În Duminica Sfintei Cruci, Sfânta Liturghie a fost săvârşită la Catedrala Patriarhală de Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de slujitori ai sfântului
În Duminica Sfintei Cruci, Sfânta Liturghie a fost săvârşită la Catedrala Patriarhală de Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de slujitori ai sfântului
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, i‑a primit duminică, 4 aprilie, la Reședința Patriarhală, pe reprezentanții filialelor ASCOR din țară care au participat cu o zi înainte la
Consiliul Național al Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) s‑a întrunit sâmbătă, 3 aprilie 2021, la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București. Pe agenda
Întrunirea Consiliului Național al Asociației Studenților Creştin-Ortodocşi Români (A.S.C.O.R.), organizată în contextul anului 2021, declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca An omagial al
Asociaţia Studenţilor Creştin-Ortodocşi Români (ASCOR), filiala Craiova, organizează joi, 8 aprilie, prima conferinţă duhovnicească din perioada Postului Mare, susţinută de arhid. conf. dr. Ionel Ungureanu, ca
Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români, filiala Iași, continuă seria conferințelor din Postul Învierii Domnului, joi, 8 aprilie, de la ora 18:30, urmând să aibă loc o nouă întâlnire online,
Sâmbătă, 27 martie 2021, la ora 12:00, a avut loc Marșul pentru viață 2021 „Uniți pentru viață”. Evenimentul se află la a XI-a ediție națională și a fost organizat online. În perioada 1-31 martie se
Este bine cunoscut faptul că martie este luna pro viaţă. Asociaţia Studenţilor Creştin-Ortodocşi Români (ASCOR) susţine atât viaţa care prinde contur încă din primele clipe în pântecele mamei, cât şi
Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români (ASCOR), filiala Craiova, se alătură celei de a doua ediții a Campaniei Naționale de Donare de Sânge, organizată de ASCOR București sub genericul „Uniți
Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Iași (ASCOR) organizează în perioada 22-26 martie campania de donare sânge „Donează sânge, salvează vieți”, aceasta aflându-se sub egida Marșului pentru
Asociația Studenților Creștin-Ortodocși (ASCOR) din Iași derulează în luna martie o campanie de promovare a asociației și a activităților acesteia, zilele trecute amplasând un cort în curtea Ansamblului
Asociația Studenților Creștini Ortodocși (ASCOR) din Iași anunță că în scurt timp vor finaliza lucrările la cea de-a treia casă pe care o construiesc pentru familii nevoiașe. „Cu ajutorul lui Dumnezeu,
Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR), filiala Alba Iulia, în parteneriat cu Parohia Ortodoxă „Sfântul Arhidiacon Ştefan” din Augsburg (Germania) și cu Parohia Întregalde I, din
Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) Alba Iulia, în parteneriat cu Parohia Ortodoxă „Sfântul Arhidiacon Ştefan” din Augsburg (Germania) și cu Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din
Ultimele zile au reprezentat, în Arhiepiscopia Dunării de Jos, un prilej de bucurie pentru familiile nevoiașe și de lucrare filantropică pentru parohiile din cadrul eparhiei, precum și pentru variatele instituții
Joi, 17 decembrie 2020, la Muzeul Mitropolitan din Iași a avut loc lansarea volumului „ASCOR Iași la 30 de ani (1990-2020)”, apărut la Editura „Doxologia” a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Cartea a fost la
Două grupuri de tineri din cadrul filialei București a Asociației Studenților Creştini Ortodocși Români (ASCOR) l‑au colindat duminică, 20 decembrie 2020, pe Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a fost ales un nou Consiliu Director al Asociaţiei Studenţilor Creştin-Ortodocşi (ASCOR)
Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a participat la conferința „Biblia - constituția creștinilor”, organizată de Asociaţia Studneţilor
Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români (ASCOR) a iniţiat, pentru perioada 23 noiembrie 2020 - 4 decembrie, o acțiune de donare de sânge sub îndemnul „Din inima ASCOR pentru inima tuturor!”.
Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români - filiala Alba Iulia, în colaborare cu Pemptousia, Doxologia, Radio Reîntregirea și Asociația „Sfântul Ierarh Sava Brancovici”, a organizat luni, 23