În urmă cu un an, în data de 16 martie 2020, campania umanitară „Mâinile Bucuriei” era inaugurată prin intermediul primei acţiuni de ajutorare realizată în Reşiţa de tineri voluntari, membri ai ATOR din Ba
În urmă cu un an, în data de 16 martie 2020, campania umanitară „Mâinile Bucuriei” era inaugurată prin intermediul primei acţiuni de ajutorare realizată în Reşiţa de tineri voluntari, membri ai ATOR din Ba
În sala de festivități „Mitropolit Nicolae Corneanu” a Centrului eparhial din Caransebeș a avut loc marți, 2 februarie, de praznicul Întâmpinării Domnului, reuniunea reprezentanţilor centrelor de tineret
Membrii Asociației Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte s-au întâlnit on-line la prima ședință de lucru din anul 2021, în cadrul căreia au fost analizate activitățile derulate anul trecut și au fost
În anul 2020, Departamentul de tineret al Episcopiei Caransebeșului a desfășurat ample campanii umanitare și de voluntariat, în cadrul cărora au oferit sprijin total în valoare de 197.580 de lei. În colaborare
Şi în acest an, voluntarii Asociaţiei Tinerilor Ortodocşi Români (ATOR) Banatul de Munte, alături de preoți și voluntari din centrele de tineret ale Eparhiei Caransebeșului, cu ajutorul oamenilor de bine
Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte (ATOR) a organizat, pe platforma Zoom, cel de-al doilea atelier on-line dedicat tinerilor din Banatul de Munte și nu doar. La acest webinar au participat 33 de
Tinerii membri ai Centrului catehetic al Parohiei „Nașterea Maicii Domnului” din Fîrliug, județul Caraș-Severin, au început derularea unor activități și proiecte caritabile care în această perioadă
Sâmbătă, 17 octombrie, la Oravița, județul Caraș-Severin, membrii Asociației Tinerilor Ortodocși Români din Banatul de Munte s-au reunit într-o întâlnire de lucru care a avut ca scop conturarea
În vara aceasta, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Nicolae, Mitropolitul ortodox român al celor două Americi, Asociaţia Tinerilor Ortodocşi Români din cele două Americi (ROYA) a desfășurat
Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte, județul Caraş-Severin, a împlinit de curând 4 ani de existență. Momentul a fost marcat prin săvârșirea unei slujbe de Te Deum la Biserica „Sfinții
Grupul de lucru eparhial pentru analiză și implicare în contextul epidemiei de Covid-19 al Arhiepiscopiei Iașilor caută voluntari în județele Iași, Neamț și Botoșani pentru achiziționarea și distribuirea
Să faci din muzică vector prin care mesajul Bisericii se întrupează într-un fel special și se poartă subtil, dar concret, spre inimile semenilor, să o modelezi în așa măsură de delicat și să o transformi
Sute de credincioși au venit cu icoane în Duminica Ortodoxiei la Catedrala Episcopală din Caransebeș pentru a mărturisi dreapta credință. Au fost foarte mulți copii și tineri de la centrele de
Asociaţia Tinerilor Ortodocşi Suceveni (ATOS), Asociația Culturală „Sfântul Mitropolit Dosoftei” din Suceava şi Asociaţia „Caravana cu Medici” din Iaşi au desfăşurat sâmbătă, 15 februarie 2020, o
Membrii „Asociației Tinerilor Ortodocși Români” Bârlad s-au întâlnit sâmbătă, 1 februarie 2020, la Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu”, cu colegii lor, membri ai Departamentului de tineret al
Filialele Asociației Tinerilor Ortodocși Români (ATOR) și Centrele de tineret ale Episcopiei Caransebeșului orgnizează seri duhovnicești în Postul Mare, cu seri de lectură biblică și dialog. Marți, 16 aprili
Membri ai Asociației Tinerilor Ortodocși Români (ATOR) filiala Caransebeș au organizat, la demisolul Catedralei Episcopale „Învierea Domnului”, o seară duhovnicească cu tema „Rolul duhovnicului în viața
Asociația Tinerilor Ortodocși Români (ATOR) din Banatul de Munte, județul Caraș-Severin, a fost prezentă la una dintre dezbaterile organizate în această primăvară de către Asociația Română Pentru Viață.
Mărturiile tinerilor prezenți la un moment istoric sunt dovezi concrete ale faptului că aceștia s-au făcut părtași, cu adevărat, la un eveniment unic, care a marcat pentru totdeauna istoria Bisericii și a
Asociaţia Tineretul Ortodox Român (ATOR) - filiala Iaşi, împreună cu Departamentul de Misiune pentru Tineret, organizează, în data de 31 martie 2018, cea de a V-a ediţie a concursului cu premii: Scrisoarea de
Cine suntem? Cine este celălalt? Acestea sunt întrebări la care noi, tinerii români din Europa, am căutat răspuns în ultimele zile la congresul tinerilor NEPSIS Irlanda 2017, organizat de Mitropolia Occidentală



