Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului, în consultare cu autoritățile județene, a decis luarea unor măsuri speciale pentru protejarea sănătății pelerinilor și pentru buna desfășurare a hramului de la
Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului, în consultare cu autoritățile județene, a decis luarea unor măsuri speciale pentru protejarea sănătății pelerinilor și pentru buna desfășurare a hramului de la
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a sfințit capela mortuară și casa parohială de la Jucu Gară. Ierarhul
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din localitatea Șendroaia,
La praznicul Schimbării la Față a Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit la Mănăstirea
În ziua pomenirii Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț, numit și Hozevitul, miercuri, 5 august, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului,
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat luni, 3 august, în localitatea Gilău, din județul Cluj, la
În Duminica a 8-a după Rusalii, credincioșii din Parohia „Sfinților Apostoli Petru și Pavel”, din cartierul clujean Mănăștur, au participat la Sfânta Liturghie săvârșită de către Înaltpreasfințitul
La sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a
În Duminica a 7-a după Rusalii (a Vindecării a doi orbi și a unui mut din Capernaum), Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului
Mănăstirea „Sfânta Maria Magdalena” din Oarța de Sus, satul natal al Înaltpreasfinţitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului
La sărbătoarea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, 20 iulie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat
În Duminica a 6-a după Rusalii (a Vindecării slăbănogului din Capernaum), Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului
Absolvenții specializărilor de licență și master din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca au depus jurământul de credință ortodoxă, marți, 7 iulie, la
În ziua de 9 iulie, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a efectuat o vizită de lucru la șantierele
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a pus piatra de temelie pentru noua biserică ce va deservi nevoile
Biserica de lemn, monument istoric, din localitatea clujeană Aghireșu-Fabrici, a fost resfințită în Duminica a 5-a după Rusalii (a Vindecării celor doi demonizați din ținutul Gadarei). Înaltpreasfințitul
În Piaţa „Avram Iancu” din Cluj-Napoca, numeroşi credincioşi au asistat la Sfânta Liturghie săvârşită în Duminica a 4-a după Rusalii de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului,
La Centrul eparhial din Cluj-Napoca, a avut loc miercuri, 1 iulie, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălaj
La sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a săvârşit Sfânta
Lucrările de renovare și înfrumusețare de la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Dej au fost binecuvântate de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului
Ziua de sâmbătă, 27 iunie, a fost una de doliu pentru Municipiul Suceava. Părintele Arhiepiscop Pimen a fost pomenit la Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou de un sobor format din 7 ierarhi, cu prilejul împlinirii a