Clopoțelul a sunat pentru ultima oară în acest an școlar la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Apostol Andrei” din Galați. Pentru o parte din elevi este sfârșitul unui ciclu de studii și deschiderea spre alte programe educaționale, pentru cea mai mare parte, însă, doar un scurt popas până la revederea din toamnă. Însă tuturor, mai ales micilor seminariști, ziua de 19 iunie le va rămâne păstrată, într-un ungher tainic al inimii, ca amintire a unei întâlniri întru bucuria comuniunii cu casnicii lui Dumnezeu care au împodobit Biserica străbună.


