Monahiile Cleopatra şi Trifilia de la Agapia

Maica Cleopatra Hodorog a fost una dintre multele călugărițe ale Agapiei. Fiică a Ascultării, maica Cleopatra și-a închinat viața slujirii lui Hristos. Ani la rând, cu gândul la Împărăția lui Dumnezeu, monahia Cleopatra a uitat de sine. În fiecare zi, disde-dimineață, cu mult înainte de ivitul zorilor, maica Cleopatra era pregătită pentru a merge la Sfânta Liturghie. Când clopotul suna la ora 5, maica era deja pe drumul către biserică.

Liturghie după Liturghie, și Laudă după Laudă, fără întrerupere, această maică smerită și îndelung răbdătoare își îndrepta pașii către biserica chinoviei sale. Nimic nu era mai important pentru ea decât participarea la sfintele slujbe. Aceasta era marea ei bucurie.

O călugăriță vrednică de amintirea Patericului

Cu mulți ani în urmă, cuvioșia sa moștenise casa stareței Agafia Velase. Casă mare, cu tradițiile ei. Și în casa aceasta trăiau ucenicele stareței. Bătrâne, bolnave, încărcate de ani și de suferință. Maica Cleopatra le-a îngrijit cu o atenție rar întâlnită. Iar la trecerea lor din această viață, deși vremurile erau grele și cu lipsuri, maica le-a făcut toată rânduiala, cu soboare și cu praznice mari. Și după atâta jertfă, la bătrânețe, maica Cleopatra a dat casa Seminarului Teologic nou înființat la Agapia. Ea s-a retras într-o chilie smerită, așteptând acolo ceasul mergerii înaintea lui Hristos. Într-o zi a marelui praznic al Învierii Domnului, maica Cleopatra a plecat în Împărăția Luminii.

O călugăriță anonimă pentru mulți. Cunoscută doar într-un cerc restrâns. Și totuși vrednică de amintirea Patericului, mai ales pentru râvna ei față de Biserică.

O vor căuta de acum săracii care se obișnuiseră cu bunătatea ei. Și-o vor aminti toți cei cărora le-a făcut bine, toți cei care au fost găzduiți de ea. Cei cărora o dată sau de mai multe ori le-a întins mâna și sufletul.

În Împărăția Cerurilor va fi găsit o cunună împletită frumos, cu flori și lumină, pregătită de Judecătorul care pe toate le știe și le răsplătește.

Cu dăruire, în slujba semenilor

În aceeași casă a Agapiei locuia și monahia Trifilia Scutăreanu. Stătea deoparte, într-o chilie veche, smerită, ferită de ochii celor care treceau pragul unei case care se bucurase odinioară de mare cinste.

Când trăia fosta stareță a mănăstirii, Agafia Velase, oameni importanți ai vremii poposeau pentru o zi sau un ceas la taifas cu venerabila călugăriță. Erau serviți, cu avrameică bunătate, cu șerbet ori cu dulcețuri de fragi, cu o ceașcă de cafea, cu sucuri făcute din muguri de brad și cu bunătăți rare găsite prin munți, ori prin poienile și pădurile din jur. După ce stareța s-a mutat la cele veșnice, au rămas în urmă ucenițele ei, bătrâne și neputincioase: Filofteia Șenchea și Elisabeta Gogan, cea dintâi o înțeleaptă, iar cea din urmă o călugăriță nevinovată, cu suflet de prunc, curat ca apele de munte. Amândouă au fost îngrijite cu multă dăruire de monahiile Trifilia și Cleopatra. Elev la Seminar fiind, am participat la slujba lor de înmormântare.

Maica Trifilia, cea care cânta ca un înger

Maica Trifilia Scutăreanu provenea dintr-o familie cunoscută din ținutului Mălinilor. Fratele ei, învățătorul Vasile Scutăreanu, avea o activitate bogată în localitatea natală, iar una dintre surori devenise și ea călugăriță și cânta ca o privighetoare în obștea de la Slatina. Se numea Heruvima, dar toți îi spuneau Ruvima. Avea o „voce de aur ce acoperea zările”. Vorbind despre ea, ucenica ei din Slatina spunea că atunci când dădea glas troparelor, o auzeai de la poarta mănăstirii. Atunci, în timpul cântării ei, „se opreau păsările din zbor și sfinții tresăreau în icoane...”

Ca și sora ei, monahia Trifilia cânta îngerește. Se spune că în tinerețea ei nimeni nu cânta mai frumos în obștea Agapiei. O vedeam și eu, în urmă cu mai bine de 20 de ani, aplecată asupra Idiomelarului, cântând în surdină, cu două ceasuri înainte de începutul Privegherii. Într-o zi a spus că nu mai poate cânta, au trecut anii și de acum e rândul altora să-L laude pe Dumnezeu. Nu iubea doar cântările Bisericii, iubea oamenii, iubea călugărițele, pe toate deopotrivă, iubea animalele, iubea tăcerea și smerenia. În ultimii ani ai vieții nu mai cunoștea pe nimeni, dar avea pentru toți cei pe care-i întâlnea un cuvânt bun, o mângâiere, un zâmbet.

În lumina Învierii, prin vămile văzduhului

În chilia mea de la Mănăstirea Neamț aveam pe perete, lângă pat, un covor țesut cu migală de mâinile maicii Trifilia. Când am venit la Iași mi-a făgăduit unul nou, pe care n-a mai apucat să-l lucreze.
În urmă cu doi-trei ani s-a întâmplat un lucru minunat. Mă aflam la Agapia, ca delegat chiriarhal, la prohodirea fostei starețe a mănăstirii și directoare a Seminarului, Stavrofora profesoară Veronica Constantinescu. Înmormântarea trebuia să înceapă la orele 10. La orele 8, la Biserica „Adormirea” era un alt prohod, cel al monahiei Trifilia Scutăreanu, care fusese secretară a mănăstirii tocmai în timpul stăreției Stavroforei Veronica Constantinescu. Printre amintirile mele, cu greu am slujit la înmormântarea ei. Mi-am tot amintit de seninătatea ei, de blândețea și mila neîmpuținată, de taina acestei călugăriței care avea în juru-i lumina agonisită în smerenie desăvârșită. Călugărițele de talia ei au dobândit toate Împărăția Cerurilor. Au căutat-o în viața lor, au dorit-o din toată inima, s-au jertfit pentru ea. Au trimis dincolo bagaje, milostenii, fapte bune fără număr. Aici n-au mai avut nimic. În lumina Învierii, trecerea maicii Trifilia prin vămile văzduhului s-a făcut cu mulțime de îngeri. Și au dus-o până sus, în cântările heruvimilor în Cămara cea Împodobită, ca să-L laude pe Dumnezeu și acolo, așa cum a făcut-o pe pământ.

Pentru ele, Dumnezeu a privit deseori spre pământ

Viața acestor călugărițe este aidoma altora necunoscute, multe la număr, rămase în uitare pe pământ, dar cunoscute în Ceruri. Bunătatea lor – fără margini, rugăciunile lor – necontenite, lacrimile – ca și izvoarele, smerenia – autentică și iubirea – fără să cadă vreodată.

Și pentru ele, pentru strădania lor, Dumnezeu a privit adeseori spre pământ.

*  Arhim. Timotei Aioanei este exarh cultural al Arhiepiscopiei Iașilor