Un sobor de aproape 50 de preoţi, sute de credincioşi, familia, rudele şi prietenii l-au condus pe ultimul drum pe vrednicul de pomenire preot Daniel Valentin Chirica, fost paroh al Bisericii "Sfinţii Voievozi" - Hol
Un sobor de aproape 50 de preoţi, sute de credincioşi, familia, rudele şi prietenii l-au condus pe ultimul drum pe vrednicul de pomenire preot Daniel Valentin Chirica, fost paroh al Bisericii "Sfinţii Voievozi" - Hol
Vrednicul de pomenire arhimandrit Teofil Lefter, stareţul Mănăstirii Pângăraţi, din judeţul Neamţ, a fost condus ieri pe ultimul drum de peste 1.500 de credincioşi. În biserica nouă a aşezării monahale a fos
Mesajul de condoleanţe al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la slujba de înmormântare a părintelui arhimandrit Teofil Lefter, fost stareţ al Mănăstirii Pângăraţi din
Părintele Teodor Constantin Marian, slujitor la Biserica "Sfântul Ilie" din Fălticeni, a fost condus ieri pe ultimul drum. Slujba înmormântării a fost oficiată de Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar
Părintele Evghenie Dascaliuc, duhovnicul Mănăstirii Ciolanu din Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei, a trecut la Domnul pe 1 august. Slujba de înmormântare a fost oficiată de IPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de
Cu tristeţe, am aflat de trecerea din această lume a Părintelui Arhimandrit Arsenie Papacioc, unul din cei mai mari duhovnici ai poporului român. Un simbol al monahismului românesc din a doua jumătate a veacului al
Despre părintele Arsenie, ca duhovnic, se pot spune nenumărate lucruri. Cred că oricine a trecut prin chilia Părintelui poate da mărturie, înainte de toate, despre uşurarea de povară pe care o simţea după o
La înmormântarea părintelui arhimandrit Arsenie Papacioc, de la Mănăstirea "Sfânta Maria" - Techirghiol, care a avut loc ieri 21 iulie 2011, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a
Părintele arhimandrit Arsenie Papacioc a fost înmormântat ieri, 21 iulie, la Mănăstirea "Sfânta Maria" - Techirghiol. Slujba a fost săvârşită de Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi
Părintele arhimandrit Arsenie Papacioc a fost înmormântat azi, 21 iulie, la Mănăstirea "Sfânta Maria" – Techirghiol. Slujba a fost săvârşită de Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi
Mesajul de condoleanţe al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la slujba de înmormântare a Părintelui Arhimandrit Arsenie Papacioc, Mănăstirea "Sfânta Maria" – Techirghiol,
Astăzi, 21 iulie credincioşi şi preoţi veniţi din toată ţară, împreună cu monahiile din obştea Mănăstirii "Sfânta Maria"- Techirghiol, îl conduc pe ultimul drum pe părintele arhimandrit Arsenie Papacioc,
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a adresat un mesaj la slujba de înmormântare a D-rei Marinela Tălmaciu, fost director IGC (Inspectoratul General al Comunicaţiilor) – Iaşi, 22 iunie 2011, pe care îl redăm
Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la slujba de înmormântare a părintelui Arhimandrit Ieronim Stoican, 31 martie 2011. Cu multă tristeţe am primit vestea trecerii
Ieri, la Schitul românesc Prodromu din Muntele Athos a avut loc slujba de înmormântare a părintelui protosinghel Petroniu Tănase. La slujba înmormântării a participat şi o delegaţie a Patriarhiei Române, condu
Cu durere în suflet, am aflat în ajunul prăznuirii Sfântului Ierarh Nicolae despre încetarea din viaţă a părintelui ieromonah Nicodim Stoica, duhovnicul Mănăstirii Pissiota, din jud. Prahova. Părintele
Sinuciderea este un păcat foarte grav, strigător la cer, fiindcă cei care au recurs la acest gest s-au lepădat de credinţa în Iisus Hristos şi de nădejdea în Dumnezeu, iar necredinţa şi deznădejdea sunt
În ziua de 22 iunie 2010 s-a mutat la cele veşnice vrednicul de pomenire preot iconom stavrofor Dumitru Iordache de la parohia Militari I, Protoieria I Capitală, Sfânta Arhiepiscopie a Bucureştilor. S-a născut
Nu de multă vreme a apărut în cinematografele din toată lumea filmul "Avatar". Lăsând la o parte detaliile care presupun apariţia unui film, am auzit sau am citit fiecare dintre noi prin canalele mass-media cum
Familiei Domnului Arhitect Dr. CRISTIAN MOISESCU Îndurerată familie, Întristată adunare, Am primit cu multă tristeţe vestea trecerii din această viaţă a distinsului Arhitect Dr. Cristian Moisescu,
Astăzi, la Mănăstirea Sihăstria din judeţul Neamţ are loc slujba de înmormântare a maicii Maria Păvăleanu. Mai multe detalii despre viaţa ei ne-a oferit pr. arhim. Timotei Aioanei, exarh cultural al


