Venind în întâmpinarea celor ce-și vor îndrepta pașii spre Iași pentru a participa la sărbătoarea din 14 octombrie și ținând cont de contextul epidemiologic în care ne aflăm, Mitropolia Moldovei și B
Venind în întâmpinarea celor ce-și vor îndrepta pașii spre Iași pentru a participa la sărbătoarea din 14 octombrie și ținând cont de contextul epidemiologic în care ne aflăm, Mitropolia Moldovei și B
În calendarul Bisericii Ortodoxe este serbată pe 8 septembrie Nașterea Maicii Domnului. Cu acest prilej, biserica-monument a Mănăstirii Hadâmbu din județul Iași își va serba primul hram. Cu binecuvântarea
Cu prilejul prăznuirii Sfântului Ierarh Alexandru, patriarhul Constantinopolului, ocrotitorul Episcopiei Alexandriei şi Teleormanului şi al oraşului cu acelaşi nume, va fi adus spre închinare, în perioada 27-30
Pe 15 august, creștinii ortodocși prăznuiesc Adormirea Maicii Domnului, cea mai mare sărbătoarea închinată Născătoarei de Dumnezeu. Așa cum este tradiția, la Catedrala Patriarhală din București, slujbele
În perioada 14‑19 august, la Putna, au loc mai multe evenimente culturale și religioase menite să marcheze împlinirea a 150 de ani de la „Serbarea de la Putna” din 1871. Între momentele deosebite din acest
Astăzi, 5 august, când Biserica noastră îl prăznuiește cu mare cinste pe Sfântul Cuvios Ioan Iacob, Seminarul Teologic Liceal Ortodox de la Mănăstirea Neamţ își cinstește ocrotitorul. Programul liturgic
Paraclisul Catedralei Naţionale își sărbătorește luni, 12 iulie, hramul de vară, Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului „Prodromiţa” de la Muntele Athos. Sărbătoarea va începe duminică, 11 iulie
După Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași, unul dintre sfinții cei mai venerați în Moldova este Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, ale cărui moaște se află în țara noastră de 600 de ani. Pe 24 iunie
Catedrala Patriarhală își va sărbători hramul istoric vineri, 21 mai 2021, de ziua Sfinților Împărați Constantin și Elena. Sărbătoarea va începe în seara zilei de joi, 20 mai, când slujba Privegherii va fi
Duminică, 24 ianuarie 2021, se împlinesc 162 de ani de la Unirea Principatelor Române (24 ianuarie 1859), moment esențial din istoria poporului român, ideal istoric încununat la Bucureşti de Adunarea Electivă a
La Catedrala Mitropolitană din Iași, Sfințirea Mare a apei (Agheasma Mare) are loc miercuri, 6 ianuarie, după Sfânta Liturghie, pe esplanada din fața intrării Catedralei Mitropolitane, aşa cum a fost făcută
La sărbătoarea Botezului Domnului din 6 ianuarie 2021 credincioșii vor primi, începând cu ora 7.00, Agheasma Mare care a fost sfințită și îmbuteliată în ziua de 5 ianuarie, iar cu Agheasma Mare din 6
De Ziua Naţională a României, marți, 1 decembrie 2020, după Sfânta Liturghie, în catedralele eparhiale, bisericile parohiale şi mânăstirești din ţară şi străinătate va fi oficiată slujba de Te Deum
Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, din perioada 25-27 octombrie 2020, are loc anul acesta în condiţii diferite, impuse de restricțiile sanitare cauzate de pandemia de
În acest an, manifestările dedicate hramului Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași vor avea loc în perioada 8-15 octombrie şi vor ţine cont de situaţia generată de epidemie la noi în ţară. Pentru a se
Încă din anul 1641, prin străduința binecredinciosului domnitor Vasile Lupu al Moldovei, Iașiul este binecuvântat de prezența și ocrotirea moaștelor Sfintei Cuvioase Parascheva, la care ajung să se închine
Cu prilejul prăznuiri Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului va fi adusă, de
- 4 iunie 1920 - 4 iunie 2020 - La toate bisericile din Patriarhia Română, în timpul Sfintei Liturghii şi la slujba Parastasului pentru eroi, din data de Joi, 4 iunie 2020, vor fi pomeniţi eroii, soldaţii, lupt
Vineri, 24 ianuarie 2020, se împlinesc 161 de ani de la Unirea Principatelor Române (24 ianuarie 1859), moment deosebit din istoria poporului român, înfăptuit la Bucureşti de Adunarea Electivă a Munteniei, care a
Biserica Domnească „Sfântul Anton”-Curtea Veche, Paraclis Patriarhal, din București își va sărbători vineri, 17 ianuarie 2020, ocrotitorul spiritual, Sfântul Cuvios Antonie cel Mare. Cu acest prilej,
Marți, 17 decembrie 2019, în ziua de prăznuire a Sfântului Proroc Daniel, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel își sărbătorește ziua onomastică. De la ora 9:00, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va


