Biserica din Sârbi, Protopopiatul Chioar, a fost târnosită de Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, în Duminica a 7-a după Rusalii, 8 august. Biserica a fost zidită
Biserica din Sârbi, Protopopiatul Chioar, a fost târnosită de Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, în Duminica a 7-a după Rusalii, 8 august. Biserica a fost zidită
Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, s-a aflat duminică, 8 august, în filia Moțești a Parohiei Valea de Sus, Protopopiatul Beiuș, unde a slujit Dumnezeiasca Liturghie. Pasajul evanghelic din
„Atunci când cineva s-a învrednicit să facă un bine cuiva, este preferabilă discreția, în fața popularizării faptei”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, în
Biserica Parohiei Turda Nouă I a fost resfințită în Duminica a 7-a după Rusalii, 8 august, de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului și Mitropolitul Clujului,
Biserica „Sfântul Mare Mucenic Laurenţiu” şi „Sfântul Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei” din Cartierul Arhitecţilor al oraşului Cisnădie, judeţul Sibiu, a fost sfinţită în Duminica a
Duminica a 7-a după Rusalii (Vindecarea a doi orbi şi a unui mut din Capernaum) Matei 9, 27-35 În vremea aceea, pe când trecea Iisus, doi orbi se țineau după El, strigând şi zicând: Miluiește-ne pe noi,
Capernaum se traduce prin satul sau așezarea lui Naum. Situat pe malul nordic al Mării Galileei, a constituit un loc special în vremea activității publice a Mântuitorului Iisus Hristos. Aflat la confluența unor
Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a sfințit, în Duminica a 7-a după Rusalii, Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Parohia Moșieni, comuna Certeze,
În Duminica a 7-a după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, s-a aflat în vizită pastorală în Protopopiatul Beiuș. Ierarhul a săvârşit Sfânta Liturghie în Biserica „Sfântul Mare
În Duminica a 7-a după Pogorârea Sfântului Duh, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, a slujit în satul natal Huta din comuna Chiuiești, județul Cluj, cu binecuvântarea arhipăstorului lo
Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a săvârșit duminică, 26 iulie, Sfânta Liturghie la Mănăstirea Hagieni, județul Ialomița. Din soborul de slujitori care s-au rugat împreună cu ierarhul în
În Duminica a 7-a după Rusalii, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a poposit în mijlocul credincioșilor din Parohia Hunedoara Timișană, județul Arad, la invitaţia preotului paroh
În Eparhia Argeșului și Muscelului a fost sărbătorit duminică, 26 iulie, în mod special, Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel. Cu această ocazie, Sfânta Liturghie a fost săvârșită la Mănăstirea
Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a pus duminică, 26 iulie, piatra de temelie pentru noua biserică a Mănăstirii „Sfântul Pantelimon” din orașul Drăgăşani, județul
În Duminica a 7-a după Rusalii, când este rânduit să fie citită pericopa evanghelică ce prezintă vindecarea a doi orbi și a unui mut din Capernaum, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba
În Duminica a 7-a după Rusalii (a Vindecării a doi orbi și a unui mut din Capernaum), Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului
Obştea Mănăstirii „Sfânta Treime” din Orlat, judeţul Sibiu, a primit binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului. Ierarhul a
Duminica a 7-a după Rusalii (Vindecarea a doi orbi şi a unui mut din Capernaum) Matei 9, 27-35 În vremea aceea, pe când trecea Iisus, doi orbi se țineau după El, strigând şi zicând: Miluiește-ne pe noi,
Biserica „Adormirea Maicii Domnului” a Parohiei Scaune din cadrul Protoieriei Sector 3 Capitală, aflată în vecinătatea Spitalului Colţea, a fost sfinţită duminică, după încheierea lucrărilor de
În Duminica a 7-a după Rusalii, a Vindecării a doi orbi și a unui mut din Capernaum, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învățătură în Paraclisul
Duminică, 26 iulie, în istoria Bisericii de pe meleagurile Bucovinei s-a mai scris o pagină. În incinta Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, credincioși, alături de oficialități locale și centra