Protosinghelul Vasian Iosub, sihastrul ctitor

Cu ani în urmă, Preasfințitul Gherasim Putneanul îmi povestea despre părintele Vasian Iosub, cunoscutul călugăr al Mănăstirii Neamț din veacul XX. Spunea Preasfinția Sa că era duhovnicul cel bun care știa să pună întotdeauna balsam pe rană. La el alergau numeroși monahi, dar și preoți de mir, pentru Taina Spovedaniei. Unii dintre călugării mănăstirii l-au păstrat duhovnic chiar și în timpul slujirii lor de pe altă treaptă ierarhică. Așa se face că drumurile unor ierarhi de la Paris, Detroit, Craiova sau Arad duceau, măcar uneori, pe la părintele Vasian de la Icoana.

Ce se întâmpla de fapt? Părintele Vasian a intrat pe poarta Mănăstirii Neamț în 1932. Aproape 60 de ani a fost un stâlp de nădejde al acestei chinovii. Lângă zidurile Lavrei, dincolo de pârâul Maghernița, părintele Vasian a locuit într-o casă împreună cu arhimandritul Teofil Boghian, monahul Gherasim Cârjă și ierodiaconul Gherasim Cucoșel (episcopul de mai târziu). Era un om așezat, statornic, evlavios, bun ca un frate adevărat sau ca un părinte iubitor. Păstra tainele în vistieria lor și nu uita să-i amintească pe apropiați înaintea lui Dumnezeu în rugăciunea lui. Așa s-au legat sufletește de el credincioșii mireni și, mai ales, monahii.

Întâiul egumen al Schitului Icoana-Nouă

Părintele Vasian s-a născut la 19 februarie 1907, în comuna Tătăruș, județul Baia (în situația administrativă de atunci), din părinții Gheorghe și Ioana. A urmat în satul natal cinci clase primare.

La 18 septembrie 1932 a intrat ca viețuitor în obștea Mănăstirii Neamț. Stareț era atunci, pentru a doua oară, episcopul Nicodim Munteanu, mai târziu mitropolit al Moldovei și patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Obștea avea mai mult de 300 de călugări, cu rânduieli liturgice rar întâlnite, cu zeci de ieromonahi și ierodiaconi și cu străluciți cântăreți. De slujbele bisericii se ocupa evlaviosul monah Gherasim Cârjă, eclesiarhul mănăstirii, care i-a avut ucenici pe Vasian Iosub și Gherasim Cucoșel.

La 8 martie 1935, a fost tuns în monahism de starețul mănăstirii, arhimandritul Valerie Moglan (devenit apoi episcop-vicar la Iași), naș de călugărie fiindu-i monahul Gherasim Cârjă. A fost hirotonit ierodiacon la 16 oct. 1938, de către P.S. Valerie Moglan Botoșăneanul, în Biserica „Sf. Spiridon” din Iași, și ieromonah la 20 nov. 1938, de același arhiereu, în Biserica „Înălțarea Domnului” de la Mănăstirea Neamț. La 18 martie 1945, a fost hirotesit protosinghel de către P.S. Galaction. În 1949, a fost rânduit mare econom al Mănăstirii Neamț, ascultare în care a rămas numai doi ani. De aici începe frumoasa istorie a vieții sale.

În 1951, a devenit întâiul egumen al Schitului Icoana-Nouă. După numeroase încercări de refacere a Schitului Icoana-Veche, în anii ’40 s-a hotărât mutarea acestuia într-o poiană, mai la vale, sub muntele Rusu. Au fost în acea perioadă mulți călugări care doreau să continue tradiția isihastă, așa cum a fost până în 1944, vestitul sihastru de la Icoana Veche, Iosif Rusu. Din arhivele Mănăstirii Neamț aflăm că și protosinghelul Vartolomeu Palamariu se afla în pustie, în 1950, în poiana de lângă muntele Rusu, rămânând, apoi, până în 1954, slujitor la noul înființat schit, Icoana.

Părintele Vasian a avut misiunea, încredințată de mai marii Bisericii, de a construi noul Schit. Aproape 40 de ani s-a ostenit în acest loc.

A început cu o casă monahală, care avea, în capăt, un paraclis, construind, apoi, alte case, și organizând o mică gospodărie. În 1970 a înălțat o clopotniță de piatră, cu trei turnuri și un paraclis de vară, pictat mai apoi ca și paraclisul din casa anilor ’50. Părintele Vasian s-a lovit, de multe ori, de interdicțiile familiei Ceaușescu, care avea, pe valea Schitului Icoana, domeniul de vânătoare. Îmi povestea cineva cum a fost obligat părintele să „mascheze” o construcție, abia începută, cu multe crengi de copaci pentru a nu fi observată de cei „preocupați” de vânătoarea prezidențială.

Lângă vila familiei Ceaușescu

În zilele când familia Ceaușescu se afla la vila din apropiere, circulația către Schitul Icoana era întreruptă cu desăvârșire. O săptămână sau două, drumul către schit era închis. Așa se întâmpla și-n lunile grele de iarnă când, din cauza zăpezii abundente, viețuitorii schitului rămâneau izolați multă vreme. Părintele Vasian a reușit, cu multă jertfă și cu nesfârșită răbdare, să facă dintr-o poiană un schit nou. Dar, totuși, mai dorea ceva: o biserică nouă, măreață.

Visul i s-a împlinit printr-un ucenic al său, părintele protosinghel Andrei Pascaru.

Biserica la care se tot gândea părintele Vasian n-a primit atunci acordul „mai marilor zilei”, dar s-a putut concretiza mai târziu, după 1990.

Icoana-Nouă, schitul cu o istorie de 50 de ani, datorează mult părintelui Vasian.

Pe lângă tradiția începutului, truda construcțiilor și umilințele suportate, părintele Vasian a avut și altceva. Era bucuria întâlnirii cu Dumnezeu, în rugăciuni și slujbe, dar și cu oamenii.

La Icoana au poposit mulți ierarhi ai vremii, oaspeți ai Mănăstirii Neamț, scriitori, profesori și medici din Iași (unii devenind importanți ctitori ai locului), profesori de teologie, pictori, monahi și pelerini. Dintre toți, trebuie să amintim măcar câteva nume: patriarhii Nicodim, Justinian, Justin și Teoctist; mitropoliții Irineu M. și Nestor V.; Arhiepiscopii Victorin, Pimen, Adrian, Lucian; episcopii Pavel, Partenie, Epifanie, Gherasim. În timpul egumeniei sale, a stat la Icoana, cu domiciliu forțat, protosinghelul Petru Pogonat, fostul avocat, profesor, primar și prefect de Iași, deputat și vice-președinte al Camerei Deputaților, urmărit de furia comunistă. Li s-au mai adăugat pictorul Ioan-Irineu Protcenco, scriitorul Mihail Sadoveanu, cunoscutul patrolog român pr. prof. Ioan G. Coman și alții.

Părintele Vasian avea pentru fiecare miere de albine, dulcețuri și vin de coacăză, fragi și felurite plante strânse din munții ce înconjoară schitul. Totdeauna avea și un cuvânt de îmbărbătare și iertare pe care le-o oferea, ca dar din dar, penitenților.

Deși s-a aflat pe valea pârâului Icoana de multe ori, conducătorul României din acel timp n-a trecut niciodată pragul Schitului.

Uneori, la ziua pomenirii Sfintei Parascheva, părintele Vasian venea la Iași, la Catedrala mitropolitană, ca să ajute la hramul cel mai important al Moldovei. Rămânea câteva zile. Era singura lui ieșire într-un an. Într-o zi i-a spus eclesiarhului: „Nu mai pot veni, s-au adunat anii și nu mai pot face față. Să mă pomeniți când n-oi mai fi printre voi.”

La 21 ianuarie 1988, hotărât-a Domnul ca sufletul sihastrului de la Icoana să meargă la ceruri. Trupul lui, trudit la cei 81 de ani, a fost așezat în gangul clopotniței pe care a ridicat-o cu mari riscuri, între două „vânători dictatoriale”.

100 de ani de la naștere

În testament a cerut ca la înmormântarea sa să nu slujească decât un arhiereu, un preot și un diacon. Dorința i-a fost împlinită. De la Arad a venit ucenicul său, Preasfințitul Gherasim care a oficiat Sfânta Liturghie și apoi slujba înmormântării călugărilor. Au asistat mulți preoți și monahi care l-au iubit în mod deosebit.

În ultimii ani ai vieții, părintele Vasian a trăit permanent teama desființării schitului. Ceaușescu personal ar fi spus, cu puțin timp înainte de moartea părintelui, să dispară schitul care-i stătea în cale în timpul partidelor de vânătoare. N-a fost să fie așa. Credința părintelui și dragostea sa pentru acest loc aflat sub protecția Maicii Domnului au biruit.

Cu puțin timp în urmă s-au împlinit 100 de ani de la nașterea părintelui Vasian. Aproape anonim, cunoscut doar de călugării Mănăstirii Neamț, protosinghelul Vasian Iosub a fost un mare ctitor și sihastru. Un monah de veghe, pe valea pârâului Icoana, în calea furtunilor și a vânturilor puternice. Un slujitor smerit al Bisericii, care a învins, prin răbdare și tăcere, un dictator.