Cu veacuri în urmă, bisericile din lemn se întâlneau la tot pasul în aşezările româneşti, răsărind din horbota de case tocmite din acelaşi material. Se iţeau din strânsurile de gospodării ca nişte catarge vestitoare de corabie. Unele dintre aceste locașuri de închinare erau falnice, săgetând cerul cu turlele lor, aşa cum se întâmpla în Maramureș, altele, cele mai multe, suite pe pripoare, se înfăţişau smerite în alcătuirile lor umile, însă cuvioase. Toate mi se pare că se roagă, îngenuncheate în ploaie, în bătaia vântului, sub arşiţă, ori vifor, sau proteguite de coperişul cerului unei zile binecuvântate.
05 Noi, 2017
