Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva a strâns mii de credincioşi la Sfânta Liturghie oficiată în locaşurile de cult din Transilvania, unde numeroase biserici şi mănăstiri şi-au sărbătorit hramul.
Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva a strâns mii de credincioşi la Sfânta Liturghie oficiată în locaşurile de cult din Transilvania, unde numeroase biserici şi mănăstiri şi-au sărbătorit hramul.
De ziua Sfintei Cuvioase Parascheva, care, din Moldova, îi ocroteşte pe toţi românii, Sfânta Liturghie a încununat momente emoţionante şi înălţătoare. Slujba a fost oficiată pe un podium amenajat în faţa
Cinstirea Sfintei Parascheva se observă permanent, dar mai ales de ziua pomenirii ei, la 14 octombrie, în fiecare an. Cu o săptămână înainte de sărbătoarea ei, de dimineaţă până seara târziu, mii de
Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași a culminat ieri, 14 octombrie 2015, cu slujba Sfintei Liturghii, la care au participat 15.000 de credincioşi, în timp ce alți 15.000 de pelerini așteptau cu
Sfânta Cuvioasă Parascheva s-a născut în secolul XI, în satul Epivat din Tracia, nu departe de Constantinopol. Crescută de părinţii ei în frica de Dumnezeu, Parascheva mereu îşi dăruia hainele săracilor,
Anul acesta, bucuria duhovnicească a sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi este sporită de primirea la Catedrala Mitropolitană din capitala Moldovei a moaştelor Sfintei Mironosiţe şi întocmai cu
Mijlocul toamnei dă prilej bun cetății Iașilor să adune între zidirile sale spiritul Ortodoxiei de pretutindeni. Manifestările religioase conturate în jurul zilei de prăznuire a Cuvioasei Parascheva sunt
În Mitropolia Olteniei, mai multe locaşuri de închinare îşi vor serba hramul mâine, 14 octombrie, de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva. Între acestea se numără Mănăstirea Popânzăleşti, ctitorie a Sf
În acest an vor fi aduse la Iaşi, de la Mănăstirea Simonos Petras din Sfântul Munte Athos, moaştele Sfintei Mironosiţe şi întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena, într-o raclă în care se află şi un fragment
În acest an vor fi aduse la Iaşi, de la Mănăstirea Simonos Petras din Sfântul Munte Athos, moaştele Sfintei Mironosiţe şi întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena, într-o raclă în care se află şi un fragment
Pelerinii care vor veni la Iaşi de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva vor primi alimente şi ceai cald din partea parohiilor aflate în protopopiatele din judeţul Iaşi. Prin programul „Hrană pentru
Fiecare întoarcere la Mănăstirea Samurcăşeşti din comuna Ciorogârla, județul Ilfov, este o redescoperire a istoriei şi a oamenilor săi destoinici. Această vatră monastică răspunde căutărilor
Zilele trecute, sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva a transformat Iaşul în Cetatea Ortodoxiei româneşti. În rândurile următoare, am încercat să alcătuim o retrospectivă a
Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva“, aflată lângă Biblioteca Centrală Universitară din Iaşi, a fost neîncăpătoare în seara zilei de luni, 13 octombrie 2014. Slujba
Cu doar o zi înainte de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, Ocrotitoarea Moldovei, Şcoala „Varlaam Mitropolitul“ a primit vizita unui grup de oaspeţi sosiţi să se închine la moaştele
Mai multe locaşuri de cult din Transilvania au avut hram de Sfânta Cuvioasă Parascheva, semn al iubirii credincioşilor faţă de sfânta milostivă, care răspunde cu grabă la rugăciunile celor care o
La sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, comunitatea din Veseud, judeţul Sibiu, a prăznuit hramul bisericii parohiale. În ajunul hramului, parohul Iulian Harşan a oficiat slujba Privegherii, iar în zi
De sărbătoarea Cuvioasei Parascheva, ierarhii Mitropoliei Banatului au fost prezenţi în mijlocul aşezămintelor monahale bănăţene ocrotite de sfânta maică din cetatea Iaşilor. Cu acest prilej, au
Credincioşi din municipiul Ploieşti şi împrejurimi s-au închinat marţi, 14 octombrie, la racla cu părticele din moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva şi ale Sfintei Muceniţe Paraschevi din Roma, ce
Viaţa creştină este viaţă de sfinţenie. Credincioşii se fac sfinţi când participă la sfinţenia lui Dumnezeu prin harul Sfântului Duh, iar părtăşia omului de sfinţenia lui Dumnezeu se arată
Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva a culminat ieri, la Iaşi, cu slujba Sfintei Liturghii, la care au participat mii de credincioşi, invitaţi din ţară şi străinătate, autorităţi locale şi centrale.