Joi, 11 martie 2021, a avut loc la Iași lansarea volumului „Mitropolitul Iosif Naniescu 1875-1902”. Evenimentul, ce a fost organizat de Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, în parteneriat cu
Joi, 11 martie 2021, a avut loc la Iași lansarea volumului „Mitropolitul Iosif Naniescu 1875-1902”. Evenimentul, ce a fost organizat de Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, în parteneriat cu
Părintele Aurel Berbec, protop de Urziceni, împreună cu părintele Adrian Lucian Scărlătescu, slujitor la catedrala cu hramurile „Sfinții Împărați Constantin și mama sa, Elena” și „Sfântul Ierarh
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, la Galați s-a desfășurat vineri, 5 martie 2021, conferința intitulată „O șansă de a convorbi despre educație”.
Joi, 11 martie 2021, de la ora 11:00, în Sala „Sinaxar” a Ansamblului mitropolitan Iași, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” lansează volumul „Mitropolitul Iosif Naniescu 1875-1902”, publicat
Almanahul bisericesc pe anul 2021 al Arhiepiscopiei Târgoviștei cuprinde momentele cele mai importante, din perspectivă spirituală și culturală, ce au marcat viața duhovnicească a clericilor și
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la Editura BASILICA a Patriarhiei Române a apărut zilele trecute volumul 20 din seria nouă a colecţiei „Părinţi şi Scriitori Bisericeşti”:
Editura „Cuvântul Vieţii” a Arhiepiscopiei Bucureştilor oferă cititorilor o nouă culegere de texte alese din literatura religioasă creştină din prima perioadă a Bisericii, în două volume dedicate
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, la Editura Doxologia din Iași a văzut lumina tiparului cea de-a doua ediție - revizuită
În cursul lunii ianuarie a anului 2021, la Editura „Sfântul Nicolae” de la Brăila a fost publicat volumul I al cărții „Aspecte religioase și teologice în viața, gândirea și opera filosofilor” -
Bibliografia pastoral-omiletică românească înregistrează o nouă carte remarcabilă, semnată de eruditul părinte profesor Gheorghe Drăgulin, care va împlini în curând frumoasa vârstă de 92 de ani. Născut î
O însemnată contribuție la cunoașterea vieții religioase și inclusiv a istoriei locale a zonei Prahovei o reprezintă lucrarea ,,Județul Prahova în Catagrafia Eparhiei Ungrovlahiei de la 1810“ apărută, la
La Editura Cuvântul Vieţii a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei a apărut cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, lucrarea intitulată: Monografia Catedralei
Cartea Risipitorii. Meditații la Evangheliile Duminicilor de peste an (Editura Agnos, Sibiu, 2020, 285 pp.) a părintelui profesor Constantin Necula conține frumoase meditații la toate duminicile de peste an.
Recent, Editura „Editgraph” din Buzău a tipărit volumul „Gârbovi-Ialomița, în documente și anuare”, rod al străduințelor părintelui protopop de Urziceni, Aurel Berbec, și ale părintelui Adrian Lucian
La Editura BASILICA a Patriarhiei Române a apărut de curând, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, lucrarea „Corul Symbol: 30 de ani de slujire a Muzicii, Bisericii şi a Ţării” a
Lucrarea părintelui profesor dr. Johann Krammer, „Orthodox Leben” („A trăi ortodox”), apărută la Viena în octombrie 2020, reprezintă rezultatul multor cercetări și al experienței îndelungate dobândite
Doi preoți ialomițeni, părintele Sebastian Marin, parohul Bisericii „Sfântul Nicolae” din Coșereni, și părintele Adrian Lucian Scărlătescu, slujitor la catedrala din municipiul Urziceni, Protopopiatul
Lucrarea colectivă „Omilii exegetice la duminicile de peste an” (395 p.) a fost publicată de curând cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei,
Mulți dintre noi am aflat despre familia profesoarei de religie Mioara Grigore prin intermediul cărții „Cancerul, dragostea mea”, apărută în anul 2014, sau pe calea reportajelor realizate chiar în sânul familiei, la Tărtășești în județul Dâmbovița, nu departe de București. În data de 2 martie 2015, autoarea cărții a trecut la Domnul, iar două zile mai târziu a avut loc slujba de prohodire la Biserica „Călugărul” din localitate. În urmă cu patru ani, la începutul lunii martie, cu ocazia împlinirii unui an de la mutarea sa la Domnul, cartea a fost relansată, în semn de comemorare și profundă cinstire a autoarei, soției și mamei jertfelnice Mioara și, totodată, în scop filantropic, pentru susținerea celor cinci copii, Maria, Antonie, Nectarie, Justina și Macrina. Au trecut deja cinci ani de la plecarea doamnei, a cărei misiune continuă prin rândurile scrise cu literă de aur lămurită în cuptorul suferințelor transfigurate în bucurie și filantropie sufletească spre învierea multora dintre noi.
Cu o grafică atrăgătoare, cea de a 20-a broșură misionară dedicată tinerilor, cu titlul „Parohia - spațiu spiritual, cultural și educațional fundamental“, a fost tipărită de Editura Arhiepiscopiei
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a săvârşit, miercuri, 16 septembrie, slujba Parastasului pentru poetul creștin Ioan Alexandru, la 20 de ani de la trecerea s


