Obştea Mănăstirii Neamţ a avut, în a doua jumătate a veacului al XX-lea, câţiva călugări paradigmatici. Au ales drumul acestei slujiri din vocaţie, în adevăratul sens al cuvântului. Pentru viaţa monahală, trebuie să ai chemare, întrucât drumul este greu şi lung, el trece peste prăpăstii şi locuri neumblate, greu accesibile. Dacă nu ai vocaţie, va fi dificil pentru oricine să rămână în mănăstire şi să trăiască în spirit filocalic, până în cea din urmă zi a vieţii sale.


