În perioada 4-6 septembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a fost prezent la Mănăstirea Bose din Italia,
În perioada 4-6 septembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a fost prezent la Mănăstirea Bose din Italia,
Luni, 2 septembrie, înainte cu o săptămână de începerea noului an școlar, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și
Cu prilejul sărbătoririi Sfântului Moise Etiopianul (Arapul), ocrotitorul asociației romilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul
Domnitorul Mihai Viteazul a fost comemorat la Mănăstirea Mihai Vodă, construită pe locul unde a fost asasinat în urmă cu 418 ani, prin săvârșirea Sfintei Liturghii pe altarul de vară de către IPS Părinte
Cei doi ierarhi, împreună cu familia celui plecat şi numeroşi consăteni, prieteni şi cunoscuţi s-au rugat pentru sufletul celui plecat la Domnul şi a avut loc sfinţirea noii Cruci, înscrisă în cerc, de
La Baia Mare a avut loc vineri, 5 iulie, Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi din Mitropolia Clujului, Maramureşului şi Sălajului, sub genericul „Iubesc satul românesc”, la care au participat 1.200 de tineri din
În seria de evenimente intitulate „Serile culturale ale Muzeului Mitropoliei Clujului”, luni, 24 iunie, în sala mare a muzeului, actorul și poetul Dorel Vișan a susținut un recital intitulat „Eminescu – om,
Mănăstirea Dobric, supranumită și „Nicula Țibleșului” a avut hram de sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena. Paraclisul mănăstirii și al Căminului Social pentru persoane vârstnice au
În perioada 13-16 mai 2019, la Centrul misionar de tineret „Ioan Bunea” din Sângeorz-Băi, județul Bistrița-Năsăud, s-a desfășurat întâlnirea anuală a preoților militari din cadrul Statului Major al
Tinerii creștin ortodocși clujeni s-au întâlnit miercuri seara, 17 aprilie, în cadrul unei seri duhovnicești la biserica parohiei clujene „Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou” din cartierul Gheorgheni. La evenimen
În Aula Facultăţii de Teologie Ortodoxă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, a avut loc luni, 15 aprilie, audiţia spectacolului de teatru radiofonic „Alexandru Codin Mironescu – Rugul Aprins:
Pentru al nouălea an consecutiv, peste 800 de tineri au participat sâmbătă, 13 aprilie, la „Pelerinajul tinerilor pe jos de la Iclod la Mănăstirea Nicula”. Evenimentul este organizat de Arhiepiscopia Vadului,
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea de rromi din Parohia Turda-Fabrici, cu ocazia
În după-amiaza zilei de miercuri, 20 martie, la Paraclisul Facultății de Teologie Ortodoxă din cadrul Campusului Universitar „Nicolae Ivan” din Cluj-Napoca, Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului,
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului s-a aflat sâmbătă, 16 martie, în mijlocul comunității de rromi de la
„Pelerinajul Tinerilor pe Jos de la Iclod la Mănăstirea Nicula” va avea loc sâmbătă, 13 aprilie, şi este organizat de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului şi Asociaţiile tinerilor creștini
Copiii de etnie rromă din zona Pata Rât a municipiului Cluj-Napoca au primit daruri la finalul anului 2018, pentru al optulea an consecutiv, din partea organizației germane „Die Johanniter” în colaborare cu
În localitatea Vermeș, comuna Lechința, Protopopiatul Beclean, Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a sfinţit
Tinerii creștin ortodocși clujeni preocupați de viața duhovnicească s-au întâlnit miercuri seara, 12 decembrie, la Biserica „Schimbarea la Față” de pe Bulevardul „Eroilor” din Cluj-Napoca. La eveniment
La Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca a avut loc conferința „Credință și evlavie”, precedată de lansarea cărții „Leacuri contra evlaviei”, scrisă de pr. prof. dr. George Remete de la
Tinerii creștin ortodocși clujeni preocupați de viața duhovnicească și dornici să aprofundeze legătura cu biserica s-au întâlnit luni seara, 29 octombrie, la Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din cartier