Zeci de mii de credincioși au participat vineri seara, 14 august, la Prohodul Maicii Domnului, săvârşit la Mănăstirea Nicula în ajunul praznicului Adormirii Maicii Domnului. Cu lumânări aprinse, pelerinii au ump
Zeci de mii de credincioși au participat vineri seara, 14 august, la Prohodul Maicii Domnului, săvârşit la Mănăstirea Nicula în ajunul praznicului Adormirii Maicii Domnului. Cu lumânări aprinse, pelerinii au ump
Zeci de mii de credincioși din țară și din străinătate au participat la hramul Mănăstirii Nicula, din județul Cluj, cel mai mare pelerinaj ortodox din Transilvania. Aproximativ 25.000 de pelerini au fost prezenți la Sfânta Liturghie săvârșită de praznicul Adormirii Maicii Domnului, iar peste 70.000 de oameni au trecut pragul mănăstirii în zilele premergătoare hramului și s-au închinat icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului.
Peste 200 de credincioși au pornit pe jos din Valcău de Jos, judeţul Sălaj, spre Mănăstirea Nicula, judeţul Cluj, continuând o tradiție de peste un secol. În prima zi a pelerinajului, 11 august, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a mers alături de credincioși până la Stârciu, parcurgând aproximativ 20 de kilometri, conform episcopiasalajului.ro.
Mănăstirea Nicula, judeţul Cluj, se pregătește să își primească pelerinii cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, moment care aduce an de an mii de credincioși de hramul așezământului monahal. Tradiționalul pelerinaj pe jos, „La Nicula colo-n deal”, se va desfășura în ajunul sărbătorii, vineri, 14 august, începând cu ora 11:00. Reperele acestor zile de praznic sunt legate istoric de Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, pictată în anul 1681 de preotul Luca din Iclod și atestată documentar pentru lăcrimarea sa din anul 1699.
Liga Studenților din Cluj și Organizația Tinerilor din Sibiu organizează, în perioada 11-13 august, un pelerinaj pedestru la Mănăstirea Nicula, dedicat tinerilor care doresc să participe la hramul închinat
La Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” de la Nicula, județul Cluj, a avut loc, în perioada 9-12 martie, a XXIV-a serie a cursurilor preoțești de duhovnicie pentru clericii din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului. Aceste cursuri au loc de două ori pe an și se desfășoară sub forma unor colocvii, abordând teme de natură practică și formativă.
În ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului, vineri, 15 august, la Altarul de vară din curtea mănăstirii a fost săvârşită Sfânta Liturghie la care au fost prezenţi aproximativ 30 de mii de pelerini. În
Ca în fiecare an, marele praznic al Adormirii Maicii Domnului este precedat, la Mănăstirea Nicula din judeţul Cluj, de tradiționalul pelerinaj „La Nicula colo-n deal”, care amintește de evenimentul petrecut în
Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului din 15 august este importantă peste tot în lumea creștină, dar pentru transilvăneni are o profunzime aparte, mai ales datorită icoanei făcătoare de minuni de la
Pelerinajul tinerilor pe jos de la Iclod la Mănăstirea Nicula, ediția a 15-a, s-a desfășurat sâmbătă, 5 aprilie. Au participat peste o mie de tineri, clerici și credincioși de toate vârstele.
Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului organizează și în acest an două sesiuni de cursuri de duhovnicie pentru clericii din cele nouă protopopiate ale eparhiei, desfășurate sub forma unor colocvii, cu tematică practică și formativă.
Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a liturghisit duminică, 19 ianuarie, la Mănăstirea Nicula, județul Cluj. În cuvântul de învățătură, ierarhul a subliniat importanța recunoștinței și a onestității față de propria condiție spirituală şi a vorbit despre acceptarea suferinței atunci când Dumnezeu o îngăduie, subliniind că aceasta poate deveni o lecție valoroasă.
În Duminica după Nașterea Domnului, 29 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, l‑a instalat în demnitatea de stareț pe arhimandritul Iustin Miron, la Mănăstirea Nicula, judeţul Cluj.
În general, monahii nu caută răsplată de la oameni, întrucât smerenia este parte definitorie a vieții purtătoare îngerescului chip. De aceea, constatăm că majoritatea călugărilor își tăinuiesc bucuriile
În ziua de prăznuire a Sfântului Ierarh Nicolae, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a liturghisit la Mănăstirea Nicula, județul Cluj. Ierarhul a săvârșit şi slujba Parastasului de 40 de zile pentru fostul stareț al așezământului monahal, arhimandritul Nicolae Moldovan.
Părintele arhimandrit Nicolae Moldovan, starețul Mănăstirii Nicula, județul Cluj, a fost înmormântat duminică, 3 noiembrie. Slujba de înmormântare a fost săvârşită de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, împreună cu Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, înconjurați de un numeros sobor de preoți și diaconi.
Am primit cu profundă durere sufletească vestea trecerii neașteptate din această viaţă a părintelui arhimandrit Nicolae Moldovan, starețul Mănăstirii Nicula, din județul Cluj. Înzestrat de Dumnezeu cu daruri deosebite, a adăugat la acestea strădaniile sale personale, fiind un mare iubitor al slujirii Sfântului Altar, al comuniunii monahale şi al credincioșilor. Dăruirea şi spiritul său misionar, conştiinţa puternică a lucrării jertfelnice, precum şi zelul său administrativ pot fi un model de înțelegere a slujirii Bisericii lui Hristos şi a aproapelui.
Starețul Mănăstirii Nicula, părintele arhimandrit Nicolae Moldovan, a trecut astăzi la Domnul. A păstorit obștea Mănăstirii Nicula din anul 2012. Slujbele de priveghi se vor oficia în fiecare seară de la ora 19:00, iar slujba Înmormântării va fi săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, în sobor de arhierei, preoți și diaconi, duminică, 3 noiembrie 2024, de la ora 14:00, informează Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului.
Unul dintre cei mai mari poeți creștini români, Ioan Alexandru, a fost comemorat sâmbătă, 21 septembrie, la Mănăstirea Nicula, cu prilejul împlinirii a 24 de ani de la trecerea la Domnul, în prezența
Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului a adunat și în acest an zeci de mii de pelerini din țară și din străinătate la mănăstirea clujeană Nicula. Aici se desfășoară an de an, de hramul mănăstirii, cel mai mare pelerinaj ortodox din Transilvania. Mulți credincioși vin cu câteva zile înainte, pentru a se închina icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului și pentru a participa la slujbele săvârşite la Altarul de vară.
La Pelerinajul Tinerilor pe Jos de la Iclod la Mănăstirea Nicula, ediția a 14-a, care s-a desfășurat sâmbătă, 20 aprilie, au participat aproximativ 1.000 de tineri, clerici și credincioși de toate vârstele,


