicească în toată lumea ortodoxă duminică, 5 mai 2024. Utreniei pascale i-a urmat Sfânta Liturghie, care a fost săvârșită, în Catedrala Patriarhală din București, de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, împreună cu Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, și cu Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurați de un numeros sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române.
La Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman, duminică, 16 aprilie, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a săvârșit Vecernia Învierii Domnului, înconjurat de soborul preoților consilieri și inspectori eparhiali. În cadrul slujbei, pericopa evanghelică a fost rostită în 12 limbi.
În prima zi a praznicului Învierii Domnului, la orele amiezii, după tradiția liturgică ortodoxă este săvârșită Vecernia specială pentru a doua zi de Paști, numită în popor „a doua Înviere”, în cadrul căreia este rostit pasajul evanghelic de la Ioan 20, 19-25 în mai multe limbi. La Catedrala Patriarhală, rânduiala a fost săvârșită de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de un sobor de arhierei, preoți și diaconi.
Duminică, 24 aprilie, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a săvârșit slujba Vecerniei Învierii Domnului, cunoscută și sub denumirea de A doua Înviere
În toate bisericile din Patriarhia Română a fost oficiată, în prima zi a Sfintelor Paşti, duminică, 24 aprilie 2022, slujba Vecerniei Învierii Domnului, numită în popor și „A doua Înviere”. La Catedrala Patriarhală din București, slujba a fost săvârșită, la orele amiezii, de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
În prima zi de Paști, duminică, 2 mai 2021, în toate bisericile din Patriarhia Română a fost săvârșită, la orele amiezii, slujba Vecerniei Învierii Domnului, numită în popor „A doua Înviere”. La Catedrala Patriarhală din București, aceasta a fost oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, și Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi.
În prima zi de Paști, duminică, 19 aprilie 2020, la Catedrala Patriarhală din București a fost săvârșită slujba Vecerniei Învierii Domnului, numită în popor „A doua Înviere”. Slujba a fost oficiată la orele amiezii de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, şi Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi.
„Sărbătoarea Învierii Domnului este inima de lumină şi foc sfânt a Bisericii, în general, şi a Ortodoxiei, în mod special. Această sărbătoare dă sens întregii existenţe”, a evidenţiat Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în cuvântul de învăţătură rostit cu prilejul Învierii Domnului, praznicul biruinţei vieţii asupra morţii, sărbătorit anul acesta în data de 8 aprilie.
În prima zi de Paşti, duminică, 16 aprilie, în toate bisericile din Patriarhia Română a fost săvârşită, începând cu ora 12:00, slujba Vecerniei speciale, numită şi „A doua Înviere”. La Catedrala
În toate bisericile din Patriarhia Română a fost săvârşită în prima zi de Paşti, începând cu ora 12:00, slujba Vecerniei speciale, numită şi „A doua Înviere”. La Catedrala Patriarhală, aceasta a fost oficiată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu Preasfinţitul Părinte Qais Sadiq, Episcop de Erzurum, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop‑vicar patriarhal, şi Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.
În prima zi de Paşti, în toate bisericile din Patriarhia Română, s-a oficiat la orele amiezii slujba Vecerniei speciale numită şi „A doua Înviere“. La Catedrala Patriarhală,